ICCJ. Decizia nr. 2354/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2354
Dosar nr. 4043/3/2005
Şedinţa publică din 9 aprilie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1520 din 23 decembrie 2005 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis în parte contestaţia formulată de S.A.P. în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S., a anulat dispoziţia nr. 8/2005 emisă de pârâtă şi a obligat pârâta să emită o propunere de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în Piteşti, compus din 2800 mp teren şi construcţie demolată în suprafaţă de 117 mp.
În considerentele sentinţei s-a reţinut că imobilul în litigiu a aparţinut autorului reclamantului, S.I., de la care a fost expropriat în temeiul Decretului nr. 181/1967 cu plata unei despăgubiri de 6300 lei pentru teren şi 38.879 lei pentru construcţie.
De pe urma autorului S.I., decedat la 2 decembrie 1974 au rămas ca moştenitori G.V.H. şi S.A.P., în calitate de fii, având o cotă de ½ fiecare.
La dosarul administrativ nu a fost depus titlul de proprietate, situaţie care nu înlătură aplicabilitatea dispoziţiilor art. 24 din Legea 10/2001 republicată.
În cauză, dintre cei doi moştenitori a formulat notificare doar S.A.P., care conform art. 4 alin. (4) din Legea 10/2001 va culege şi cota celeilalte descendente.
Din probele administrate a rezultat că terenul se află în prezent în patrimoniul SC L.D. conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1915 din 25 iunie 1998, fiind ocupat de construcţii, instalaţii şi lucrări, unele de interes public. Prin urmare, terenul nu se poate restitui în natură, iar contestatorul este îndreptăţit la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent conform art. 11 alin. (4) şi (7) din Legea 10/2001. Având în vedere modificările Legii 10/2001 aduse prin Legea 247/2005 stabilirea valorii despăgubirilor se va face de comisia de evaluare, astfel încât pârâta va fi obligată doar la emiterea propunerii de acordare a acestor măsuri.
Sub acest aspect raportul de expertiză efectuat în cauză nu este util pentru că evaluarea urmează a se face de comisia de experţi şi pentru faptul că nu permite scăderea despăgubirilor acordate la data exproprierii. Ca urmare, nu se justifică admiterea cererii reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de expert.
Împotriva sentinţei au declarat apel reclamantul S.A.P. şi pârâta A.V.A.S.
În apelul formulat de reclamant s-a susţinut că în mod greşit au fost acordate măsurile reparatorii doar pentru suprafaţa de 2800 mp teren, din moment ce probatoriul administrat în cauză, respectiv adeverinţa 21946/2005 a Primăriei Piteşti din care rezultă că S.I. a deţinut teren agricol în suprafaţă de 39 ari, a dovedit că suprafaţa reală expropriată a fost de 3700 mp. Instanţa nu s-a pronunţat şi cu privire la suprafaţa de 800 mp ce apare în evidenţele SC A. Piteşti, suprafaţă distinctă de cea de 2800 mp expropriată, dar care face parte din totalul de 3700 mp. În mod greşit nu au fost acordate cheltuielile de judecată reprezentând onorariul de expert şi avocat.
La 31 octombrie 2008 motivele de apel au fost completate, reclamantul solicitând ca instanţa să se pronunţe şi asupra despăgubirilor pentru construcţia demolată, în suprafaţă de 117 mp.
În motivarea apelului formulat de pârâta A.V.A.S. s-a susţinut greşita aplicare a art. 23 din Legea 10/2001. Astfel, la notificare nu au fost ataşate toate actele de proprietate, iar actele ataşate nu au fost certificate sau depuse în copie legalizată. S-a mai arătat că A.V.A.S. nu are competenţa să se pronunţe asupra măsurilor reparatorii pentru construcţia demolată, aceasta revenind primăriei potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (l), (2) şi (4) şi art. 32 din Legea 10/2001.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia nr. 145A din 5 martie 2007 a respins apelurile ca nefondate.
în ce priveşte apelul reclamantului s-a reţinut că prin notificare s-a solicitat suprafaţa de 2800 mp teren, aşa încât cererea prin care se solicită în apel suprafaţa de 3700 mp reprezintă o cerere nouă, inadmisibilă potrivit dispoziţiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ.
Stabilirea în concret a despăgubirilor conform raportului de expertiză nu poate fi dispusă de instanţă, avându-se în vedere dispoziţiile titlului VII art. 16 din Legea 10/2001 republicată.
Reclamantul nu a făcut dovada achitării onorariului de avocat, cererea nefiind dovedită conform art. 1169 C. civ. Onorariul de expert nu a fost acordat întrucât raportul de expertiză s-a dovedit neutil cauzei.
Referitor la apelul pârâtei s-a reţinut că în situaţia în care pârâta considera că nu s-au depus toate actele doveditoare avea obligaţia să solicite notificatorului completarea probatoriului.
Corect a reţinut instanţa de fond aplicabilitatea dispoziţiilor art. 24 din Legea 10/2001, în situaţia în care nu s-a depus titlul de proprietate asupra imobilului.
Nici critica potrivit căreia A.V.A.S. nu poate fi obligată la plata despăgubirilor pentru construcţia demolată nu a fost reţinută, întrucât pârâta a efectuat privatizarea astfel cum rezultă din contractul autentificat sub nr. 1915 din 25 iunie 1988.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs reclamantul S.A.P., în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocând următoarele critici:
- propunerea de acordare a despăgubirilor trebuia dispusă pentru întreaga suprafaţă de 3700 mp teren
- despăgubirile trebuiau acordate în cuantumul stabilit prin concluziile raportului de expertiză
- în mod greşit a fost respins capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată.
împotriva deciziei a declarat recurs şi pârâta A.V.A.S., în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ., pentru următoarele motive:
- la notificare nu au fost depuse actele doveditoare ale dreptului de proprietate
- instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, în notificare s-a solicitat suprafaţa de 800 mp, iar prin decizie s-a propus acordarea măsurilor reparatorii pentru 2800 mp teren
- pentru imobilul construcţie demolată acordarea măsurilor reparatorii revine primăriei conform art. 32 din Legea 10/2001.
Recursurile nu sunt fondate.
Referitor la recursul formulat de reclamantul S.A.P.
Prin notificarea adresată pârâtei A.V.A.S. (fila 8 a dosarului de fond) reclamantul a solicitat acordarea măsurilor reparatorii pentru suprafaţa de 2800 mp teren şi construcţia demolată, iar ulterior, prin apel, a solicitat acordarea de măsuri reparatorii pentru întreaga suprafaţă de teren de 3700 mp.
Soluţionarea unei contestaţii, întemeiată pe dispoziţiile Legii 10/2001, nu se poate face în afara cadrului procesual prevăzut de legea specială, neputându-se formula pretenţii asupra unor imobile care nu au fost solicitate prin notificare în cadrul procedurii administrative. Rezolvarea unei asemenea cereri nu este posibilă direct în instanţă pentru că s-ar eluda procedura specială prevăzută de lege. Ca atare, o decizie de restituire nu poate fi anulată ori modificată prin majorarea obligaţiei de restituire pentru bunuri care nu au fost pretinse prin notificare.
Expertiza tehnică efectuată nu este utilă cauzei, în condiţiile în care instanţa de judecată nu mai este îndrituită să analizeze şi să stabilească cuantumul măsurilor reparatorii, existând posibilitatea urmării procedurii administrative prevăzută de Capitolul V al Titlului VII din Legea 247/2005.
Potrivit modificărilor aduse Legii 10/2001, republicată prin Titlurile I şi VI ale Legii nr. 247/2005, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent ce vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite de entitatea investită cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite sau despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale.
