ICCJ. Decizia nr. 2350/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2350
Dosar nr. 24869/1/2005
(Nr.vechi 8406/2005)
Şedinţa publică din 14 martie 2007
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 375 din 4 mai 2004, pronunţată în dosarul nr. 4171/2003, Tribunalul Suceava, secţia civilă, a respins contestaţia formulată de reclamanţii C.O., T.E., Ş.D. şi Ş.D.S. în contradictoriu cu pârâţii SC C.D.H. C. SA Câmpulung Moldovenesc, A.P.A.P.S. şi Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P., împotriva deciziilor nr. 29 din 31 august 2001 şi 1939 din 16 noiembrie 2001 emise de prima pârâtă, prin care a fost respinsă notificarea reclamanţilor privind restituirea în natură a imobilului situat în Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava, compus din teren în suprafaţă de 630 mp şi casă tip bloc alcătuită din subsol, parter şi 3 etaje.
În argumentarea soluţiei, instanţa a reţinut că imobilul, naţionalizat conform Decretului nr. 95/1950 din patrimoniul autorilor reclamanţilor, T.A., a intrat în patrimoniul pârâtei C.D.H. C. SA în baza art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1991, care a fost un dobânditor de bună credinţă şi că titlul prin care acesta a devenit proprietar nu a fost desfiinţat, nefiind posibilă restituirea în natură.
Împotriva sentinţei au declarat apel reclamanţii Z.L. şi T.E.
Urmare a decesului reclamantei C.O., intervenit în faza procesuală a apelului, au fost introduşi în cauză moştenitorii C.V. şi C.M.
La termenul din 16 decembrie 2004, pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a formulat cerere de aderare la apel, arătând că nu are calitate procesuală pasivă.
Curtea de Apel Suceava, secţia civilă, prin Decizia nr. 316 din 24 martie 2005 pronunţată în dosarul nr. 7159/2004, a admis apelul declarat de reclamanţi, a schimbat sentinţa, a admis în parte contestaţia şi, anulând în parte Decizia nr. 29 din 31 august 2001 emisă de pârâta SC C.D.H. C. SA, a dispus restituirea în natură a unei părţi din construcţie, constând în etajele 1, 2, 3, identic cu parte din parcela 742/1 din C.F. nr. 6568 Câmpulung Moldovenesc (exclusiv parterul şi subsolul, vândute prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2416 din 10 iunie 1996 către SC. M. SRL).
Pentru a adopta această soluţie, instanţa a reţinut următoarele:
Conform Decretului nr. 92/1950, imobilul a fost naţionalizat şi trecut în proprietatea statului, iar din lista anexă rezultă că proprietarul expropriat în 1950 era T.A., cu toate că acesta a decedat la 20 iunie 1942, iar proprietari ai imobilului la data naţionalizării erau cei trei copii ai defunctului, C.O., T.G. şi T.R. (autorii reclamanţilor), persoane cărora nu le erau aplicabile dispoziţiile Decretului 92/1950 întrucât erau intelectuali, iar imobilul era destinat ca locuinţă şi cabinet medical.
În aceste condiţii imobilul a fost preluat fără un titlu valabil, fiind supus restituirii în natură conform art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 întrucât terenul solicitat a fi restituit (630 mp) nu a intrat în proprietatea SC C.D.H. C. SA, iar reclamanţii nu au contestat şi dispoziţia nr. 246/2001 emisă de Municipiul Câmpulung Moldovenesc, iar o parte din imobilul clădire a fost vândut către SC M. SRL (subsolul şi parterul) cu care, de asemenea, reclamanţii nu au înţeles să se judece în contradictoriu, restituirea în natură a fost dispusă în limitele menţionate.
Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs pârâţii SC C.D.H. C. SA şi Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. a judeţului Suceava.
În motivarea recursului întemeiat pe cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta SC C.D.H. C. SA a prezentat conţinutul art. 20 şi art. 27 din Legea nr. 10/2001, susţinând că restituirea în natură se impune numai în cazul societăţilor comerciale la care statul sau autorităţile administraţiei publice au calitate de acţionar sau asociat majoritar, iar valoarea acţiunilor sau părţilor sociale deţinute este cel puţin egală cu valoarea corespunzătoare a imobilului a cărui restituire se cere.
Se arată că imobilele preluate de stat fără titlu valabil şi care fac parte din patrimoniul social al societăţilor comerciale integral privatizate se restituie în natură numai dacă, în prealabil, actele juridice de înstrăinare făcute în cadrul procesului de privatizare, au fost anulate în condiţiile art. 46 din Legea nr. 10/2001.
