ICCJ. Decizia nr. 268/2005. Civil. Marcă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 268.
Dosar nr. 18246/3/2005
Şedinţa publică din 27 martie 2007
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la 7 iulie 2005 reclamantul Ş.B. a chemat în judecată pe pârâta SC P.P. SRL pentru ca instanţa, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei să nu mai folosească în activitatea comercială pe publicaţii, reviste, documente denumirea D.T. şi nici o altă denumire asemănătoare cu marca înregistrată de reclamant T.T.M.; să nu mai facă publicitate prin mijloacele media, inclusiv pe internet pentru publicaţiile şi revistele ce poartă denumirea D.T. sau o altă denumire asemănătoare cu marca înregistrată de reclamant; obligarea pârâtei să retragă imediat de pe piaţă toate publicaţiile, revistele, documentele, reclamele publicitare făcute pe orice cale şi care conţin denumirea D.T. sau o altă denumire asemănătoare cu marca înregistrată de reclamant; obligarea pârâtei să sisteze imediat vânzarea revistelor, în special cele auto, care poartă denumirea D.T. sau o altă denumire asemănătoare cu marca înregistrată de reclamant.
În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că reclamantul deţine marca înregistrată T.T.M. Din cauză că pârâta publică şi comercializează o revistă cu titlul D.T. care este identic cu o parte a mărcii înregistrate de reclamant şi este folosită tot pentru publicaţii, există în rândul consumatorilor un risc de confuzie şi un risc de asociere cu marca reclamantului.
Folosirea de către pârâtă a unui titlu de publicaţie identic cu o parte din marca înregistrată de reclamant îi produce acestuia un prejudiciu major constând în degenerarea mărcii precum şi pierderi materiale rezultate din captarea clientelei prin manopere dolosive, prin inducerea în eroare a consumatorilor şi a publicului printr-un risc de asociere şi un risc de confuzie între acestea.
Prin întâmpinare pârâta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului cu motivarea că acesta este cedent al mărcii înregistrate T.T.M. Întrucât reclamantul este fost titular al mărcii în persoana sa nu sunt întrunite concomitent calitatea de titular al dreptului pretins încălcat şi aceea de titular al acţiunii.
La termenul din 13 octombrie 2005 reclamantul a depus o precizare la acţiune prin care a arătat că la data sesizării instanţei avea calitatea de titular al mărcii T.T.M. A cesionat marca către SC M.S.O. SRL însă de la data semnării contractului de cesiune şi până la data rămânerii definitive a deciziei O.S.I.M. prin care s-a admis cererea de înscriere a publicării ei în BOPI, efectele juridice ale transmisiunii făcute se produc numai între părţi. Cesiunea mărcii a devenit opozabilă erga omnes numai din 31 iulie 2005 când a fost publicată cesiunea.
La 3 noiembrie 2005 SC M.S.O. SRL a depus cerere de intervenţie în interes propriu şi în interesul reclamantului, cu acelaşi obiect formulat prin cererea introductivă de instanţă. S-a arătat că intervenienta este cesionara mărcii T.T.M., astfel încât justifică un interes pentru a interveni în cauză.
La aceeaşi dată SC M.S.A. SRL a depus cerere de intervenţie în interesul reclamantului şi în interesul intervenientei SC M.S.O. SRL. Interesul de a interveni în proces a fost justificat de faptul că SC M.S.A. SRL are calitatea de licenţiat al mărcii.
Prin sentinţa civilă nr. 1454 din 8 decembrie 2005 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins acţiunea întrucât în prezent reclamantul nu mai justifică o calitate procesuală activă. Au fost respinse ca inadmisibile cererile de intervenţie.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, în interpretarea prevederilor art. 41 alin. (2) din Legea nr. 84/1998, în categoria terţilor intră şi autorii unor acte de contrafacere deoarece norma nu distinge. Efectul opozabilităţii faţă de terţi nu va putea fi realizat sau înlocuit prin nici un alt mijloc decât formalitatea înscrierii. În acest sens, este indiferent dacă terţul a cunoscut sau nu cesiunea prin alte mijloace ori doreşte să se prevaleze de efectele contractului de cesiune.
