ICCJ. Decizia nr. 312/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 312
Dosar nr. 20415/1/2005
Nr. vechi: 5829/200.
Şedinţa publică din 17 ianuarie 2007
Asupra recursului civil de faţă, constată:
Prin cererea notificată SC M.S. SA Craiova sub nr. 412/N/2001 de BEJ B.M.E., petenţii P.E.T. şi T.C.L. au solicitat restituirea în natură a imobilului moară sistematică nr. 1 situat în comuna Pleniţa, judeţul Dolj.
În motivarea cererii petenţii au susţinut că imobilul menţionat a fost naţionalizat în mod abuziv din patrimoniul autoarei lor C.G.Ş. situaţie în care, în baza art. 2 şi art. 9 din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptăţiţi la restituirea în natură a acestuia.
Prin Decizia nr. 14 din 8 ianuarie 2002, SC M.S.SA Craiova a respins cererea arătând că imobilul l-a dobândit în proprietate prin cumpărare de la Fondul Proprietăţii de Stat în baza contractului nr. DJ.D.16.26 din 1 septembrie 1999 şi a îndrumat petenţii să se adreseze cu notificare, conform art. 27 din Legea nr. 10/2001, pentru a obţine măsuri reparatorii prin echivalent autorităţilor statului care au efectuat privatizarea societăţii deţinătoare a imobilului.
Prin cererea formulată la 5 februarie 2002, reclamanţii P.E.T. şi T.C.L. au chemat în judecată pe pârâta SC M.S. SA Craiova cerând să fie obligată să le restituie în natură imobilul mai sus arătat.
În motivarea cererii reclamanţii au arătat că imobilul a fost preluat de stat cu încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute de actul normativ de naţionalizare şi fără plata vreunei despăgubiri către proprietari, adică fără un titlu valabil caz în care este supus restituirii în natură în procedura Legii nr. 10/2001.
Totodată, reclamanţii au susţinut că pârâta nu deţine nici un titlu de proprietate cu privire la imobilul în litigiu, contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. DJ/D16 din 1 septembrie 1999 neputându-i conferi un asemenea drept şi că, dispoziţiile art. 27 lege invocate în cuprinsul deciziei de respingere se aplică numai în cazul imobilelor preluate de stat cu un titlu valabil, ceea ce nu este cazul în speţa dedusă judecăţii.
Prin sentinţa civilă nr. 348 din 12 septembrie 2002, Tribunalul Dolj a respins cererea.
În motivarea sentinţei instanţa a reţinut că moara în litigiu, în raport cu caracteristicile evidenţiate prin analiza efectuată asupra componentelor acesteia (capacitate de măciniş mai mare de 15000 kg grâu/pe zi, 3 valţuri), întrunea condiţiilor prevăzute de art. 50 din Legea nr. 119/1948 şi se încadra în categoria celor supuse naţionalizării.
Ca atare, fiind preluată de stat cu titlu valabil, prima instanţă a apreciat că reclamanţii nu sunt îndreptăţiţi la restituirea în natură a acestui imobil ci, conform art. 27 din lege, pot solicita şi obţine doar măsuri reparatorii prin echivalent, caz în care Decizia emisă de pârâtă este legală.
Prin Decizia nr. 227 din 4 decembrie 2002, Curtea de Apel Craiova secţia civilă a admis apelul declarat de reclamanţi şi a anulat sentinţa menţionată, reţinând cauza pentru rejudecare, apreciind că prima instanţă nu a procedat la o analiză de fond a cererii deduse judecăţii în condiţiile prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Prin Decizia civilă nr. 3676 din 3 noiembrie 2004, Curtea de Apel Craiova secţia civilă a admis cererea formulată de reclamanţi, a anulat Decizia nr. 14 din 8 ianuarie 2002 emisă de pârâta SC M.S. SA Craiova şi a dispus obligarea acesteia să restituie în natură reclamanţilor imobilul moară situat în comuna Pleniţa, judeţul Dolj şi terenul aferent acestuia, în suprafaţă de 2660 mp, individualizat conform schiţei anexă la raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul C.V.
În fapt, instanţa a reţinut că imobilul în litigiu, fost proprietatea lui Ş.C., a fost preluat de stat prin naţionalizare în baza Legii nr. 119/1948, iar potrivit expertizei efectuată în cauză acesta era compus dintr-o moară sistematică cu forţă motrice HP.90, cu un număr de 2 valţuri (21800 şi 1/1000) şi cu 2 pietre 2/36, moară care nu a suferit nici o transformare din anul 1948 şi până astăzi şi care este amplasată pe o suprafaţă de 2660 mp.
Aşa fiind, cum potrivit expertizei era vorba de o moară de mică capacitate, cu măciniş înalt şi semiînalt având o încărcătură de 15/20 kg/CM/24 ore, instanţa de apel a constat că aceasta nu se încadra în categoria celor prevăzute în actul normativ de naţionalizare şi, pe cale de consecinţă, că acesta a fost preluată de stat fără un titlu valabil, caz în care, se impune a fi restituită în natură moştenitorilor fostului proprietar.