În cauză, chiar dacă s-ar reţine că imobilul preluat în baza Decretului nr. 92/1950 ar fi fost preluat fără titlu valabil, nu este supus restituirii în natură, întrucât contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 39/2000 nu a fost anulat iar pe de altă parte valoarea acţiunilor deţinute de stat anterior privatizării este inferioară valorii imobilului a cărui restituire se cere.
Prin al doilea motiv de recurs se invocă excepţia autorităţii de lucru judecat în raport cu sentinţa civilă nr. 481 din 7 ianuarie 2001, pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 5196/1999 (rămasă irevocabilă) prin care a fost respinsă acţiunea în revendicare şi rectificare tabulară având ca obiect acelaşi imobil, hotărâre prin care recurentei i-a fost recunoscută calitatea de proprietar al imobilului dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 39/2000, existând tripla identitate prevăzută de art. 1201 C. civ.
Recursul nu este fondat.
În limitele criticilor invocate, referitoare la dispoziţiile Legii nr. 10/2001, astfel cum erau în vigoare la data pronunţării deciziei atacate, nu se poate reţine că instanţa anterioară a interpretat sau aplicat greşit legea, pentru ca în cauză să fie incident cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Legea specială de reparaţie a instituit, de principiu, regula restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, în acest sens fiind dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 7 alin. (1) şi art. 9 alin. (1) din actul normativ.
Având în vedere acest principiu, interpretarea sistematică şi teleologică a legii contrazice interpretarea preconizată de recurentă a fi dată prevederilor art. 20 alin. (1) şi art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (în forma iniţială, anterioară modificărilor operate prin Legea nr. 247/2005, modificări neinvocate în faza procesuală a recursului).
Din perspectiva acestor texte de lege, erau obligate la restituirea în natură nu numai persoanele juridice enumerate exemplificativ în art. 20 alin. (1) (caracterul exemplificativ rezultă din utilizarea în cuprinsul alineatului a sintagmei „de orice altă persoană juridică") ci şi societăţile comerciale integral privatizate în cazul acestora dacă imobilul solicitat nu a fost preluat de stat cu titlu valabil.
Cum în prezenta cauză nu se contestă faptul că imobilul a fost preluat fără titlu valabil, naţionalizarea în baza Decretului nr. 92/1950 făcându-se pe numele unei persoane decedate, în condiţiile în care la acea dată proprietarii bunului erau descendenţii defunctului, respectiv persoane exceptate de la naţionalizare (aspecte reţinute de instanţa de apel şi necontestate prin motivele de recurs), dispoziţia instanţei privind restituirea în natură a părţii din imobil deţinută de recurentă este rezultatul aplicării corecte a legii, astfel cum era în vigoare la data pronunţării hotărârii judecătoreşti.
Contrar afirmaţiei recurentei, restituirea în natură nu era condiţionată de anularea în prealabil a contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 39/2000, nefiind aplicabile prevederile art. 46 (în prezent art. 45) din actul normativ analizat.
Vânzarea-cumpărarea de acţiuni nu a avut ca obiect, „imobile care cad sub incidenţa prezentei legi" în sensul art. 46, ci doar valori mobiliare, efectul vânzării-cumpărării de acţiuni fiind schimbarea structurii acţionariatului şi nu a titularului patrimoniului în care era evidenţiat imobilul în litigiu, care a fost şi a rămas în continuare şi după încheierea contractului SC C.D.H. C. SA.
Cu privire la imobilul în litigiu, constituie act juridic de înstrăinare, în sensul art. 46 din Legea nr. 10/2001, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2416/1996, prin care recurenta a vândut către SC M. SRL o parte din imobil (subsolul şi parterul). Tocmai pentru că reclamanţii nu au urmat procedura prevăzută de art. 46 din legea specială de reparaţie şi contractul de vânzare-cumpărare menţionat nu a fost anulat în instanţă, în limita părţii din imobil astfel înstrăinată, cererea de restituire în natură a fost respinsă de către instanţa anterioară.
Hotărârea judecătorească invocată de recurentă (sentinţa civilă nr. 481 din 7 ianuarie 2001 a Tribunalului Suceava, rămasă irevocabilă) ca având putere de lucru judecat în prezenta cauză, nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 1201 C. civ., atât obiectul cât şi cauza în procesul de faţă fiind diferite.
Dacă în litigiul anterior, de drept comun, întemeiat pe dispoziţiile art. 1480 C. civ., declanşat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, reclamanţii au pretins protecţia unui drept actual de proprietate care n-ar fi ieşit nici un moment din patrimoniul lor, în procesul de faţă demersul juridic vizează „restituirea" bunului abuziv preluat şi evidenţiat în prezent în patrimoniul pârâtului chemat în judecată, fundamentul dreptului la restituirea proprietăţii şi nu la recunoaşterea dreptului actual de proprietate, constituindu-l legea specială de reparaţie.
