ICCJ. Decizia nr. 2919/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2919
Dosar nr. 29510/1/2005
Şedinţa publică din 17 martie 2006
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureş sub nr. 6613/2003 B.A. a solicitat, în contradictoriu cu primarul oraşului Vişeu de Sus, anularea dispoziţiei nr. 745 din 29 august 2003 prin care i s-a respins notificarea privind restituirea imobilului compus din clădire şi terenul aferent, în suprafaţă de 250 mp, situat în strada V.
În motivarea cererii contestatorul a arătat că în anul 1986 a fost nevoit să plece în Germania, unde se afla soţia sa, situaţie în care a fost nevoit să înstrăineze imobilul în condiţiile Decretului nr. 223/1974, primind în schimb suma de 80.000 lei.
Prin sentinţa civilă nr. 1087 din 11 decembrie 2003 pronunţată de Tribunalul Maramureş s-a respins contestaţia ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că imobilul solicitat nu poate fi restituit în natură întrucât a fost vândut numitei P.S. în anul 1998, în condiţiile Legii nr. 112/1995, iar pe de altă parte contestatorul nu este îndreptăţit la măsuri reparatorii întrucât a fost despăgubit cu suma de 80.000 lei.
Contestatorul a declarat apel împotriva acestei sentinţe, solicitând restituirea în natură a imobilului sau acordarea de măsuri reparatorii, susţinând că suma cu care a fost despăgubit în anul 1986 se situează sub valoarea reală a imobilului la acea dată şi că s-a avut în vedere numai construcţia, nu şi terenul.
Prin Decizia civilă nr. 755 din 16 septembrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Cluj s-a admis apelul şi s-a schimbat în tot sentinţa în sensul că a fost admisă plângerea formulată de B.A. şi s-a anulat dispoziţia nr. 745/2003. S-a stabilit că acesta este îndreptăţit a primi despăgubi pentru construcţia, casă de locuit înscrisă în C.F. Vişeu de Sus, nr.top 383/9, preluată abuziv de Statul Român, cu condiţia restituirii valorii actualizate a despăgubirii de 73.817 lei, ce i-a fost plătită în anul 1986.
A fost obligat primarul oraşului Vişeu de Sus să înainteze Comisiei Centrale pentru stabilirea despăgubirilor documentaţia prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv (Titul VII al Legii nr. 247/2005).
În motivarea acestei soluţii s-a reţinut că, din probele administrate în cauză a reieşit că apelantul a avut calitatea de proprietar numai asupra construcţiei, astfel că acesta nu poate pretinde măsuri reparatorii şi pentru teren. Preluarea construcţiei în temeiul art. 2 al Decretului nr. 223/1974 a fost abuzivă, apelantul fiind îndreptăţit la măsuri reparatorii, conform dispoziţiilor art. 20 alin. (2) precum şi art. 11 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva deciziei pronunţate în apel a declarat recurs intimatul care susţine că aceasta a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a Legii nr. 10/2001 şi a Normelor metodologice de aplicare unitară a acesteia, potrivit cărora urmează a se face distincţie între cazul trecerii imobilului fără plată în proprietatea statului şi cazul în care persoana a făcut cerere de plecare definitivă şi a înstrăinat locuinţa către stat, potrivit precizărilor prevăzute în Cap. II pct. 1.4 din Normele metodologice.
Verificând legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate şi prevederile legale aplicabile, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 1.4 lit. B) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin HG nr. 498 din 18 aprilie 2003 publicată în M. Of. nr. 324 din 14 mai 2003 în ceea ce priveşte imobilele preluate de stat în baza Decretului nr. 223/1974 în cazul în care persoana îndreptăţită a făcut cerere de plecare definitivă din ţară şi a înstrăinat locuinţa sa către stat urmează a se considera că preluarea nu a fost abuzivă, persoana fiind îndestulată rezonabil prin preţul primit sau având vocaţia de a fi îndestulată rezonabil dacă înstrăina imobilul respectiv înainte de formalizarea intenţiei de a părăsi definitiv ţara. În acest caz soluţionarea administrativă a cererii persoanei care se pretinde îndreptăţită va fi respingerea motivată a cererii.