Cedentul are calitate procesuală pentru introducerea unei acţiuni de reprimare a actelor de contrafacere săvârşite de terţi între momentul încheierii contractului de cesiune şi momentul înscrierii cesiunii la O.S.I.M. Această concluzie se impune deoarece, între părţi contractul de cesiune valabil încheiat produce efecte translative de drepturi fără îndeplinirea nici unei alte formalităţi, faţă de terţi acest efect este inopozabil, indiferent dacă ei înţeleg ori au interesul să se prevaleze ori nu de lipsa înscrierii.
Pentru acte sau fapte de contrafacere sau concurenţă neloială exercitate de terţi după înscrierea cesiunii la O.S.I.M., calitate procesuală de a introduce o acţiune în reprimarea acestora are cesionarul.
Cât priveşte momentul de la care îşi produce efectele hotărârea judecătorească în cazul în care s-ar admite acţiunea, tribunalul a constatat că, prin finalitatea sa, acţiunea vizează doar acte şi fapte ulterioare momentului rămânerii definitive a hotărârii. Dacă s-ar admite acţiunea, instanţa ar obliga pârâta să nu mai folosească în activitatea sa comercială denumirea D.T., să retragă de pe piaţă reviste, publicaţii, să nu mai facă publicitate, să sisteze vânzarea revistelor. Astfel de măsuri ce ar fi dispuse de instanţă se referă la acte sau fapte ulterioare momentului da la care hotărârea devine definitivă. În condiţiile în care prezentul proces nu s-a finalizat până la data înscrierii cesiunii la O.S.I.M. rezultă că actele sau faptele ce ar putea fi interzise pârâtei prin admiterea primelor 5 capete de cerere sunt ulterioare înscrierii cesiunii la O.S.I.M. Pentru astfel de acte sau fapte calitate procesuală are cesionarul.
Cedentul are legitimitate procesuală activă pentru introducerea unei acţiuni în reprimarea actelor de contrafacere săvârşite de terţi între momentul cesiunii şi data înscrierii cesiunii, dar acest drept este afectat de un termen extinctiv, data înscrierii cesiunii. Dacă, din diferite motive, hotărârea judecătorească nu se pronunţă anterior înscrierii cesiunii, dreptul la acţiune al cedentului se stinge, îşi pierde actualitatea. Ulterior înscrierii cesiunii acest drept se naşte în patrimoniul cesionarului.
La data introducerii acţiunii reclamantul avea calitate procesuală activă. După înscrierea cesiunii în Registrul Naţional al Mărcilor dreptul reclamantului de a mai solicita reprimarea actelor de contrafacere săvârşite între data cesiunii şi data înscrierii cesiunii la O.S.I.M. a încetat. Înscrierea cesiunii la O.S.I.M. a avut loc înainte de finalizarea prezentului proces printr-o hotărâre executorie, respectiv la 31 iulie 2005, şi începând cu această dată reclamantul nu mai justifică o calitate procesuală activă.
În cauză nu se poate vorbi despre o transmitere a dreptului la acţiune în patrimoniul cesionarului deoarece dreptul cedentului vizează posibilitatea acestuia de a cere terţilor să înceteze actele sau faptele săvârşite până la momentul înscrierii cesiunii. În schimb, dreptul cesionarului vizează posibilitatea acestuia de a cere terţilor să înceteze actele sau faptele săvârşite după momentul înscrierii cesiunii. Dreptul procesual al cedentului şi cesionarului au în acest caz special un obiect diferit şi de aceea nu se poate vorbi despre o transmitere a acestuia.
Cât priveşte cererea de intervenţie în interes propriu şi în interesul reclamantului formulată de SC M.S.O. SRL tribunalul a reţinut că, în realitate, cererea de intervenţie în interes propriu are natura unei cereri prin care cesionara SC M.S.O. invocă dobândirea calităţii procesuale active prin transmisiune de la reclamant. Nu este vorba despre o cerere de intervenţie în sensul art. 49 C. proc. civ. şi fiind făcută după data înscrierii cesiunii la O.S.I.M., respectiv data la care calitatea procesuală a reclamantului a încetat, cererea de intervenţie este inadmisibilă.
Cererea de intervenţie în interesul reclamantului este inadmisibilă întrucât reclamantul nu are calitate procesuală activă.
