ICCJ. Decizia nr. 2943/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2943
Dosar nr. 12490/1/2005
Nr. vechi 3027/200.
Şedinţa publică din 17 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş sub nr. 1033/C din 6 iulie 2003 reclamanta Ţ.K. a chemat în judecată Primăria municipiului Timişoara solicitând anularea dispoziţiei nr. 2573 din 22 decembrie 2003 emisă de primar prin care i s-a respins notificarea formulată pentru restituirea în natură a imobilului situat în Timişoara.
În motivarea cererii s-a arătat că în mod greşit s-a respins notificarea întrucât a făcut dovada că este moştenitoarea proprietarei tabulare a imobilului, S.E., născută L.
În cauză s-a formulat cerere de intervenţie în interesul pârâtei, de către SC S.P.V. SRL.
La termenul de judecată din 23 aprilie 2004 instanţa a respins în principiu cererea de intervenţie, apreciind că intervenienta nu a justificat interesul de a interveni în soluţionarea litigiului, drepturile acesteia de chiriaş fiind ocrotite de prevederile legale.
Prin sentinţa civilă nr. 490 din 23 aprilie 1004 pronunţată de Tribunalul Timiş, s-a respins ca neântemeiată cererea formulată în cauză.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că reclamanta nu a dovedit calitatea sa de moştenitoare a fostei proprietare tabulare, întrucât nu a depus certificatul de calitate de moştenitor, actul depus neântrunind condiţiile legale, fiind doar un atestat întocmit de avocat A.B. din New York.
Reclamanta a declarat apel împotriva sentinţei sus-menţionate, susţinând că în mod greşit s-a respins acţiunea, că în realitate nu i se contestă calitatea de moştenitoare a proprietarei tabulare, ci doar certificatul de moştenitor prezentat, făcându-se abstracţie însă de faptul că bunica sa a decedat în SUA.
La apelul reclamantei a aderat intervenienta SC S.P.V. SRL, în baza art. 293 alin. (1) C. proc. civ., solicitând admiterea cererii sale de intervenţie şi menţinerea hotărârii primei instanţe.
Prin Decizia civilă nr. 2664 din 25 noiembrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în opinia majoritară, s-a admis apelul declarat de reclamantă, s-a anulat hotărârea atacată şi judecând pe fond, a admis acţiunea, a anulat dispoziţia nr. 2973/2003 şi a dispus restituirea în natură reclamantei a imobilului solicitat.
S-a respins cererea de aderare la apel formulată de intervenientă.
În motivarea acestei soluţii s-a reţinut că reclamanta este persoană îndreptăţită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, dovedind calitatea de moştenitoare cu actele de stare civilă depuse la dosar, între care şi certificatul de moştenitor eliberat la New York, care îndeplineşte cerinţele Convenţiei de la Haga din 1961, privind aplicarea apostilei.
În opinia separată a unui membru al completului s-a susţinut respingerea apelului reclamantei, motivat de faptul că aceasta nu a făcut dovada că este îndreptăţită la restituirea imobilului în litigiu, prin dovedirea calităţii de moştenitor al fostului proprietar tabular, în condiţiile în care reclamanta nu a putut prezenta un certificat de moştenitor emis cu respectarea dispoziţiilor imperative ale legii, ci doar un atestat întocmit de avocat A.B. din New York.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii Consiliul local al municipiului Timişoara şi Primarul municipiului Timişoara şi intervenienta SC S.P.V. SRL.
Pârâţii şi-au întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ. şi au susţinut că, certificatul de calitate de moştenitor prezentat de reclamantă este în fapt doar o declaraţie care nu poartă apostila cerută de Convenţia de la Haga, întrucât copiile depuse în apel nu au legătură cu actul depus de reclamantă, fiind copii ale unor apostile oarecare ce nu au legătură cu speţa dedusă judecăţii.
Faţă de conţinutul actului, acesta nu poate fi reţinut decât ca fiind o simplă declaraţie a reclamantei, fără a întruni condiţiile legale cerute pentru validitatea unui certificat de calitate de moştenitor, astfel că reclamanta nu a făcut dovada că este îndreptăţită la restituirea imobilului, în baza Legii nr. 10/2001.
Intervenienta a invocat drept temei de drept al recursului prevederile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., iar în dezvoltarea motivelor de recurs a susţinut, în esenţă, următoarele critici:
- hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, mai precis, instanţa de apel motivează Decizia pe acte care nu există la dosar, întrucât copiile depuse la filele 21 şi 28 sunt copii ale unor apostile oarecare, ce nu au legătură cu actul depus de reclamantă şi sunt fără sigiliu;
- în sensul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., actul dedus judecăţii intitulat „certificat de calitate de moştenitor" este în fapt o declaraţie făcută de reclamantă în faţa unui avocat din New York şi nu îndeplineşte condiţiile cerute de legea română pentru a fi un certificat de moştenitor sau de calitate de moştenitor, fiind doar un atestat emis de un avocat;
- instanţa de apel a interpretat greşit legea, susţinând că nu era necesară dovada calităţii de moştenitor printr-un certificat de moştenitor sau calitate de moştenitor.
