ICCJ. Decizia nr. 2460/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2460
Dosar nr. 6856/200.
Şedinţa publică din 29 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 27 ianuarie 2004, reclamanta G.I. a chemat în judecată pe pârâţii N.D. şi N.I., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâţilor de a-i permite construirea gardului despărţitor dintre proprietăţilor lor, urmând a-i obliga la suportarea cheltuielilor ce se vor ocaziona în cota de ½, iar în caz de refuz să fie autorizaţi reclamanţii să efectueze aceste lucrări, cu obligarea pârâţilor la suportarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin sentinţa civilă nr. 371/2000 s-a stabilit linia de hotar dintre terenul proprietatea ei şi cel al pârâţilor, fiind obligaţi să-i predea o porţiune de teren, hotărârea judecătorească s-a executat, dar pârâţii se opun reconstruirii gardului despărţitor.
În drept au invocat prevederile art. 585, art. 592 şi art. 1074 C. civ.
Judecătoria Vişeu de Sus, prin sentinţa civilă nr. 367 din 12 februarie 2004, a admis acţiunea, a obligat pârâţii să permită construirea gardului despărţitor dintre proprietăţile lor, situate în comuna Leordina, pe linia de hotar stabilită prin sentinţa civilă nr. 371 din 4 aprilie 2000 a Judecătoriei Vişeu de Sus, pe aliniamentul A – B – C – D conform punctelor din cap. 6 din lucrarea de expertiză întocmită de expert F.N., respectiv 6.8.2. – 6.8.5.
Au fost obligaţi pârâţii, în solidar, să suporte cota de ½ parte din cheltuielile ocazionate cu construirea gardului comun, precum şi să plătească reclamantei, în solidar, suma de 1.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Instanţa de fond a reţinut că linia de hotar s-a stabilit între terenurile proprietatea părţilor prin sentinţa civilă arătată, a fost pusă în executare, prilej cu care s-a demolat gardul despărţitor şi potrivit art. 584 C. civ., cheltuielile grăniţuirii se suportă în mod legal.
Apelul declarat de pârâţi împotriva sentinţei a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Cluj, prin Decizia civilă nr. 925 din 19 aprilie 2004.
Instanţa de apel a înlăturat criticile apelanţilor-pârâţi privind nerespectarea la punerea în executare a dispoziţiilor sentinţei nr. 371/2000, arătând că prin acea sentinţă pârâţii au fost obligaţi să predea intimatei-reclamante porţiunea de 8,30 mp teren şi să îşi retragă gardul, executorul judecătoresc a respectat prevederile legale la punerea în executare a sentinţei civile nr. 371/2000, ca şi aliniamentele stabilite de expert.
S-a respins de asemenea critica apelanţilor referitor la autoritatea de lucru judecat faţă de sentinţa civilă nr. 580 din 2 aprilie 1980, întrucât nu există tripla identitate pretinsă de art. 166 C. proc. civ.
Împotriva deciziei au declarat recurs pârâţii N.D. şi N.I.
Recurenţii susţin că există autoritate de lucru judecat între sentinţa civilă nr. 580/1980 şi sentinţa civilă nr. 371/2000, ambele pronunţate de Judecătoria Vişeu de Sus, argument pe care îşi întemeiază recursul, solicitând admiterea lui şi pe fond respingerea acţiunii introdusă de intimata-reclamantă G.I.
Recursul declarat de pârâţi este neîntemeiat.
Din examinarea sentinţei civile evocate în cererea de recurs se constată că ambele au avut ca obiect stabilirea liniei de hotar dintre imobilele învecinate, aparţinând în prezent părţilor din litigiu. În amândouă hotărârile, recurenţii au fost obligaţi să lase părţilor intimate o suprafaţă de teren pe care o ocupau în plus, de 5,54 mp în sentinţa civilă nr. 580/1980 şi de 8,30 mp în sentinţa civilă nr. 371/2000, temeiul de drept fiind acelaşi în cele două acţiuni.
Acţiunea a fost promovată, în procesul finalizat la prima instanţă prin sentinţa civilă nr. 580/1980, de reclamanta L.A., iar în cel de-al doilea litigiu reclamantă este G.I., fără a exista la dosar dovezi că aceasta din urmă este moştenitoarea legală universală sau cu titlu universal a lui L.A., în caz afirmativ ar fi întrunite cerinţele autorităţii lucrului judecat între sentinţa civilă nr. 580/1980 şi sentinţa civilă nr. 371/2000.
Dar, obiectul prezentului litigiu este altul decât stabilirea liniei de hotar şi predarea către reclamantă a suprafeţei folosite în plus de recurenţi. Prin sentinţa civilă nr. 367 din 12 aprilie 2004, supusă controlului judiciar, s-a admis acţiunea şi au fost obligaţi recurenţii-pârâţi să permită reclamantei construirea gardului despărţitor între proprietăţile lor, pe aliniamentul stabilit prin sentinţa civilă nr. 371/2000 şi au fost obligaţi pârâţii să suporte cota de ½ parte din cheltuielile ocazionate cu construirea gardului comun.
Se consideră că fără dovada triplei identităţi între hotărâri, două elemente fiind identice, obiectul şi temeiul de drept, dar nu şi al treilea, în absenţa probei că reclamanta dintr-un dosar ar fi moştenitoarea universală a reclamantei din celălalt dosar nu operează autoritatea lucrului judecat, iar în cauza soluţionată prin prezentul recurs obiectul şi temeiul de drept sunt diferite de ceea ce s-a judecat prin sentinţele nr. 580/1980 şi 371/2000, existând doar referirea la aliniamentul liniei de hotar din sentinţa civilă 371/2000, se apreciază că nu sunt incidente dispoziţiile art. 1201 C. civ. şi art. 166 C. proc. civ., motiv pentru care recursul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâţii N.I. şi N.D. împotriva deciziei nr. 925 A din 19 aprilie 2004 a Curţii de Apel Cluj.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2585/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2453/2005. Civil → |
|---|