Cererea de intervenţie în interesul reclamantului şi în interesul SC M.S.O. SRL formulată de SC M.S.A. SRL este inadmisibilă atât timp cât ambele părţi în favoarea cărora s-a formulat această cerere nu au calitate procesuală activă în cauză.
Apelurile declarate de reclamant şi interveniente au fost admise prin Decizia civilă nr. 163 A din 8 septembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Sentinţa a fost desfiinţată şi cauza trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În considerentele hotărârii sale instanţa de apel a arătat că cele patru condiţii de exerciţiu ale acţiunii trebuie să fie îndeplinite la momentul la care este sesizată instanţa.
Reclamantul avea calitate procesuală la momentul sesizării instanţei fiind, în raporturile cu terţii, printre care se numără şi pârâta, titular al drepturilor de aplicare şi exploatare a mărcii înregistrate T.T.M.. Până la data la care cesiunea acestei mărci către intervenienta SC M.S.O. SRL a fost publicată în BOPI, 31 iulie 2005, şi a devenit astfel opozabilă erga omnes, reclamantul cedent era singurul îndreptăţit să întreprindă demersurile considerate necesare în raporturile cu terţii spre a asigura o liniştită exploatare a mărcii.
Prima instanţă, care a reţinut în mod corect acest aspect, a greşit în mod esenţial în raţionamentul potrivit căruia odată cu publicarea contractului de cesiune în BOPI, ce îi conferă opozabilitate erga omnes, s-ar fi stins calitatea procesuală a reclamantului cedent.
Calitatea procesuală activă este strâns legată de dreptul subiectiv dedus judecăţii, iar împrejurarea că în cursul procesului s-au stins efectele contractului de cesiune de marcă faţă de pârâta chemată în judecată nu putea conduce la o altă soluţie decât aceea de continuare a procesului cu cesionarul, devenit titular al dreptului subiectiv litigios.
În cadrul procesual stabilit prin acţiunea promovată de cedent, cesionarul nu este altceva decât succesor în drepturi al acestuia, operând astfel o transmisiune a calităţii procesuale active ca şi consecinţă a convenţiei încheiate cu privire la dreptul a cărui încălcare s-a invocat în speţă.
Concluzia instanţei potrivit căreia cesionarul devenit titularul mărcii înregistrate T.T.M. ar trebui să promoveze o acţiune separată, pentru că în patrimoniul acesteia ar fi luat naştere un drept nou, este lipsită de suport legal câtă vreme acesta, dobândind prin transmisiune convenţională dreptul subiectiv conferit de calitatea de titular al mărcii, a dobândit în acelaşi mod şi dreptul procesual, accesoriu al celui material, de a continua ori nu demersul iniţiat de autorul său.
Cererea de intervenţie în interes propriu a cesionarului constituie tocmai o cerere nouă, cu o existenţă independentă de cererea principală, astfel încât, în condiţiile în care petitul celor două cereri este similar, instanţa de fond a analizat în mod greşit admisibilitatea intervenţiei din perspectiva calificării pe care a dat-o cererii intitulate „precizare de acţiune", transformând-o astfel într-o intervenţie accesorie.
Decizia instanţei de apel a fost atacată cu recurs de către pârâta SC P.P. SRL care, după o prezentare a situaţiei de fapt şi de drept din etapele procesuale anterioare, a formulat următoarele critici:
Hotărârea cuprinde motive contradictorii şi străine de pricină, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Astfel, instanţa a reţinut că în urma analizei actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că apelurile sunt nefondate pentru ca în finalul considerentelor să ajungă la altă concluzie.
Contradictorii şi străine de pricină sunt şi considerentele în care se afirmă că instanţa de fond ar fi analizat greşit admisibilitatea intervenţiei din perspectiva calificării pe care a dat-o cererii intitulate „precizare de acţiune", transformând-o astfel într-o intervenţie accesorie şi că aceasta ar fi trebuit să fie examinată prin prisma dispoziţiilor art. 84 C. proc. civ. Or, prima instanţă a respins ca inadmisibilă şi cererea de intervenţie principală astfel că, în contradicţie cu realitatea şi străin de pricină se afirmă de către instanţa apelului că cererea precizatoare sau cererea de intervenţie principală ar fi fost calificată drept cerere de intervenţie accesorie.