În cauză s-a mai înregistrat o cerere de recurs formulată de numitul Ş.H.T., în calitate de asociat unic al SC P. SRL, cu sediul firmei la adresa imobilului în litigiu.
De asemenea, s-au depus la dosar 2 cereri, intitulate „reconvenţională", de către numiţii Ş.H.T. şi S.A., care solicită admiterea acestor cereri.
În faza procesuală a recursului, în conformitate cu prevederile art. 305 şi art. 316 C. proc. civ., raportat la art. 129 alin. (5) C. proc. civ., Curtea a solicitat avocatului intimatei-reclamante să facă dovada calităţii de reprezentant, prin depunerea contractului de asistenţă juridică, întrucât pe delegaţia depusă de acesta în dosarul de apel, la rubrica „client" figurează semnătura avocatului şi de asemenea, să depună la dosar certificatul de calitate de moştenitor, cu apostilă.
Faţă de această solicitare, avocat C.L. a comunicat curţii că reprezentarea reclamantei s-a făcut în baza unei procuri depusă la dosarul comisiei, transmiţând o copie legalizată de pe procura autentificată prin încheierea nr. 335 din 15 martie 2002.
Analizând toate cererile cu care a fost investită şi verificând legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate şi dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:
Exerciţiul căilor de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti aparţine exclusiv părţilor care au figurat în cauza în care s-a pronunţat hotărârea atacată şi care se consideră nemulţumite sau neîndreptăţite prin hotărârea respectivă.
Numitul Ş.H.T. nu a avut calitatea de parte în procesul de faţă, nici în nume propriu şi nici în calitate de asociat unic al SC P. SRL, astfel că recursul declarat de acesta este inadmisibil.
Referitor la cele două cereri intitulate „reconvenţionale", Curtea constată că acestea sunt inadmisibile, faţă de prevederile exprese ale art. 119–120 C. proc. civ.
Principala critică invocată prin recursurile declarate de pârâţi şi intervenientă se referă la faptul că actele depuse de reclamantă în dovedirea calităţii de moştenitoare a fostei proprietare a imobilului în litigiu nu îndeplinesc cerinţele Convenţiei de la Haga din 5 octombrie 1961, privind aplicarea apostilei.
Acest motiv de recurs este fondat.
Potrivit convenţiei susmenţionată, la care România a aderat prin OG nr. 66/1999, actele oficiale întocmite pe teritoriul unui stat contractant şi care trebuie să fie prezentate pe teritoriul unui alt stat contractant trebuie să poarte aplicată apostila, care atestă autenticitatea semnăturii, calitatea în care a acţionat semnatarul actului sau, după caz, identitatea sigiliului sau a ştampilei pe actul respectiv.
Această apostilă se aplică chiar pe act sau pe o prelungire a acestuia şi trebuie să fie conformă cu modelul anexat, potrivit art. 4 din respectiva convenţie.
În faza procesuală a apelului s-au depus mai multe acte, respectiv declaraţie intitulată de acceptare a succesiunii, certificat de calitate de moştenitor, 2 declaraţii date de reclamantă în faţa numitei A.P.B., avocat şi notar public în Statul New York, acte care nu poartă apostila de care s-a făcut vorbire anterior.
Este adevărat că la fila 21 – apel se află, în copie xerox, un act cu titulatura „Apostile", însă nu s-a făcut dovada că acesta se referă la vreunul din actele depuse în cauză.
Faţă de această situaţie, Curtea constată că recursurile în cauză, întemeiate pe acest motiv sunt fondate, astfel că se impune admiterea acestora, casarea deciziei pronunţată în apel şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru lămurirea acestui aspect.
Pe de altă parte, este de observat că în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001, cu modificările ulterioare, implicit prin Legea nr. 247/2005, cererea de restituire a imobilului are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul prezentei legi.
Ca atare, persoana ce se consideră îndreptăţită trebuie să facă dovada calităţii de moştenitor, potrivit legii civile române.
Toate actele depuse în dovedirea acestei calităţi, inclusiv actele de stare civilă trebuie să îndeplinească cerinţele privind aplicarea apostilei de care s-a făcut vorbire anterior, instanţa de rejudecare urmând să acţioneze în consecinţă.
În raport de toate probatoriile ce vor fi administrate cu ocazia rejudecării, instanţa astfel investită urmează a analiza celelalte motive de recurs referitoare la dovada calităţii de moştenitor, invocate în cauză.
Faţă de toate considerentele expuse, Curtea urmează a admite recursurile, în conformitate cu prevederile art. 312 şi art. 313 C. proc. civ. şi a casa Decizia recurată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, care se va conforma dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de Ş.H.T. în calitate de asociat unic al SC P. SRL.
Respinge ca inadmisibile cererile reconvenţionale formulate de Ş.H.T. şi S.A.
Admite recursurile declarate de recurentul-pârât Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi recurenta-intimată SC S.P.V. SRL, împotriva deciziei civile nr. 2664 din 25 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Timişoara pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2705/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2230/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
