ICCJ. Decizia nr. 3078/2005. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3078
Dosar nr. 8821/200.
Şedinţa din camera de consiliu de la 18 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Biroului de carte funciară al Judecătoriei Mangalia, la 5 septembrie 2003, Comuna 23 August, Judeţul Constanţa, a solicitat intabularea dreptului de proprietate asupra luciului de apă identificat cu denumirea Lacul Tatlageacu Mic.
Judecătoria Mangalia, Biroul de carte funciară, prin încheierea nr. 3269 din 28 octombrie 2003, a respins cererea de intabulare cu motivarea că titlul de proprietate depus la dosar şi anume Hotărârea nr. 17 din 20 iunie 2003 a Consiliului Local al Comunei 23 August nu este valabil deoarece imobilul a cărei intabulare s-a cerut constituie proprietate privată a statului.
Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, prin Decizia nr. 30/c din 12 ianuarie 2004, a respins apelul petiţionarei motivând că titlul de proprietate prezentat judecătorului de carte funciară nu are deplină putere doveditoare.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs Comuna 23 August susţinând că:
- hotărârea este nelegală întrucât cauza a fost soluţionată în şedinţă publică şi nu în camera de consiliu.
- hotărârea s-a dat cu încălcarea dreptului la apărare şi a principiului contradictorialităţii dezbaterilor.
- Decizia cuprinde motive străine de apărarea părţilor, nefiind înlăturate motivele apărărilor petiţionarei.
- Decizia s-a dat cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor legale incidente şi anume cele ale Legii nr. 7/1996.
Recursul declarat este întemeiat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Potrivit art. 156 alin. (1) C. proc. civ., instanţa va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată.
În cauză, prin cererea înregistrată la 23 decembrie 2003, reclamanta a solicitat amânarea judecăţii, cu motivarea că apărătorii aleşi sunt în imposibilitate să se prezinte la Curtea de Apel Constanţa, la termenul de la 5 ianuarie 2004, deoarece, în aceeaşi zi, acordă asistenţă juridică, într-un alt proces la Galaţi. În sprijinul acestei cereri, reclamanta a depus la dosar atât împuternicirea avocaţială, cât şi dovada că apărătorii erau angajaţi, în aceeaşi zi, şi într-un alt proces, la Galaţi (filele 18 – 20).
În pofida acestei cereri, instanţa de apel a respins solicitarea de amânare a procesului pentru lipsă de apărare şi a judecat procesul la primul termen fixat pentru soluţionarea apelului.
Respingând cererea de amânare, formulată de apelantă în temeiul art. 156 alin. (1) C. proc. civ., cerere care era temeinic motivată, instanţa a nesocotit dreptul reclamantei la apărare, drept care este garantat prin art. 24 din Constituţia României.
Adresându-se justiţiei, reclamanta a cerut intabularea unui drept de proprietate.
Codul de procedură civilă cuprinde şi dispoziţii generale privitoare la procedurile necontencioase, în art. 336 alin. (7) prevăzându-se că apelul şi recursul se judecă în camera de consiliu. Or, în cauză, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă (fila 25), litigiul a fost judecat în şedinţă publică.
Se constată, din cele enunţate mai sus, că au fost încălcate dispoziţiile art. 156 şi art. 336 C. proc. civ., ceea ce atrage casarea deciziei pronunţate şi trimiterea cauzei la aceeaşi curte pentru rejudecarea apelului.
Cu prilejul rejudecării instanţa urmează să examineze şi criticile care vizează fondul pricinii, dezvoltate prin motivele de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de petenta Comuna 23 August, prin Primar împotriva deciziei nr. 30/c din 12 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 aprilie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 3098/2005. Civil. Stabilirea competenţei | ICCJ. Decizia nr. 2949/2005. Civil → |
---|