ICCJ. Decizia nr. 2462/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 2462

Dosar nr. 31.222/2/2005

Şedinţa publică din 20 martie 2007

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestaţia înregistrată sub nr. 837 din 21 februarie 2005 C.E.C.A.P.P.P.T. Bucureşti a solicitat, în contradictoriu cu SC M. SA Bucureşti, SC R. SA Bucureşti şi Primarul General al Municipiului Bucureşti: să se constate să terenul în suprafaţă de 20.532 mp şi construcţia aflată pe acesta, situate în Bucureşti, au fost preluate fără titlu legal în temeiul Decretului nr. 358/1949; să constate nulitatea absolută a certificatului de atestare a dreptului de proprietate nr. 0973 seria M03A-30 din 20 aprilie 1994 emis în favoarea SC M. SA Bucureşti, care include suprafaţa de 11958,64 mp în litigiu; să se constate nulitatea absolută a actului de adjudecare nr. 396 din 25 mai 2004 prin care SC R. SA Bucureşti a adjudecat şi această suprafaţă de teren; să fie obligate SC M. SA şi SC R. SA să-i lase în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de 11.958,68 mp teren, în condiţiile Legii nr. 10/2001.

În motivarea contestaţiei petenta a arătat că imobilul în litigiu a fost preluat fără titlu valabil, în temeiul Decretului nr. 358/1949 din patrimoniul fostei C.E.C.A.P.P.T.T., persoană juridică înfiinţată în baza Legii nr. 275 din 27 ianuarie 1939.

A mai precizat petenta că prin sentinţa civilă nr. 312 din 20 decembrie 1996 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti i-a fost acordată personalitate juridică şi conform statutului, este continuatoarea fostei C.E.C.A.P.P.T.T.

Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a, prin sentinţa civilă nr. 590 din 9 iunie 2005 a respins contestaţia ca neîntemeiată. Au fost respinse excepţia lipsei calităţii procesuale active a petentei, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC M. SA Bucureşti, excepţia tardivităţii notificării, excepţia autorităţii de lucru judecat şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii. A fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei Municipiului Bucureşti prin Primarul General şi a SC R. SA Bucureşti. Au fost disjunse capetele de cerere având ca obiect constatarea nulităţii absolute a actului de adjudecare nr. 396 din 25 mai 2004 şi a certificatului de atestare a dreptului de proprietate nr. 0973 seria M03A-30 din 20 aprilie 1994 şi acţiunea în revendicare.

S-a reţinut că, în temeiul art. 3 din Decretul nr. 358/1948 a fost desfiinţată C.E.C.A.P.P.T.T. iar patrimoniul acesteia a trecut asupra Confederaţiei Generale a Muncii. Petentei C.E.C.A.P.P.P.T. i-a fost acordată personalitate juridică prin sentinţa civilă nr. 312 din 20 decembrie 1996 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.

S-a considerat că petenta nu are calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în sensul art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001 întrucât prin hotărârea judecătorească de acordare a personalităţii juridice nu s-a constatat că petenta este una şi aceeaşi persoană juridică cu cea desfiinţată prin Decretul nr. 358/1948.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia civilă nr. 144/A din 17 aprilie 2006 a respins ca nefondat apelul declarat de petenta C.E.C.A.P.P.P.T. împotriva sentinţei civile nr. 590 din 9 iunie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, cu motivarea că petenta nu a făcut dovada că este continuatoarea persoanei juridice desfiinţate prin Decretul nr. 358/1948 şi, ca atare, nu are calitatea de persoană îndreptăţită potrivit art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001 la măsuri reparatorii.

În termen legal, împotriva deciziei civile nr. 144/A din 17 aprilie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale, a declarat recurs petenta C.E.C.A.P.P.P.T., a solicitat modificarea în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a susţinut, în esenţă că: Casa a fost o asociaţie a salariaţilor, persoană juridică de drept privat, cu proprietate indivizibilă, înfiinţată pe lângă Administraţia de Poştă, Telegraf şi Telefon prin Legea Casei promulgată prin Decretul Regal nr. 3167/1905 ca persoană moral-juridică distinctă. Ulterior, prin Legea Casei promulgată prin Decret Regal nr. 275/1939 a fost reorganizată numai ca persoană juridică de drept privat, cu proprietate indivizibilă, pe lângă Direcţia Generală P.T.T. Patrimoniul acesteia a fost abuziv preluat prin Decretul nr. 358 din 20 august 1949 prin care toate casele şi fondurile salariaţilor au fost desfiinţate şi predat fostei Confederaţii Generale a Muncii, organizaţie obştească sindicală. Prin sentinţa civilă nr. 312 din 20 decembrie 1996 Judecătoria sectorului 1 Bucureşti i s-a acordat personalitate juridică iar prin statut s-a prevăzut că scopul înfiinţării este şi acela al redobândirii patrimoniului abuziv preluat prin Decretul nr. 358 din 20 august 1949, în calitate de continuare a persoanei juridice desfiinţate.

Recursul urmează să fie respins ca nefondat pentru următoarele considerente:

Prin Legea pentru organizarea şi funcţionarea Casei de economie, credit şi asistenţă a personalului P.T.T. aprobată prin Decret regal nr. 275 din 27 ianuarie 1939 C.E.C.A. a întregului personal superior şi inferior P.T.T. a trecut, cu întregul ei patrimoniu şi cu tot personalul la C.E.C.A.P.T.T. Membrii Casei au fost consideraţi, de drept şi în mod obligatoriu personal al Administraţiei P.T.T. Casa funcţiona pe lângă Direcţiunea Generală P.T.T. ca persoană juridică.

Potrivit art. 3 din Decretul nr. 358/1948 casele de credit, prevedere sau asigurare ale salariaţilor existente la data publicării acestui act normativ pe lângă întreprinderi sau instituţii s-au desfiinţat. Întregul patrimoniu al acestor Case şi Fonduri a trecut asupra Confederaţiei Generale a Muncii.

Potrivit art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 247/2005 sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent persoanele juridice proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv; îndreptăţirea este condiţionată de continuarea activităţii ca persoană juridică până la data intrării în vigoare a acestei legi sau de împrejurarea ca activitatea lor să fi fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 iar acestea să-şi fi reluat activitatea după data de 22 decembrie 1989, dacă, prin hotărâre judecătorească se constată că sunt una şi aceeaşi persoană juridică cu cea desfiinţată sau interzisă.

În speţă, prin sentinţa civilă nr. 312 din 20 decembrie 1996 Judecătoria sectorului 1 Bucureşti în temeiul Legii nr. 21/1924 a acordat personalitate juridică, la cererea acesteia, C.E.C.A.P.P.P.T. ca persoană juridică fără scop lucrativ.

Prin hotărârea menţionată nu s-a constatat însă că petenta este una şi aceeaşi persoană juridică cu cea desfiinţată.

Ca atare, just curtea de apel a reţinut că petenta nu are calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în condiţiile Legii nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată şi completată.

Faţă de considerentele menţionate, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de C.E.C.A.P.P.P.T. împotriva deciziei civile nr. 144 din 17 aprilie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 martie 2007.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2462/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs