ICCJ. Decizia nr. 2315/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2315
Dosar nr. 2290/200.
Şedinţa publică din 22 martie 2005
Asupra recursului în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 24 mai 2002 Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat potrivit art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 republicat şi art. 330 pct. 2 C. proc. civ., în vigoare la acel moment, recurs în anulare împotriva sentinţei civile nr. 452 din 23 mai 2000 a Judecătoriei Sinaia, deciziei civile nr. 2382 din 30 noiembrie 2000 a Tribunalului Prahova şi a deciziei civile nr. 1469 din 24 mai 2001 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti.
S-a susţinut că aceste hotărâri judecătoreşti sunt vădit netemeinice.
Au fost ataşate dosarele în care s-au pronunţat hotărârile judecătoreşti menţionate, respectiv nr. 1009/1998 al Judecătoriei Sinaia, nr. 6983/1992, nr. 6250/1993 şi nr. 4495/1993 ale Judecătoriei Câmpina, nr. 4251/1996, nr. 5839/2000 ale Tribunalului Prahova şi nr. 1844/2001 al Curţii de Apel Ploieşti.
Pe parcursul soluţionării recursului în anulare în cauză a formulat cerere de intervenţie accesorie SC A.I. SA în interesul intimatei-pârâte SC A. SA Sinaia. Prin încheierea de şedinţă din 11 martie 2005 această cerere a fost admisă în principiu potrivit prevederilor art. 51 şi urm. C. proc. civ.
Examinând actele şi lucrările dosarului, ca şi dovezile administrate în toate fazele procesuale, în contextul susţinerilor părţilor, Înalta Curte reţine următoarele:
Prin acţiunea introductivă de instanţă, reclamantele V.B.M.J. şi B.V.D.I. au chemat în judecată pârâţii SC A. SA Sinaia, Consiliul local Sinaia şi Primăria oraşului Sinaia, solicitând ca aceştia să fie obligaţi a le lăsa în deplină proprietate imobilul situat în Sinaia, compus din construcţie, Vila „Cuibul Dorului" şi terenul aferent acesteia.
Pârâta SC A. SA Sinaia a invocat prin întâmpinare excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor iar pe fond a susţinut că imobilul revendicat nu mai există; cabana „Cuibul Dorului" a fost construită de fosta întreprindere de turism, fiindu-le legal transmisă prin HG nr. 1041/1999.
Soluţionând cauza în fond, Judecătoria Sinaia, prin sentinţa civilă nr. 452 din 23 mai 2000, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active ca neîntemeiată; pe fond a dispus admiterea acţiunii în revendicare iar pârâţii au fost obligaţi să lase reclamantelor în deplină proprietate şi posesie imobilul, cabana „Cuibul Dorului", clădirea veche şi terenul aferent.
Soluţia a rămas definitivă prin Decizia civilă nr. 2382 din 30 noiembrie 2000 a Tribunalului Prahova care a respins apelurile declarate de cele trei pârâte iniţiale şi de SC A. SRL Ploieşti, introdus în aceeaşi calitate în cauză pe parcursul acestei faze procesuale.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia nr. 1469 din 24 mai 2001, a constatat nul recursul declarat de SC A. SA Sinaia dar a admis recursul SC A. SRL Ploieşti şi pe fond a respins acţiunea în revendicare ca neîntemeiată, reţinând în esenţă că reclamantele nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului pretins.
Or, se arată în recursul în anulare, toate hotărârile sunt netemeinice întrucât instanţele nu au manifestat rol activ în aflarea adevărului şi, pe baza unui material probatoriu insuficient, au ajuns la concluzii diametral opuse.
Recursul în anulare este întemeiat în sensul consideraţiilor ce succed.
În mod cert instanţele investite cu soluţionarea cauzei în diferite faze procesuale s-au abătut de la dispoziţiile imperative ale art. 129 alin. (5) C. proc. civ., potrivit cărora aveau obligaţia „să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii… judecătorii vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc ….". În special instanţa de recurs a preluat fără o analiza atentă susţinerile pârâţilor în sensul că vila revendicată de reclamante nu mai există, deşi o asemenea concluzie nu rezultă cu certitudine din probatorii. Dimpotrivă, între alte dovezi, înscrisul aflat la dosarul de fond, şi anume autorizaţia pentru executare de lucrări nr. 6 din 13 aprilie 1984, eliberată de Biroul Executiv al Consiliului popular al Oraşului Sinaia se referă la „lucrări de modernizare şi ridicare a gradului de confort la clădirea existentă, denumită „Cabana veche".
Pe de altă parte, există şi înscrisuri, depuse îndeosebi de pârâta SC A. SRL Ploieşti care par a atesta că fosta „Vilă Bolnavu", aflată în ruine, nu are nimic comun cu cabana „Cuibul Dorului".
În acest context este de observat că instanţele nu au dispus efectuarea unei expertize tehnice în materie de construcţii, cu obiective clare şi pertinente, între care să figureze răspunsuri la câteva întrebări esenţiale:
- dacă imobilul revendicat de reclamante este unul şi acelaşi cu clădirea cunoscută în zonă ca fiind „Cabana veche";
- dacă această din urmă clădire mai există, a pierit ori a fost înglobată în noua cabană „Cuibul Dorului".
- în ultima ipoteză, dacă astfel s-a realizat sau nu un „imobil nou" în sensul legii.
Efectuarea unei astfel de expertize este considerată la Înalta Curte obligatorie în sensul prevederilor art. 315 C. proc. civ., lucrarea cu caracter extrajudiciar depusă în faza soluţionării recursului în anulare nefiind suficientă pentru consolidarea unor concluzii clare.
Pe de altă parte, este de neînţeles de ce nici una dintre instanţe nu a administrat proba cu cercetare la faţa locului în condiţiile art. 215 C. proc. civ., deosebit de relevantă pentru lămurirea în cauză a unor situaţii de fapt.
Cum completarea materialului probator (inclusiv cu alte mijloace de dovadă) este absolută necesară în sensul celor arătate, Înalta curte va admite recursul în anulare potrivit prevederilor art. 3303 alin. (1) raportat la art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va casa deciziile pronunţate în apel şi recurs şi va trimite cauza la Tribunalul Prahova pentru rejudecarea apelurilor declarate de pârâţi împotriva sentinţei de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei civile nr. 1469 din 24 mai 2001 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă, şi a deciziei civile nr. 2382 din 30 noiembrie 2000 a Tribunalului Prahova
Casează hotărârile atacate şi trimite cauza la Tribunalul Prahova pentru rejudecarea apelurilor declarate de pârâţii SC A. SA, Consiliul Local Sinaia şi Oraşul Sinaia prin Primar împotriva sentinţei civile nr. 452 din 23 mai 2000 a Judecătoriei Sinaia.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2338/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2317/2005. Civil → |
|---|
