ICCJ. Decizia nr. 2949/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2949
Dosar nr. 7728/200.
Şedinţa publică din 13 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti sub nr. 2966 din 9 iulie 2003, reclamantul B.A. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice pentru ca, în temeiul art. 26 şi art. 32 din Legea nr. 10/2001 să fie obligat să emită o dispoziţie ca răspuns la notificarea nr. 662 din 2 august 2001, formulată pentru acordarea unui număr de 2000 de acţiuni tranzacţionate pe piaţa de capital.
Prin sentinţa civilă nr. 906 din 9 octombrie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia a III–a civilă, a admis excepţia lipsei de calitate procesuală a pârâtului şi, în consecinţă a respins acţiunea reclamantului.
S-a reţinut în motivarea sentinţei că, notificarea a fost adresată Primăriei Municipiului Bucureşti, care poate fi subiect de drept de sine-stătător şi căreia, în temeiul art. 23 alin. (1) şi art. 26 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 îi revine obligaţia de a răspunde acestei notificări.
Calitatea procesuală pasivă presupune însă existenţa unei identităţi între pârâtul chemat în judecată şi persoana obligată în raportul juridic civil dedus judecăţii, ceea ce în cauză nu s-a realizat.
Apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 266 din 23 februarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV–a civilă.
În motivarea deciziei, instanţa de apel a reţinut că, prin notificare, reclamantul a solicitat redobândirea dreptului de proprietate şi indicarea societăţilor comerciale care au preluat patrimoniul fostei Societăţi Creditul Minier SAR. Notificarea a fost adresată Primăriei Municipiului Bucureşti.
S-a reţinut că, potrivit art. 21 din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptăţită va notifica persoana juridică deţinătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului.
În cazul în care persoana îndreptăţită nu cunoaşte deţinătorul bunului solicitat, notificarea se trimite primăriei în a cărei rază se află imobilul, respectiv Primăriei Municipiului Bucureşti (art. 26 din Legea nr. 10/2001). Reclamantul nu a cunoscut unitatea deţinătoare, motiv pentru care s-a adresat primăriei.
Numai în cazul în care unitatea deţinătoare nu ar fi putut fi identificată, persoana îndreptăţită ar fi putut chema în judecată Statul prin Ministerul Finanţelor Publice [art. 26 alin. (3)].
Instanţa de apel a reţinut însă că, reclamantul nu a probat faptul că, în cauză nu au fost identificate unităţile deţinătoare pentru a justifica chemarea în judecată a Statului.
Se mai reţine că, de fapt, reclamantul a solicitat prin cererea de chemare în judecată obligarea pârâtului să emită o decizie ca răspuns la notificarea sa, ceea ce constituie un alt obiect decât cel care ar rezulta din aplicarea art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Instanţa de apel conchide că răspunsul la notificare nu poate veni decât de la Primăria Municipiului Bucureşti, în temeiul art. 23 din Legea nr. 10/2001 şi, pentru că notificarea nu a creat nici un raport juridic între reclamant şi Ministerul Finanţelor Publice ca reprezentant al Statului, a apreciat că soluţia instanţei de fond este corectă.
Cu privire la excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de reclamant în apel, instanţa a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 1201 C. civ. Astfel, obiectul cauzei soluţionate prin sentinţa nr. 835 din 22 septembrie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, a fost obligarea Statului de a răspunde la notificarea nr.657/2 mai 2001 pentru acţiunile de la SC L.A. Bucureşti, în timp ce prezentul litigiu are ca obiect obligarea Statului de a răspunde la notificarea nr. 662 din 2 august 2001 pentru acţiunile de la SC Creditul Minier SAR, nefiind îndeplinită condiţia identităţii de obiect.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs reclamantul, înregistrat la data de 31 martie 2004 şi întemeiat pe motive de nelegalitate, respectiv pe încălcarea prevederilor Legii nr. 10/2001.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează.
Reclamantul-recurent a depus la dosar certificatul de calitate nr. 256 din 19 decembrie 2002, emis de Notarul Public D.T. din Craiova, care atestă calitatea sa de succesor al bunicului B.A., decedat la data de 18 martie 1956 şi respectiv al tatălui B.C., decedat la data de 27 noiembrie 1983.
De asemenea, reclamantul a depus la dosarul de fond un număr de nouă Certificate provizorii pentru acţiuni nominative emise de Societatea Anonimă Română pentru Dezvoltarea Industriei Miniere, Creditul Minier, totalizând 500 de acţiuni în valoare de 3.000 lei/acţiune.
Prin notificarea înregistrată la Biroul Executorului Judecătoresc V.P. din Bucureşti sub nr. 662 din 2 august 2001, reclamantul s-a adresat Primăriei Generale a Bucureştiului, solicitând să se identifice şi să i se comunice societăţile comerciale care au preluat patrimoniul fostei societăţi „Creditul Minier", la care bunicul său a fost acţionar, urmând a-şi redobândi dreptul de proprietate în baza Legii nr. 10/2001.
Întrucât nu a primit răspuns, reclamantul a formulat acţiunea de faţă în contradictoriu cu Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice.
Ambele instanţe, respectiv atât instanţa de fond cât şi cea de apel şi-au motivat hotărârile pe dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, text care nu are incidenţă în cauză deoarece prin acţiune nu se solicită restituirea în natură a unui imobil sau măsuri reparatorii prin echivalent legate de un imobil.
Cererea reclamantului vizează bunuri mobile incorporale, respectiv acţiuni pentru care Legea nr. 10/2001 cuprinde o reglementare specială în art. 32. Astfel, art. 32 alin. (1) stabileşte că persoanele care aveau calitatea de asociat al persoanelor juridice naţionalizate prin Legea nr. 119/1948 sau prin alte acte normative au dreptul la măsuri reparatorii constând în acţiuni acordate cu precădere la societatea comercială care a preluat patrimoniul persoanei juridice naţionalizate sau cu prioritate la o altă societate comercială tranzacţionată pe piaţa de capital.
Art. 32 alin. (3) stabileşte că acţiunile se acordă, la cererea persoanei îndreptăţite, de către instituţia publică implicată în privatizarea societăţii comerciale menţionate la alin. (1).
Din examinarea textelor citate rezultă că, în speţă, nici primăria şi nici Statul prin Ministerul Finanţelor Publice nu au vreo calitate în demersul de identificare a societăţilor comerciale de la care ar putea primi acţiuni reclamantul şi, cu atât mai puţin, calitatea de a rezolva cererea acestuia.
Art. 32 alin. (6) şi (7) din lege prevede că instituţia publică implicată în privatizare stabileşte prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată valoarea recalculată a acţiunilor sau societăţile comerciale şi numărul de acţiuni corespunzătoare valorii recalculate, în raport de solicitarea persoanei îndreptăţite.
Pentru considerentele expuse mai sus, instanţa de recurs constată că, într-adevăr, pârâtul chemat în judecată nu are calitate procesuală, dar argumentaţia este alta decât cea reţinută în hotărârile pronunţate în cauză.
Recursul declarat de reclamant este nefondat şi va fi respins, menţinându-se Decizia instanţei de apel [art. 312 alin. (1) C. proc. civ.].
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul B.A. împotriva sentinţei civile nr. 266 din 23 februarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV–a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3078/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2931/2005. Civil. Stabilirea competenţei → |
|---|
