ICCJ. Decizia nr. 2486/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2486
Dosar nr.9441/200.
Şedinţa de la 29 martie 2005
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 6 mai 2003 reclamanţii P.C.M. şi P.F. au chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor, Municipiul Bucureşti şi R.C. pentru despăgubiri pentru apartamentul 4 din Bucureşti în principal prin restituirea în natură şi în subsidiar despăgubiri băneşti.
În motivarea acţiunii, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 480 C. civ. şi Legea nr. 10/2001, reclamanţii au arătat că prin sentinţa civilă nr. 7599 din 11 iunie 1997 a Judecătoriei sectorului 1, li s-au restituit în natură apartamentele nr. 3 şi 4 etajul I din imobilul situat în Bucureşti. Urmare hotărârii judecătoreşti de restituire a imobilelor, Primarul Municipiului Bucureşti a emis dispoziţia nr. 1661 din 21 aprilie 1998. Cu ocazia punerii în executare a hotărârilor menţionate s-a constatat că apartamentul 4 fusese înstrăinat în 1972, din patrimoniul Primăriei, numitului C.P., în temeiul Decretului nr. 535/1970 de expropriere.
Reclamanţii au formulat o nouă acţiune prin care au solicitat atribuirea în natură a unui apartament echivalent sau plata echivalentului valorii apartamentului. Această acţiune s-a soldat cu sentinţa civilă nr. 5646 din 9 iunie 2000 prin care s-a respins acţiunea şi s-a luat act de renunţarea la judecarea capătului de cerere privind despăgubirile băneşti pentru apartament.
Acţiunea de faţă a fost precizată la 16 noiembrie 2003. Reclamanţii au solicitat stabilirea dacă subdobânditorii apartamentului 4 au fost de rea-credinţă la momentul achiziţionării lui, caz în care au cerut atribuirea apartamentului în natură sau, dacă au fost de bună-credinţă, caz în care au solicitat despăgubiri băneşti.
Judecătoria sectorului 1 Bucureşti prin sentinţa civilă nr. 6825 din 5 noiembrie 2003 a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor pentru că nu s-a făcut dovada că reclamanţii au făcut o notificare prealabilă în procedura Legii nr. 10/2001 şi ca urmare s-a respins primul capăt de cerere ca inadmisibil.
Al doilea capăt de cerere a fost respins ca nefondat.
În motivarea acestei soluţii instanţa a reţinut că apartamentul 4 a intrat în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 280/1972 şi Deciziei nr. 435/1974 a Consiliului Popular al Municipiului Bucureşti, în urma exproprierii imobilului proprietatea lui P.C. Acestuia din urmă i s-a atribuit, pentru exproprierea casei sale, apartamentul 4 din litigiu. P.C., care l-a cumpărat cu contractul nr. 7659/1975, l-a vândut lui N.M.V. care, la rândul lui, l-a revândut numiţilor R.C. şi R.A. Aceştia din urmă l-au vândut lui R.C. cu contractul autentificat la nr. 9427 din 6 noiembrie 1988 şi transcris la nr. 9427/1989. S-a constatat că subdobânditorul a fost de bună-credinţă în sensul Legii nr. 10/2001 şi ca urmare, trebuie notificată Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 pentru acordarea de despăgubiri.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia nr. 514/A din 15 martie 2004, a respins apelul reţinând că în mod corect s-a soluţionat cauza în fond şi că reclamantul avea două opţiuni: fie să-l acţioneze pe proprietarul apartamentului ceea ce au şi făcut şi corect li s-a respins acţiunea, faţă de buna-credinţă a subdobânditorului fie în solicitarea de către reclamanţi a despăgubirilor băneşti şi pentru acestea aveau procedura notificării prealabile oferită de Legea nr. 10/2001 şi acest capăt de cerere corect s-a respins, ca nefondat.
Împotriva acestei soluţii au declarat recurs reclamanţii. Ei au criticat hotărârea pentru greşita aplicare a legii în sensul că s-a considerat că acţiunea lor este o acţiune în revendicare căreia i se aplică Legea 10/2001 cu procedura prealabilă stabilită de această lege specială. În realitate ei au formulat acţiunea în temeiul art. 1075 C. civ. pentru nesatisfacerea obligaţiei de a face stabilită în sarcina pârâtei Municipiul Bucureşti prin sentinţa civilă nr. 7599 din 11 iunie 1947. Acest temei, coroborat cu art. 998 C. civ. a stat la baza pretenţiilor lor. Au mai precizat că Legea 10/2001 a fost invocată nu pentru restituirea în temeiul acesteia ci pentru calcularea cuantumului despăgubirilor în raport de dispoziţiile acestei legi.
Recursul este întemeiat şi se va admite pentru considerentele următoare:
Obiectul acţiunii, în raport de petitul introductiv de instanţă şi de precizările ulterioare făcute şi pe parcursul căilor de atac nu a fost stabilit cu certitudine. Instanţele nu au circumscris acţiunea, în raport de cererile şi de temeiurile acesteia, cadrului unei acţiuni în revendicare, în constatare sau în pretenţii.
Instanţa de apel a vorbit de două obligaţiuni pe care le-ar fi avut reclamanţii, a constatat că de fapt aceştia le-au urmat pe amândouă au respins primul capăt de cerere ca inadmisibil iar secundul ca nefondat deşi motivarea pentru această din urmă soluţie a vizat neparcurgerea fazelor preliminare anterioare fazei judecătoreşti, proceduri prevăzute de Legea nr. 10/2001, deci în alţi termeni, vizând tot inadmisibilitatea. Tot instanţa de apel reţine că reclamanţii au invocat împrejurarea că au formulat o notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 dar nu s-a stăruit în a se face dovezi în acest sens pentru a se identifica stadiul acestei proceduri.
Având în vedere aşadar că nu s-a determinat cu precizie obiectul acţiunii şi temeiul acesteia, cât priveşte acest din urmă aspect, indicându-se în recurs pentru prima dată noi texte, şi pentru a nu priva părţile de dezbateri cu respectarea dreptului la apărare şi a gradelor de jurisdicţie, urmează a se casa hotărârea atacată şi a se trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de reclamanţi împotriva sentinţei 6825 din 5 noiembrie 2003 la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii P.C.M. şi P.F. împotriva deciziei nr. 514 A din 15 martie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, pe care o casează.
Trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 6825 din 5 noiembrie 2003 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2524/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2444/2005. Civil → |
|---|
