ICCJ. Decizia nr. 2367/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2367
Dosar nr.11393/200.
Şedinţa publică din 24 martie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 937 din 17 iunie 2003, Tribunalul Timiş a respins cererea formulată de reclamantele M.M. şi D.E., în contradictoriu cu V.I., având ca obiect punerea sub interdicţie a pârâtului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că art. 142 C. fam. condiţionează punerea sub interdicţie de existenţa unei stări de tulburare mintală cu caracter general şi permanent, iar pentru punerea sub interdicţie trebuie declanşată procedura necontradictorie care constă în efectuarea cercetărilor necesare, în cadrul cărora se cere părerea unei comisii de medici specialişti chemaţi să se pronunţe dacă cel a cărui punere sub interdicţie se cere suferă de alienaţie mintală ori debilitate mintală şi dacă din cauza maladiei psihice nu are capacitatea de a se îngriji de interesele sale sau de a-şi administra bunurile.
Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia civilă nr. 158 din 4 noiembrie 2003 a respins apelul declarat de reclamanţii M.M., D.E. şi V.I. junior împotriva acestei sentinţe, instanţa de apel reţinând că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 142 – 151 C. fam. şi art. 30 – 35 din Decretul nr. 32/1954, întrucât nu s-a făcut dovada că pârâtul ar suferi de alienaţie ori debilitate mintală şi că nu ar avea capacitatea de a se îngriji de interesele sale sau de a-şi administra bunurile. Reţine instanţa de apel, că expertiza medico-legală nu a putut fi efectuată, pentru că nu au fost depuse acte medicale care să ateste faptul că pârâtul ar avea o boală psihică, iar pârâtul a refuzat să se prezinte la Institutul Medico-Legal pentru efectuarea expertizei.
Împotriva acestor hotărâri au declarat recurs apelanţii şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Fără să invoce vreun motiv de recurs, reclamanţii M.M., D.E. şi V.I. junior critică ambele hotărâri pronunţate în cauză, susţinând, în esenţă, că au fost nesocotite dispoziţiile Decretului nr. 32/1954, deoarece nu a fost audiat bolnavul, nu s-a cerut avizul medicului curant şi nu s-a insistat în efectuarea expertizei medico-legale.
Arată recurenţii, că procedura interdicţiei are o primă fază, reglementată prin art. 30 şi art. 31 din Decretul nr. 32/1954, iar solicitarea părerii comisiei de medici specialişti asupra faptului dacă persoana a cărei punere sub interdicţie se cere suferă de alienaţie mintală sau debilitate mintală şi dacă, din cauza bolii, nu are capacitatea de a se îngriji de interesele sale sau de a-şi administra bunurile este obligatorie.
Se susţine că nici în a doua fază instanţele nu s-au conformat prevederilor art. 33 alin. (2) din Decretul nr. 32/1954 şi se solicită casarea hotărârilor şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, invocând art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., arată că ambele hotărâri pronunţate în cauză sunt netemeinice şi nelegale, pentru că nu au fost respectate prevederile art. 30, art. 31 şi art. 32 din Decretul nr. 32/1954.
Se susţine că procurorul nu a efectuat personal cercetările necesare, rezumându-se la ascultarea a două persoane, fără să-i asculte pe reclamanţi şi să ceară relaţii de la medicul de familie şi de la poliţie.
Arătând în detaliu modul în care trebuiau efectuate cercetările de către procuror şi susţinând că nici instanţa nu s-a conformat dispoziţiilor art. 33 din Decretul nr. 32/1954, recurentul consideră că fondul cauzei nu a fost cercetat şi cere să se admită recursul, să fie casată atât sentinţa instanţei de fond, cât şi Decizia pronunţată în apel şi să se trimită cauza spre rejudecare la Judecătoria Lugoj, instanţă competentă să soluţioneze procesul, conform prevederilor OUG nr. 58/2003.
Recursurile vor fi respinse, pentru următoarele considerente.
La instanţa de recurs a fost depus la dosar extrasul din registrul de decese al Primăriei Găvojdia, Judeţul Timiş, act care atestă faptul că pârâtul V.I., a cărui punere sub interdicţie a fost cerută de reclamanţi, a decedat la data de 27 noiembrie 2003, decesul fiind trecut în registrul stării civile la nr. 69 din 28 noiembrie 2003.
În raport cu acest fapt, soluţia respingerii acţiunii, pronunţată de instanţa de fond, păstrată de instanţa de apel, se impune a fi menţinută, deoarece pentru a se lua măsura punerii sub interdicţie a unei persoane condiţia esenţială este ca aceasta să fie în viaţă.
Întrucât nu mai este posibilă punerea sub interdicţie a pârâtului decedat, ambele recursuri vor fi respinse, fără a se analiza criticile formulate prin declaraţiile de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, şi M.M., D.E. şi V.I. jr. împotriva deciziei nr. 158 din 4 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2481/2005. Civil. Stabilirea competenţei | ICCJ. Decizia nr. 2362/2005. Civil → |
|---|
