ICCJ. Decizia nr. 3116/2005. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3116
Dosar nr. 8845/200.
Şedinţa publică din 19 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1457 din 15 octombrie 2003, Judecătoria Strehaia a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta D.G., precum şi cererea de intervenţie formulată de G.D., D.L., D.M., D.T. şi G.M. şi a constatat valabilitatea convenţiei de vânzare-cumpărare încheiată, la 14 iulie 1985, între autorul reclamantei şi al intervenienţilor, D.I., în calitate de cumpărător şi autoarele pârâţilor, M.A. şi M.O., în calitate de vânzătoare, având ca obiect un imobil compus din construcţie şi teren în suprafaţă de 2.400 mp, situat în satul Buiceşti, comuna Butoieşti, judeţul Mehedinţi.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că, în temeiul dispoziţiilor art. 1073 – 1077 C. civ., reclamanta şi intervenienţii, în calitate de moştenitori ai creditorului unei obligaţii de a face, sunt îndreptăţiţi să ceară îndeplinirea exactă a obligaţiei asumată de debitor, în natura sa specifică.
Soluţia a fost menţinută de Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, care, prin Decizia nr. 741 din 6 aprilie 2004, a respins ca nefondate apelurile declarate de către reclamantă şi pârâţi.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., reclamanta D.G.
Potrivit art. 303 alin. (1) C. proc. civ., recursul se motivează prin însăşi cererea de recurs sau înlăuntrul termenului de recurs, iar potrivit art. 306 alin. (1) din acelaşi cod, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute în alin. (2).
Conform legii, recursul este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai pentru motivele limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Cum reclamanta D.G. nu şi-a întemeiat recursul pe vreunul din motivele limitativ prevăzute de lege, acesta urmează a fi anulat ca nemotivat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată nul recursul declarat de reclamanta D.G. împotriva deciziei nr. 741 din 6 aprilie 2004 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 aprilie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 3165/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3026/2005. Civil → |
---|