De legea specială, conform art. 48 coroborat cu art. 47 alin. (3) [în prezent art. 47 şi art. 46 alin. (3)], beneficiază şi „persoanele îndreptăţite" (proprietari ai imobilelor la data preluării de către stat sau moştenitorii acestora) cărora le-au fost respinse acţiuni promovate anterior intrării în vigoare a legii pe calea dreptului comun, în aceste cazuri termenul de notificare curgând „de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti" pronunţate în litigiul anterior.
Cu privire la susţinerea recurentei, potrivit căreia dispoziţiile art. 48 din Legea nr. 10/2001 ar încălca principiul constituţional al neretroactivităţii legii, Înalta Curte nu poate să conteste decât faptul că textul de lege nu a fost declarat neconstituţional de către Curtea Constituţională, iar recurenta nu a invocat excepţia de neconstituţionalitate conform procedurii reglementate prin art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.
Recurentul pârât Ministerul Finanţelor Publice şi-a întemeiat recursul pe cazurile de modificare prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a arătat că instanţa anterioară nu s-a pronunţat asupra cererii de aderare la apel prin care reitera excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului prin Ministerul Finanţelor Publice.
Pentru acest motiv de recurs, Ministerul Finanţelor Publice solicită casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare:
Este adevărat că la data de 16 decembrie 2004, pârâtul prin D.G.F.P. Suceava a investit instanţa în condiţiile art. 293 C. proc. civ. cu cererea de aderare la apel în cuprinsul căreia a reiterat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive (invocată şi respinsă în primă instanţă) şi a solicitat schimbarea în parte a sentinţei, în sensul respingerii ca inadmisibilă a contestaţiei faţă de Ministerul Finanţelor Publice.
Instanţa de apel, deşi a luat act prin încheiere şi prin considerentele deciziei că a fost investită cu soluţionarea cererii de aderare la apel a omis să se pronunţe asupra acesteia.
Pentru ipoteza omisiunii instanţei de a se pronunţa asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, prin OUG nr. 138/2000 legiuitorul a reglementat procedura completării hotărârii, art. 281/2 C. proc. civ., nesoluţionarea unor astfel de cereri nemaiputând fi invocată drept motiv legal de recurs.
În acelaşi timp, excepţia reiterată în recurs, reprezentând un motiv de ordine publică poate fi examinată direct în etapa procesuală a recursului şi este întemeiată.
Obiectul cererii deduse judecăţii îl reprezintă anularea deciziei de respingere emisă de persoana juridică notificată, SC C.D.H. C. SA şi obligarea acesteia în calitate de unitate deţinătoare la restituirea în natură a imobilului.
Contestaţia a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001.
În acest cadru procesual, au calitate procesuală titularii cererii de chemare în judecată (calitate procesuală activă) şi emitentul deciziei contestate care, unitate deţinătoare fiind este şi titularul obligaţiei de restituire în natură, în acest sens fiind şi considerentele deciziei instanţei de apel.
Conform Legii nr. 10/2001, în forma în vigoare la data promovării cererii de chemare în judecată şi a promovării deciziei, Ministerul Finanţelor Publice avea calitate procesuală pasivă în faza judiciară a procedurilor reglementate de legea specială de reparaţie doar în două situaţii, expres şi limitativ prevăzute de art. 26 alin. (3) şi art. 31 alin. (4) şi (7), nici una dintre acestea nefiind incidentă în cauza dedusă judecăţii.
De altfel, soluţia instanţei anterioare, în sensul anulării deciziei contestate şi obligării persoanei juridice la restituirea în natură parţială a imobilului solicitat, confirmă lipsa legitimităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice în prezenta cauză, citarea acestuia, solicitată de reclamanţi „pentru ca sentinţa să-i fie opozabilă" fiind lipsită de temei legal.
Pentru considerentele prezentate, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., Curtea urmează să admită recursul declarat de acest pârât în raport de motivul de ordine publică ce face inutilă analiza criticilor formulate pe fondul cauzei, şi să modifice în parte Decizia recurată, în sensul respingerii contestaţiei faţă de Ministerul Finanţelor Publice, ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Recursul declarat de pârâta SC C.D.H. C. SA, va fi respins ca nefondat, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Suceava împotriva deciziei nr. 316 din 24 martie 2005 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă.
Modifică în parte Decizia, în sensul că respinge contestaţia faţă de Ministerul Finanţelor Publice ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC C.D.H. C. SA împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2386/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 222/2005. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs → |
|---|