Titlul VII al legii amintite prevede că evaluarea pretenţiilor de restituire în echivalent este atributul evaluatorilor autorizaţi, desemnaţi în mod aleatoriu de către Comisia Specială pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Faptul că, în speţă, nu s-a stabilit o valoare a despăgubirilor potrivit concluziilor raportului de expertiză nu are relevanţă, întrucât acordarea despăgubirilor se va realiza conform procedurii administrative prevăzută de Titlul VII al Legii 247/2005 şi de Normele metodologice aprobate prin HG nr. 1095/2005.
Astfel, conform art. 16.6 ultimul alineat al HG 1095/2005 după rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti, Decizia sau dispoziţia care a făcut obiectul litigiului va fi înaintată Secretariatului Comisiei Centrale care o va transmite, împreună cu toată documentaţia privind imobilul, evaluatorului sau societăţii de evaluatori.
Potrivit art. 16.12 din acelaşi act normativ, raportul întocmit de evaluator va conţine cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.
Rezultă că prin hotărârea menţionată a fost stabilit numai dreptul de despăgubire al reclamantului, în condiţiile speciale ale legii noi.
Aceasta înseamnă că sunt pe deplin aplicabile prevederile art. 13 lit. a) din Capitolul III Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor, potrivit căruia stabilirea cuantumului final al despăgubirilor ce se acordă potrivit prezentei legi se face de Comisia centrală constituită în subordinea Cancelariei Primului Ministru, care are ca principală atribuţie emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire.
Soluţia instanţei este în acord şi cu prevederile art. 1 alin. (2) din Capitolul 1 Titlul VII din legea menţionată, potrivit căruia dispoziţiile prezentului titlu sunt aplicabile şi despăgubirilor propuse prin decizie motivată a conducătorului instituţiei publice implicate în privatizare.
Nici motivul de recurs privind neacordarea cheltuielilor de judecată, nu este întemeiat pentru că art. 274 C. proc. civ. prevede expres că partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Prin urmare textul redat are în vedere o singură cerinţă cu caracter general, anume aceea de a cădea în pretenţii, altfel spus de a pierde procesul. Insă, pentru acordarea acestor cheltuieli, conform art. 1169 C. civ. partea care le solicită trebuie să le şi dovedească.
În speţă, reclamantul nu a depus la dosar dovada achitării onorariului de avocat, iar onorariul de expert nu a fost acordat întrucât proba cu expertiză nu s-a dovedit utilă cauzei.
Referitor la recursul formulat de pârâta A.V.A.S.
Chiar dacă reclamantul nu a depus copia titlului de proprietate la dosarul administrativ, ci doar înscrisuri care atestă că imobilul a aparţinut autorului său, operează prezumţia instituită de art. 24 al Legii 10/2001, cu modificările aduse prin Legea 247/2005, potrivit căreia, în lipsa unor dovezi contrare existenţa şi întinderea dreptului de proprietate este cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive.
În cazul de faţă imobilul a fost expropriat prin Decretul 181/1967, în care, la poziţia nr. 28 figurează autorul reclamantului, S.I.
Nu se poate reţine că instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut. Astfel, prin notificare s-a solicitat acordarea măsurilor reparatorii pentru terenul de 2800 mp şi construcţia demolată, iar prin sentinţa menţinută de instanţa de apel, pârâta A.V.A.S. a fost obligată să emită propunerea de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent pentru această suprafaţă şi pentru construcţia demolată.
Dispoziţiile art 32 din Legea 10/2001 republicată se aplică doar în situaţia în care terenul pe care s-a situat construcţia demolată se află în proprietatea statului, or, în speţă terenul este evidenţiat în patrimoniul unei societăţi comerciale integral privatizate. Ca atare, nu primăria este îndrituită să emită dispoziţia privind propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, ci instituţia publică implicată în procesul de privatizare, respectiv A.V.A.S., conform dispoziţiilor art. 29 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea 10/2001.
Faţă de considerentele reţinute recursurile se privesc ca nefondate şi se vor respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul S.A.P. şi de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 145 A din 5 martie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 254/2005. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2139/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
