ICCJ. Decizia nr. 2389/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2389
Dosar nr. 187/63/2005
Şedinţa publică din 9 aprilie 2008
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 1 iulie 2005, reclamanta I.M.A. a chemat în judecată pe pârâţii Primăria municipiului Craiova şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, pentru ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se emită dispoziţie motivată privind restituirea în natură a suprafeţei de 1,5 ha; să fie obligaţi pârâţii la restituirea terenului şi a tuturor bunurilor rechiziţionate şi existente: o fermă pentru crescut animale, grajd de vite, moară pentru uroaie, fântână, magazie, casă cu 4 camere sau acordarea de măsuri reparatorii în echivalent în sumă de 150.000 Euro, în situaţia în care bunurile nu mai există.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că este moştenitoarea tatălui său A.A., care a fost proprietarul a două terenuri loc de casă, de 1 ha şi, respectiv 1,5 ha, situate la hotarul comunei Cernele, în punctele numite Obedeanu şi şoseaua Severinului.
Pe terenul în suprafaţă de 1 ha, a construit bunurile arătate la începutul acţiunii, toate fiind rechiziţionate împreună cu terenul la data de 20 septembrie 1948.
În anul 1991, mama reclamantei a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, iar prin Decizia nr. 18/F/1992 i s-au acordat 2 ha de teren, iar apoi i s-a atribuit suprafaţa de 0,5 ha, însă, ulterior, în anul 1995, suprafaţa restituită s-a redus la 1,5 ha, pentru ca, în anul 1998, aceasta să se reducă la 1 ha.
Prin sentinţa civilă nr. 40 din 24 aprilie 2007, Tribunalul Dolj a admis în parte, acţiunea precizată formulată de reclamantă; a obligat Primarul municipiului Craiova să răspundă notificării nr. 17/N/2001 formulată de reclamantă, în ceea ce priveşte restituirea suprafeţei de 1 ha teren, situat în Craiova, şi a stabilit măsuri reparatorii în echivalent în limita sumei de 278.848,34 lei, în sarcina Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, pentru imobilele construcţii, reţinând, în esenţă, următoarele:
Reclamanta a făcut dovada că autorul său a fost proprietarul unui teren şi a unei case de care a fost deposedat abuziv.
Cu privire la teren, pentru suprafaţa de 1,5 ha i s-a reconstituit dreptul de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, astfel că aceasta nu mai poate face obiectul Legii nr. 10/2001, conform art. 8 din acest act normativ.
Pe suprafaţa de 1 ha, rămasă nerestituită, care face obiectul Legii nr. 10/2001 şi care a fost solicitată prin notificarea formulată de reclamantă se află construcţii ale Academiei de Ştiinţe Agricole Silvicultură şi I.R.E., care nu pot fi obligate să răspundă notificării adresate de reclamantă Primăriei municipiului Craiova, câtă vreme procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 nu a fost îndeplinită faţă de aceste unităţi.
În ceea ce priveşte construcţia demolată, în baza unei expertize, s-a stabilit cuantumul despăgubirilor băneşti pe care Statul Român urmează să le plătească reclamantei.
Prin Decizia nr. 736 din 28 august 2007, Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, a admis apelul formulat de pârâta D.G.F.P. Dolj, pentru Ministerul Economiei şi Finanţelor, ca reprezentant al Statului Român; a schimbat, în parte, sentinţa atacată, în sensul că a înlăturat din dispozitiv cuantumul despăgubirilor calculate de instanţă, pentru construcţii şi a menţinut restul dispoziţiilor aceleiaşi sentinţe.
A admis, în parte, apelul declarat de reclamanta I.M.A. împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat pârâţii să-i plătească reclamantei suma de 600 RON, cheltuieli de judecată parţiale.
A obligat pârâţii şi la 500 lei cheltuieli de judecată parţiale în apel.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a constatat că autorul reclamantei a fost proprietarul unui teren şi a unei construcţii, casă de locuit, rechiziţionate abuziv, iar ulterior construcţia a fost demolată, aşa încât o restituire în natură a acesteia nu este posibilă.
Terenul a fost restituit parţial în temeiul Legii nr. 18/1991, reclamanta solicitând direct instanţei, pe calea Legii nr. 10/2001, restituirea unei diferenţe, ceea ce contravine dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
S-a apreciat că, în mod corect, „prima instanţă a dispus îndeplinirea procedurii prealabile de notificare şi răspuns la notificare de către Primăria Craiova, ocazie cu care se poate stabili cu certitudine dacă în urma aplicării Legii nr. 18/1991, reclamanta mai este sau nu îndreptăţită la restituirea vreunei parcele".