Aceste dispoziţii sunt contrare prevederilor art. 1 şi art. 2 din Legea nr. 10/2001.
Prin dispoziţiile pct. 1.4 lit. B) din normele menţionate se înlătură de la beneficiarul normelor reparatorii anumite categorii de persoane ale căror imobile au fost preluate de stat în baza Decretului nr. 223/1974 deşi prin art. 1 din Legea nr. 10/2001 este instituit principiul potrivit căruia beneficiază de măsuri reparatorii toate persoanele ale căror imobile au fost luate de stat conform art. 2 din aceeaşi lege indiferent dacă titlul statului a fost sau nu valabil, astfel că în raport de ierarhia actelor normative este evident faptul că precizatele dispoziţii din Normele metodologice sunt inaplicabile.
De altfel preluarea de către stat a imobilelor în baza Decretului nr. 223/1974 a fost nu numai abuzivă, dar şi fără un titlu valabil, astfel cum acesta este definit prin art. 6 din Legea nr. 213/1998.
Aceasta pentru că Decretul nr. 223/1974 a instituit o sancţiune pentru cei care doreau să plece definitiv din ţară şi anume aceea a interdicţiei de a mai avea proprietate imobiliară pe teritoriul României, ceea ce era contrar Constituţiei din anul 1965.
Este adevărat că persoanele care făceau cerere de plecare definitivă din ţară aveau posibilitatea să-şi înstrăineze imobilele, însă această înstrăinare trebuia făcută numai statului, la preţurile oferite de acesta care în ultima perioadă nu puteau depăşi suma de 80.000 lei, indiferent de valoarea de circulaţie a bunurilor respective. Cu alte cuvinte nu exista nici o posibilitate de a negocia preţul cu statul după cum nu exista nici posibilitatea de a vinde imobilul la preţul real unei alte persoane fizice sau juridice întrucât aceste contracte erau nule absolute fiind considerate ca fiind încheiate în vederea eludării prevederilor Decretului nr. 223/1974.
În aceste condiţii, preluarea imobilului în baza Decretului nr. 223/1974 era nu numai abuzivă dar şi fără titlu valabil.
În urma adoptării Legii nr. 247/2005 publicată în M. Of. nr. 653 din 22 iulie 2005, act normativ de imediată aplicabilitate toate aceste articole au fost modificate în mod substanţial.
Astfel alin. (2)-(4) ale art. 12 au fost abrogate iar alin. (1) are următorul cuprins: „în situaţia imobilelor deţinute de stat, de o organizaţie cooperatistă, sau de orice altă persoană juridică dintre cele prevăzute la art. 20 alin. (1), (2) şi (3), dacă persoana îndreptăţită a primit o despăgubire, restituirea în natură este condiţionată de rambursarea unei sume reprezentând valoarea despăgubirii primite, actualizată cu coeficientul de actualizare stabilit".
La fel alineatul 2 al art.24 din Legea nr.10/2001 a fost abrogat iar alineatul 1 are următorul cuprins: „dacă restituirea în natură nu este posibilă, deţinătorul imobilului sau, după caz, unitatea investită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării, este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, în termenul prevăzut la art. 23 alin. (1) să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv în situaţiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptăţită".
Tot astfel, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005 normele reparatorii prin echivalent vor consta în compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către unitatea investită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Faţă de toate considerentele arătate, Înalta Curte urmează a respinge ca nefondat recursul declarat în cauză, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de Primarul Oraşului Vişeu de Sus împotriva deciziei civile nr. 755 A din 16 septembrie 2005, a Curţii de Apel Cluj.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3103/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2816/2005. Civil → |
|---|
