ICCJ. Decizia nr. 300/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 300.
Dosar nr. 24417/1/2005
Nr. vechi 7954/200.
Şedinţa publică din 21 martie 2006
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 2080 din 22 martie 2004, reclamanţii C.P. şi C.V. au chemat în judecată Primăria municipiului Reşiţa, prin Primar, solicitând anularea dispoziţiei nr. 1513 din 2 martie 2004 emisă de pârâtă.
Reclamanţii au solicitat restituirea în natură a terenului pe care s-au aflat construcţiile, precum şi despăgubirea cu suma reprezentând contravaloarea imobilelor demolate.
Tribunalul Caraş Severin, prin sentinţa nr. 3251 din 15 decembrie 2004, a admis cererea reclamanţilor, a dispus anularea dispoziţiei emisă de pârâtă, a dispus restituirea în natură în favoarea reclamanţilor a suprafeţei de teren de 623,24 mp şi a dispus despăgubirea reclamanţilor cu suma de 342.729.000 lei.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că reclamanţii sunt unicii moştenitori ai foştilor proprietari tabulari şi, deci, îndeplinesc calitatea de persoane îndreptăţite conform Legii 10/2001, pentru a solicita restituirea imobilului sau despăgubiri.
Valoarea actualizată a sumelor primite drept despăgubiri de către foştii proprietari este de 104.198.000 lei.
A rezultat că reclamanţii au dreptul la despăgubiri băneşti asupra construcţiei în valoare de 342.729.000 lei.
Împotriva sentinţei a declarat apel pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia civilă nr. 959 din 19 aprilie 2005, a admis apelul şi a schimbat în parte sentinţa în sensul că a obligat pe pârât să emită o nouă decizie în conformitate cu dispoziţiile art. 11 din Legea 10/2001 şi a menţinut dispoziţia sentinţei cu privire la anularea Dispoziţiei nr. 1513/2004, emisă de pârât.
Curtea de apel a reţinut că reclamanţii, fiind legatari universali, au calitatea de persoane îndreptăţite în sensul dispoziţiilor Legii 10/2001, iar, cum notificarea acestora a fost respinsă pe cale de excepţie, soluţia corectă era aceea de a obliga pârâtul să emită o nouă dispoziţie, avându-se în vedere şi prevederile art. 11 alin. (8) din lege, întrucât construcţia a fost demolată.
Împotriva acestei decizii pârâtul a declarat recurs, susţinând, în esenţă, că reclamanţii nu au calitatea de persoane îndreptăţite, potrivit prevederilor Legii 10/2001.
Recursul se va admite pentru argumentele ce succed.
Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, de prevederile acestei legi beneficiază şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite.
Din analiza actelor dosarului rezultă că reclamanţii au devenit succesori testamentari în baza a trei testamente olografe, încheiate la 18 martie 1997, de către A.E. şi de E.A., respectiv la 15 septembrie 1995, de P.M.
Imobilele revendicate de reclamanţi au trecut în proprietatea Statului Român, în baza Decretului de expropriere nr. 239/1988, construcţiile fiind demolate şi radiate din filele C.F. Reşiţa Română.
Se constată deci, că imobilele revendicate au ieşit din patrimoniul defuncţilor în anul 1988, iar testamentele olografe în baza cărora reclamanţii au devenit succesori testamentari, au fost încheiate la un interval de 7 şi 9 ani, ori bunurile revendicate nu se aflau în patrimoniul testatorilor nici măcar la data încheierii testamentelor.
Altfel spus, numiţii E.A., E.A. şi P.M. nu puteau transmite bunurile pe care nu le-au avut niciodată.
În speţă, testamentele făcute în favoarea reclamanţilor sunt ulterioare preluării imobilelor de către stat, acestea nemaifăcând parte din patrimoniul testatorilor la data respectivă pentru a putea fi transmise pe cale succesorală.
Reclamanţii ar fi putut beneficia de dispoziţiile Legii 10/2001 dacă testamentele ar fi fost anterioare exproprierii imobilelor revendicate.
Faţă de aceste considerente, rezultă că reclamanţii nu au calitatea de persoane îndreptăţite în condiţiile art. 4 alin. (2) şi (3) din Legea 10/2001.
Pentru motivele arătate, recursul se va admite, ambele hotărâri pronunţate se vor casa, iar pe fondul cauzei, va fi respinsă contestaţia formulată de reclamanţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Reşiţa împotriva deciziei nr. 959 din 19 aprilie 2005 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Casează Decizia atacată şi sentinţa nr. 3251 din 15 decembrie 2004 a Tribunalului Caraş Severin şi, în fond, respinge contestaţia formulată de C.P. şi C.V.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 300/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3231/2005. Civil → |
|---|