În ceea ce priveşte construcţia, casă de locuit, s-a constatat că ulterior rechiziţionării, care este o preluare abuzivă, aceasta a fost demolată, iar Statul Român are obligaţia să o despăgubească pe reclamantă, întrucât restituirea în natură este imposibilă.
Însă, s-a apreciat că instanţa, în mod greşit, a stabilit cu această ocazie şi contravaloarea acestor despăgubiri, deoarece conform dispoziţiilor Legii nr. 247/2005, instanţa civilă are dreptul doar de a stabili dacă reclamanta poate primi în natură sau nu imobilul solicitat.
Dacă restituirea în natură nu mai este posibilă, instanţa stabileşte dreptul la despăgubiri, dar cuantumul acestora urmează o procedură separată, ulterioară, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 247/2005.
S-a apreciat că, în speţă, Statul Român are calitate procesuală pasivă, în calitatea sa de principal responsabil atât al preluărilor abuzive, cât şi al procedurii de stabilire şi acordarea reparaţiilor pentru nelegalităţile comise.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta I.M.A. şi Ministerul Economiei şi Finanţelor, ca reprezentant al Statului Român.
Prin recursul său, recurenta reclamantă a indicat drept temei legal al motivelor de recurs art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. Astfel, se arată că hotărârea pronunţată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, aceasta fiind deosebit de sumară, fără a se arăta exact care sunt dispoziţiile din Legea nr. 247/2005 care ar împiedica instanţa de fond să se pronunţe cu privire la cuantumul despăgubirilor, mai ales că prezenta cauză este pornită în baza Legii nr. 10/2001, iar procedura prealabilă a fost urmată în integralitate conform Legii nr. 10/2001, în forma iniţială.
În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se arată că Decizia recurată este dată cu aplicarea greşită a Legii nr. 10/2001, în timp.
Dreptul subiectiv reclamat îşi are fundamentul direct şi imediat în preluarea abuzivă (rechiziţionarea) de către stat a imobilului pentru care se solicită despăgubiri, adică într-un raport juridic trecut, iar efectele viitoare ale acestui raport sunt stabilite imperativ de prevederile Legii nr. 10/2001, aplicabile în speţa de faţă, având în vedere că judecata cauzei a fost iniţiată sub auspiciile acestei legi.
În motivarea acestui motiv de recurs, se invocă şi jurisprudenţa C.E.D.O., şi faptul că „Fondul Proprietatea" nu funcţionează în prezent într-un mod susceptibil de a conduce la acordarea efectivă a unei indemnizaţii.
Ministerul Economiei şi Finanţelor, prin recursul său critică Decizia pentru nelegalitate potrivit art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., în sensul că aceasta cuprinde motive contradictorii şi a fost dată cu aplicarea greşită a legii.
În dezvoltarea criticilor formulate, se arată că deşi în dispozitivul hotărârii se arată că a fost admis apelul formulat de către Statul Român, în realitate, acesta a fost admis numai în parte, fără a se pronunţa cu privire la excepţiile invocate.
Se arată că, în speţă, Statul Român nu are calitate procesuală pasivă decât în situaţia reglementată de art. 28 alin. (3) din HG 250/2007, privind Normele Metodologice de Aplicare Unitară a Legii nr. 10/2001.
Or, instanţa nu a făcut demersuri pentru a cunoaşte unitatea deţinătoare a imobilului, ci s-a limitat numai la susţinerile expertului prin raportul de expertiză, prin care s-a reţinut că la adresa unde s-a efectuat expertiza au fost identificate construcţii care în prezent aparţin Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice, I.C.P.P. Piteşti Mărăcineni, Staţiunea Pomicolă Craiova şi Staţiunii de Întreţinere Servicii Energetice, Electrica Craiova, însă nu s-a apreciat necesar introducerea în cauză a acestora.
Aprecierea instanţei de apel că Statul Român are calitate procesuală în cauză, se arată că este făcută fără nici un temei legal.
De asemenea, se mai arată că prin motivele de apel s-a reiterat excepţia prematurităţii acţiunii formulată de reclamantă, întrucât nu s-a finalizat procedura administrativă, potrivit modificărilor aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, în sensul că nu a fost emisă nici o dispoziţie de către Primarul municipiului Craiova sau de către Comisia Centrală din cadrul Autorităţii pentru restituirea proprietăţilor.
Examinând recursurile, în limita motivelor întemeiate pe art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., instanţa constată următoarele:
Motivele de recurs formulate de recurenta-reclamantă I.M.A. şi Ministerul Economiei şi Finanţelor, pentru Statul Român, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., sunt fondate.
Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Or, Decizia recurată nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază, ci numai generalităţi cu privire la răspunderea statului faţă de reclamantă, „în calitatea sa de principal responsabil atât al preluării abuzive cât şi al procedurii de acordare a reparaţiilor pentru nelegalităţilor comise".
Deşi instanţa de apel a înlăturat din dispozitiv cuantumul despăgubirilor stabilite prin sentinţa apelată în sarcina Statului Român, a reţinut că statul, neobligat prin Decizia recurată la executarea vrunei prestaţii, are calitate procesuală pasivă, fără ca Decizia să cuprindă temeiul de drept care a format convingerea instanţei de existenţa calităţii procesuale pasive a Statului Român.
Sub acest aspect, hotărârea atacată este dată cu nesocotirea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, în raport de care se stabilesc unităţile deţinătoare şi entităţile obligate să soluţioneze notificarea, în privinţa recurentului Statul Român fiind nesocotite prevederile art. 28 din Legea nr. 10/2001, conform cărora prima instanţă a reţinut răspunderea statului.
Prevederile art. 26 din lege (art. 28 din legea republicată) au fost invocate şi de reclamantă la prima instanţă (fila 143 dosar fond), prin cererea formulată în condiţiile art. 132 alin. (1) C. proc. civ.
Aceasta a arătat că a notificat Primăria municipiului Craiova, întrucât nu a cunoscut identitatea unităţilor deţinătoare, însă, faţă de faptul că expertul a identificat unităţile care deţin terenul, a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâţi, a SC E. SA şi Academia de Ştiinţe Agricole Silvice şi obligarea acestora să-i facă oferta de restituire a imobilului.
Deşi prin încheierea din 30 ianuarie 2007 s-a dispus introducerea în proces a acestor unităţi, tribunalul a reţinut totuşi că răspunderea recurentului intimat există în raport de dispoziţiile art. 26 din lege, iar instanţa de apel a reţinut, în general, că statul este obligat să răspundă faţă de reclamantă, fără indicarea vreunui text de lege ca temei al răspunderii statului.
Răspunderea recurentului intimat nu este analizată de către instanţa de apel în raport de dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, în forma iniţială, art. 28 din legea republicată, singurul care conferă statului calitate procesuală în baza acestui act normativ şi, faţă de chemarea în judecată de către reclamantă, prin cererea aflată la fila 143 dosar fond, în calitate de pârâte, a unităţilor care deţin terenul, cu precizarea că chemarea în proces a acestora s-a făcut pe baza constatărilor din raportul de expertiză, şi de faptul că recurentul pârât a susţinut că nu are calitate procesuală în cauză, instanţa de apel trebuia să analizeze calitatea acestuia în raport de prevederile Legii nr. 10/2001.
De asemenea, instanţa de apel trebuia să ceară reclamantei, care solicitase chemarea în proces a unităţilor identificate de expert ca deţinătoare a terenului, să precizeze dacă mai stăruie în cererea de chemare în judecată a statului şi să stabilească obligaţia de soluţionare a notificării, în raport şi de prevederile art. 32 din Legea nr. 10/2001, în măsura în care construcţiile preluate de la reclamantă au fost demolate.
De asemenea, s-a înlăturat din dispozitivul sentinţei cuantumul despăgubirilor stabilite de tribunal, fără să se stabilească la ce prestaţie este obligat Statul Român, a cărui calitate procesuală pasivă s-a reţinut că există.
Deşi, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, republicată, pentru despăgubiri trebuie obligată unitatea deţinătoare sau entitatea obligată să soluţioneze notificarea să propună acordarea lor, instanţa de apel reţine că „instanţa civilă are dreptul doar de a stabili dacă reclamanta poate primi în natură sau nu imobilul solicitat", necercetând în fond cererea recurentei-reclamante privind acordarea de despăgubiri pentru construcţiile demolate.
Faţă de aceste considerente, se constată că este imposibilă analiza legalităţii şi temeinicie, pe fond, a deciziei atacate şi conform art. 312 alin. (5) C. proc. civ., se vor admite recursurile declarate de reclamanta I.M.A. şi Ministerul Economiei şi Finanţelor, ca reprezentant al Statului Român, va fi casată Decizia recurată şi se va trimite cauza pentru rejudecarea apelurilor declarate de reclamantă şi D.G.F.P. Dolj, pentru Ministerul Economiei şi Finanţelor, ca reprezentant al Statului Român, aceleiaşi instanţe.
Cu ocazia rejudecării cauzei vor fi avute în vedere şi celelalte mijloace de apărare invocate de părţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de reclamanta I.M.A. şi Ministerul Economiei şi Finanţelor, ca reprezentant al Statului Român, împotriva deciziei nr. 736 din 28 august 2007 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă, pe care o casează.
Trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2560/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2468/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