Instanţa apelului a dat ceea ce nu s-a cerut, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. Atât reclamantul cât şi intervenientul principal, deşi interesele lor nu pot fi decât potrivnice, cât şi intervenienţii accesorii au criticat hotărârea primei instanţe pe motiv de nelegalitate şi au cerut instanţei de apel să recunoască reclamantului calitatea procesuală activă, în pofida faptului că prin chiar cererea introductivă el a afirmat că are calitatea de titular cedent al mărcii T.T.M. Au cerut de asemenea instanţei de apel să stabilească faptul că intervenţia principală este admisibilă în principiu, în pofida faptului că prin această cerere se recunoaşte calitatea procesuală a reclamantului şi că acelaşi drept exclusiv asupra unei mărci nu poate aparţine şi nu poate fi revendicat şi de către o altă persoană, pe calea intervenţiei principale. Instanţa apelului nu a răspuns, în realitate, la niciuna dintre aceste probleme, nu a dat dezlegare acestor probleme de drept pentru că ar fi trebuit să se regăsească în minută şi dispozitiv. În schimb, în contradicţie cu ceea ce s-a cerut, s-a dispus ca asupra intervenţiilor accesorii să se pronunţe prima instanţă.
Hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal şi a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Reclamantul însuşi prin cererea introductivă a afirmat că are calitatea de titular cedent al mărcii T.T.M., astfel încât el nu mai avea calitate procesuală activă nici la data introducerii acţiunii. Afirmaţia făcută în cererea introductivă potrivit căreia reclamantul şi-a cedat drepturile asupra mărcii T.T.M. constituie o mărturisire făcută în cursul judecăţii, în conformitate cu art. 1204 C. civ. şi trebuie luată în întregime împotriva lui, neputând fi revocată de către acesta decât pentru eroare de fapt în conformitate cu art. 1206 alin. (2) C. civ.
Calitatea de titular al dreptului şi aceea de titular al acţiunii trebuie să fie întrunită în persoana reclamantului în tot cursul procesului, excepţia lipsei calităţii procesuale active putând fi invocată în orice etapă a procesului.
Analizând hotărârea atacată, în limitele criticii formulate prin motivele de recurs şi în raport de dovezile administrate înaintea instanţelor de fond, Înalta Curte a apreciat că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 7 iulie 2005 reclamantul Ş.B. a învestit instanţa cu o acţiune în contrafacere împotriva pârâtei SC P.P. SRL.
În petitul acţiunii s-a arătat că reclamantul este „titular cedent" al mărcii T.T.M.
Acest aspect rezultă şi din contractul de cesiune a mărcii T.T.M., încheiat între reclamant şi SC M.S.O. SRL, autentificat sub nr. 1713 din 24 mai 2005. Contractul a fost încheiat în scris şi semnat, aşa cum impune art. 40 alin. (2) din Legea nr. 84/1998.
În aceste condiţii, în raporturile dintre cedentul Ş.B. şi cesionara SC M.S.O. SRL, cesiunea a produs efecte de la data încheierii contractului, art. 41 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 84/1998 prevăzând că începând cu data înscrierii acesteia în Registrul Naţional al Mărcilor cesiunea devine opozabilă terţilor.
Faptul că pârâta este terţ faţă de contractul de cesiune, şi că înscrierea cesiunii a avut loc la 31 iulie 2005, după sesizarea instanţei dar înainte chiar de primul termen de judecată, nu înseamnă că cedentul putea avea legitimare procesuală activă pe care să o transmită apoi cesionarei.
Reclamant, este titularul dreptului din raportul juridic dedus judecăţii, cerinţă care trebuie să fie îndeplinită nu doar la înregistrarea cererii de chemare în judecată ci şi pe parcursul procesului. Calitatea procesuală activă poate fi transmisă cu condiţia ca, la momentul la care se pune problema transmisiunii, în patrimoniul părţii iniţiale să mai existe dreptul.
Instanţa de apel a considerat că între reclamant şi SC M.S.O. SRL a operat o transmitere a calităţii procesuale active ca o consecinţă a convenţiei intervenite între ele. Aprecierea instanţei de apel este nelegală întrucât, la 13 octombrie 2005, cât reclamantul şi-a precizat acţiunea solicitând introducerea în cauză în calitate de reclamant a societăţii cesionare, deci ca efect al transmiterii calităţii sale procesuale, acesta nu mai era titular al mărcii şi deci nu mai avea un drept pe care să-l transmită.
