ICCJ. Decizia nr. 2624/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2624
Dosar nr. 29561/1/2005
nr. vechi 13099/2005
Şedinţa publică din 10 martie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 18 ianuarie 2005, reclamanţii I.E., I.G.D. şi H.E. au chemat în judecată pe pârâţii Primăria Municipiului Bucureşti şi Ministerul Finanţelor Publice solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să-i oblige pe pârâţi la plata sumei de 70.000 Euro sau atât cât va rezulta în urma evaluării făcute de un expert, cu titlul de despăgubiri pentru imobilul care le-a fost preluat abuziv de stat, situat în Bucureşti, în prezent demolat.
Prin sentinţa civilă nr. 246 din 16 martie 2005 Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins cererea ca prematur formulată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că Legea nr. 10/2001 instituie prin dispoziţiile art. 21-24 o procedură specială prealabilă, pe care persoanele îndreptăţite la măsuri reparatorii o au de urmat, procedură ce a fost demarată în speţă de către reclamanţi, dar nefinalizată prin emiterea unei decizii.
Prin Decizia civilă nr. 1295 din 2 septembrie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei.
Pentru a decide astfel, curtea a reţinut, de asemenea, că procedura prealabilă prevăzută de Legea nr. 10/2001 a fost declanşată de reclamanţi, dar nu a fost finalizată, consecinţa acestei stări de fapt fiind aceea că reclamanţii nu au încă recunoscut dreptul de creanţă de a pretinde plata sumei de 70.000 Euro, dar că există posibilitatea naşterii acestui drept.
Curtea a mai reţinut că reclamanţii au urmat, de fapt, concomitent două căi în justiţie, calea dreptului comun şi calea reglementată de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, fapt ce este inadmisibil deoarece, ori de câte ori există două căi de urmat, reclamantul trebuie să urmeze calea specială reglementată de lege şi nu pe cea generală.
În ce priveşte procedura specială, curtea a arătat că, chiar dacă este real că reclamanţii nu au primit un răspuns la notificare şi că de la data notificării s-au scurs peste trei ani, aceste aspecte nu sunt determinante pentru admiterea apelului, deoarece dreptul de creanţă nu li s-a născut încă.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii, invocând următoarele critici:
Legea nr. 10/2001 prevede un termen imperativ de 60 de zile de la data depunerii actelor doveditoare pentru soluţionarea notificării de către unitatea deţinătoare.
Cum acest termen este imperativ şi nu facultativ, nerespectarea lui de către comisia însărcinată cu soluţionarea notificării echivalează cu respingerea acesteia.
În opinia recurenţilor, acest refuz trebuie cenzurat de instanţă şi, pentru soluţionarea pe fond a cauzei, solicită admiterea recursului şi a apelului şi trimiterea cauzei spre rejudecare la tribunal.
Intimaţii nu au depus la dosar întâmpinare.
Recursul este fondat şi va fi admis pentru următoarele considerente:
Într-adevăr, Legea nr. 10/2001 instituie o procedură prealabilă pe care persoanele care se consideră îndreptăţite la măsuri reparatorii în temeiul acestei legi trebuie să o urmeze, o acţiune întemeiată pe dreptul comun introdusă după data intrării în vigoare a legii speciale nefiind admisibilă.
În speţă însă, reclamanţii au urmat procedura prealabilă în sensul că, la data de 26 iulie 2001 au depus notificare la Primăria Municipiului Bucureşti solicitând măsuri reparatorii pentru un teren în suprafaţă de 250 mp situat în sector 4 şi despăgubiri băneşti pentru casa de locuit ce a existat pe acest teren şi a fost demolată.
În notificare, reclamanţi au arătat că imobilul compus din teren şi construcţie, a aparţinut autorilor lor M. şi A.B. şi a fost preluat de stat în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Potrivit art. 25 alin. (1) [fost art. 23 alin. (1)] din Legea nr. 10/2001 în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, asupra cererii.
Aşa cum corect au susţinut recurenţii, câtă vreme entitatea învestită cu soluţionarea notificării nu s-a conformat dispoziţiei legale şi nu a soluţionat notificarea în termenul prevăzut de lege, care în speţă, fusese depăşit cu mai mult de 3 ani la data sesizării instanţei, persoanele care se consideră îndreptăţite la măsuri reparatorii se pot adresa instanţei pentru valorificarea drepturilor lor, deoarece refuzul soluţionării notificării echivalează cu o respingere a cererii.
A condiţiona accesul la justiţie de emiterea de către unitatea deţinătoare a unei decizii sau dispoziţii motivate, recunoscând în acelaşi timp posibilitatea unităţii deţinătoare de a nu respecta termenul imperativ prevăzut de lege, înseamnă practic a îngrădi reclamanţilor accesul la justiţie care este garantat de art. 21 din Constituţie.
Prin urmare, hotărârile celor două instanţe, care au respins ca prematură cererea reclamanţilor de acordare a măsurilor reparatorii pentru imobilul preluat de stat, fără a cerceta fondul pretenţiilor, sunt nelegale, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Conform art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanţi şi va casa Decizia Curţii de Apel.
În baza art. 296 şi art. 297 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei tribunalului, va desfiinţa sentinţa şi trimite cauza pentru rejudecare la acelaşi tribunal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii I.E., I.G.D., H.E. împotriva deciziei nr. 1295 din 2 septembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează Decizia recurată.
Admite apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 246 din 16 martie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Desfiinţează sentinţa şi trimite cauza pentru rejudecare la acelaşi tribunal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 268/2005. Civil. Marcă. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2315/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