Pentru a hotărî astfel instanţa a înlăturat parte din concluziile raportului de expertiză întocmit de inginer V.V., anume pe cele potrivit cărora imobilul ar putea fi încadrat în categoria celor supuse naţionalizării întrucât după unii autori de specialitate în domeniu aceasta poate fi încadrată în categoria morilor care aveau o capacitate de măcinat de peste 10 tone/24 h, motivat de faptul că această concluzie este în contradicţie cu aspectele de fapt descrise în cuprinsul raportului şi care evidenţiază faptul că moara în litigiu avea o capacitate de măcinat de doar 9600kg/zi.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta invocând incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului pârâta susţine că instanţa de apel a stabilit că imobilul în litigiu poate fi retrocedat în natură reclamanţilor prin încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, texte de lege care nu erau incidente în cauză.
Susţine recurenta că atâta timp cât imobilul a fost preluat de stat cu titlu valabil, anume prin naţionalizare în baza Legii nr.119/1948 şi cu respectarea cerinţelor prevăzute de acest act normativ, moara având o capacitate de măciniş de 30.000 kg/24 ore şi 3 valţuri, în cauză erau aplicabile dispoziţiile art. 27 alin. (1) din lege, caz în care reclamanţii erau îndreptăţiţi să primească doar măsuri reparatorii prin echivalent şi nu restituirea în natură a bunului.
Totodată, recurenta susţine că instanţa de apel, apreciind că expertiza întocmită în cauză nu conţinea suficiente date tehnice pentru stabilirea situaţiei de fapt, cu încălcarea dispoziţiilor art. 211 şi art. 212 C. proc. civ., a omis să dispună din oficiu completarea acesteia sau efectuarea unei noi expertize pentru stabilirea exactă a parametrilor morii.
Analizând recursul, Înalta Curte constată că nu poate fi primit pentru următoarele considerente:
În drept, potrivit art. 304 pct .9 C. proc. civ. se poate cere modificarea unei hotărâri când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Prin gruparea argumentelor invocate, rezultă că recurenta susţine că în speţa dedusă judecăţii era dată situaţia de excepţie prevăzută de dispoziţiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în redactarea iniţială, potrivit cărora, pentru imobilele preluate de stat cu titlu valabil evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale, persoana îndreptăţită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent (…) corespunzătoare valorii imobilelor solicitate, caz în care, potrivit alin.2 al aceluiaşi articol, notificarea se adresează instituţiei publice implicate care a efectuat privatizarea, A.P.P.S. (fostul F.P.S).
Or, dispoziţia legală menţionată nu era aplicabilă în speţa dedusă judecăţii.
Astfel, pentru a stabili dacă în cauzele care le sunt deduse judecăţii este dată situaţia de excepţie prevăzută de dispoziţiile art. 27 alin. (1) din lege, instanţele au a verifica dacă imobilele a căror retrocedare se solicită au fost preluate de stat cu titlu valabil, cerinţă impusă de textul de lege arătat.
Cu privire la cererea dedusă judecăţii în prezenta cauză, procedând la verificarea valabilităţii titlului statului, instanţa de apel a conchis în sensul că imobilul în litigiu nu se încadra în categoria celor prevăzute la art. 1 pct. 50 din Legea nr. 119/1948 întrucât nu întrunea caracteristicile tehnice prevăzute de acest act normativ în vederea naţionalizării.
Pe cale de consecinţă, constatând nevalabilitatea titlului statului pentru considerentul arătat, în mod corect instanţa de apel a reţinut că în cauză nu pot fi aplicate dispoziţiile art. 27 alin. (1) din lege şi a dispus retrocedarea bunului în natură moştenitorilor fostului proprietar.
Referitor la caracteristicile tehnice ale imobilului în litigiu, aspecte de fapt care sunt în competenţa exclusivă a instanţelor de fond, este de observat că judecătorii apelului şi-au motivat cu claritate şi prin trimitere la probatoriile administrate considerentele pentru care au stabilit că acesta nu avea însuşirile prevăzute de actul de naţionalizare.
Mai mult, este de observat şi că pe lângă condiţia referitoare la caracteristicile tehnice ale imobilelor, măsura naţionalizării presupunea, potrivit art. 11 din Legea nr. 119/1948, şi ca statul să plătească proprietarilor şi acţionarilor întreprinderilor naţionalizate despăgubiri, despăgubiri care nu s-a dovedit că ar fi fost achitate către autoarea reclamanţilor.
În acest context al analizei este de menţionat că nu poate fi primită nici critica referitoare la lipsa rolului activ al instanţei de apel, justificată prin omisiunea acestei instanţe de a proceda din oficiu la suplimentarea probatoriului, ştiut fiind că părţilor le incumbă sarcina de a propune şi administra probele pe care le consideră utile şi pertinente în vederea valorificării pretenţiilor formulate şi că, referitor la această chestiune, instanţele au un drept de apreciere, anume pot dispune o astfel de măsură numai în cazul în care consideră că ar fi necesară.
Aşa fiind, cum hotărârea recurată, pentru considerentele arătate a fost pronunţată cu aplicarea corectă a legii, Înalta Curte urmează a constata că recursul dedus judecăţii de către pârâtă se dovedeşte a fi nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC M.S.SA Craiova împotriva deciziei nr. 3676 din 3 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 39/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 268/2005. Civil. Marcă. Recurs → |
|---|