Formularea cererii de intervenţie, atât în interes propriu cât şi în interesul reclamantului, nu a fost de natură să acopere această deficienţă.
Astfel, prin definiţie, faţă de dispoziţiile art. 49 alin. (2) C. proc. civ., intervenientul principal tinde să câştige pentru sine obiectul procesului şi, drept consecinţă, să fie respinsă cererea de chemare în judecată. Reclamantul şi intervenientul principal se află pe poziţii procesuale de contrarietate, nefiind posibilă admiterea în întregime atât a cererii de chemare în judecată cât şi a cererii de intervenţie principală. În speţă, instanţa de apel nu a lămurit cum ar fi fost posibilă transmiterea calităţii procesuale de la cedentul mărcii la cesionarul care a solicitat „să admiteţi acţiunea formulată în interesul nostru propriu", atunci când acesta din urmă, în temeiul principiului disponibilităţii, a ales să participe la judecată de pe o poziţie procesuală care are drept scop tocmai obţinerea respingerii susţinerilor şi pretenţiilor reclamantului. Ca atare, critica adusă primei instanţe care nu a făcut aplicarea corectă a prevederilor art. 84 C. proc. civ. atunci când a considerat că precizarea de acţiune nu putea duce la schimbarea cadrului procesual, este nelegală şi a determinat pronunţarea unei hotărâri în consecinţă.
Nici prin formularea unei cereri de intervenţie accesorie, în interesul reclamantului, nu se putea realiza efectul transmiterii de calitate procesuală.
Conform art. 49 alin. (3) C. proc. civ., intervenţia este în interesul uneia din părţi când sprijină numai apărarea acesteia. Având această natură juridică, intervenţia accesorie conferă terţului numai posibilitatea de a săvârşi acte de procedură care nu sunt potrivnice interesului părţii în folosul căreia a intervenit. Ca atare, terţul intervenient nu poate să săvârşească acte de procedură care să producă efecte juridice diferite de cele ale actelor de procedură ale părţii iniţiale. Or, de vreme ce reclamantul nu putea să-şi transmită calitatea procesuală pentru că în patrimoniul său nu mai exista dreptul de transmis, nici intervenientul nu putea să asigure, prin prezenţa sa, preluarea unui drept care era deja în patrimoniul său. Dar, pentru valorificarea acelui drept nu era suficientă o cerere care să aibă natura juridică a intervenţiei accesorii.
Conferind cererii de intervenţie principală valoarea unui act de procedură de natură să asigure transmiterea calităţii procesuale de la reclamant la intervenient, şi impunând instanţei de trimitere să analizeze problema admisibilităţii în principiu a cererilor de intervenţie accesorie în favoarea reclamantului „după stabilirea cadrului procesual în raport de actele juridice ulterioare datei promovării acţiunii ce au fost invocate de părţi (contractul de cesiune şi contractul de licenţă)" deşi ea însăşi a stabilit faptul că ar fi avut loc o transmitere legală a calităţii procesuale active, astfel încât acesta ar fi fost cadrul procesual în care trebuia să se desfăşoare judecata, instanţa de apel a pronunţat o soluţie nelegală decurgând din interpretarea şi aplicarea eronată a prevederilor legale analizate.
Având în vedere cele mai sus arătate, Înalta Curte a considerat că se impune, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., admiterea recursului pentru motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În temeiul art. 296 C. proc. civ. au fost respinse ca nefondate apelurile exercitate de reclamant şi societăţile interveniente împotriva sentinţei civile nr. 1454 din 8 decembrie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, cu consecinţa rămânerii irevocabile a acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE.
Admite recursul declarat de pârâta SC P.P. SRL împotriva deciziei civile nr. 163 A din 8 septembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală şi în consecinţă:
Modifică Decizia în sensul că respinge ca nefondate apelurile declarate de reclamantul Ş.B. şi intervenientele SC M.S.A. SRL şi SC M.S.O. SRL împotriva sentinţei civile nr. 1454 din 8 decembrie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 312/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2624/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
