ICCJ. Decizia nr. 3132/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3132
Dosar nr. 10215/3/2005
Şedinţa publică din 18 aprilie 2007
Asupra recursului de faţă, constată:
Prin notificarea nr. 3835 din 8 noiembrie 2001 a Biroului Executorului Judecătoresc T.G., petenta M.M.(născută A.) a cerut retrocedarea în natură a suprafeţei de 155,5 mp teren care a aparţinut tatălui său A.T. şi de care a fost deposedat în mod abuziv de stat, în aplicarea art. 30 din Legea nr. 58/1974, când a înstrăinat apartamentul nr. 3 din imobilul situat în Bucureşti cumpărătorului I.N.
Prin notificarea nr. 3836 din 8 noiembrie 2001 a Biroului Executorului Judecătoresc T.G. petenta M.M. a cerut retrocedarea în natură a apartamentului nr. 3 B situat la etajul II din imobilul situat la adresa mai sus arătată care a aparţinut tatălui său şi de care a fost deposedat, în mod abuziv de stat, prin Decizia nr. 180 din 11 mai 1982.
Prin ambele notificări petenta a cerut, în subsidiar, în măsura în care imobilele nu îi pot fi restituite în natură, acordarea de măsuri reparatorii sub forma de despăgubiri băneşti.
Prin dispoziţia nr. 3782 din 2 februarie 2005 primarul municipiului Bucureşti a respins notificările, motivat de faptul că petenta nu a depus acte care să ateste dreptul de proprietate cu privire la imobilele în litigiu până la data de 1 iulie 2003.
Prin cererea înregistrată la 12 aprilie 2005, astfel cum a fost precizată (fila 35), reclamanta M.M. a cerut anularea dispoziţiei şi admiterea cererii de restituire în natură a suprafeţei de 155,5 mp teren şi a apartamentului nr. 3 B din imobilul din Bucureşti.
În motivarea cererii reclamanta a susţinut că imobilele arătate au fost preluate în mod abuziv de stat din patrimoniul autorilor săi A.T. şi A.C. şi că a depus actele de proprietate referitoare la acestea.
Potrivit relaţiilor comunicate de SC T.A.L. SA Bucureşti (fila 132 fond) imobilul din sector 3 a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 223/1974, cu deciziile nr. 1501/177 şi nr.890/1982 de la A.R. şi A.D., apoi a fost expropriat în baza Decretului nr. 41/1989, iar în prezent este demolat.
Prin sentinţa civilă nr. 428 din 21 martie 2006 Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis cererea precizată, a anulat dispoziţia şi a obligat pe pârâta Primăria Municipiului Bucureşti să acorde reclamantei măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în Bucureşti, compus din teren în suprafaţă de 155,5 mp şi construcţie.
În motivarea sentinţei instanţa a reţinut că reclamanta a dovedit că are calitatea de moştenitoare a autorilor invocaţi (filele 23-26) din patrimoniul cărora precum şi al lui A.D. şi R. au fost preluate în mod abuziv imobilele în litigiu, în aplicarea Decretului nr. 223/1974, act normativ contrar art. 8 din Constituţia din 1948.
Cum preluarea imobilelor a fost abuzivă în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001 şi cum reclamanta este moştenitoare defuncţilor A.D. şi R., care la rândul lor au moştenit pe A.C. şi A.T., prima instanţă a apreciat că este îndreptăţită să primească măsuri reparatorii, terenul nemaiputând fi restituit în natură întrucât este ocupat de un bloc de locuinţe care a fost edificat prin demolarea construcţiilor din care făcea parte şi apartamentul nr. 3 B.
Prin Decizia civilă nr. 636/A din 9 noiembrie 2006 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de pârâta Primăria municipiului Bucureşti, a schimbat în tot sentinţa şi a respins contestaţia dedusă judecăţii de reclamantă.
În motivarea deciziei s-a reţinut că reclamanta a formulat o singură notificare prin care a pretins acordarea de măsuri reparatorii doar pentru suprafaţa de 155,5 mp teren sau despăgubiri în sumă de 6700 dolari SUA, teren preluat de stat în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974 şi al cărui regim juridic a fost reglementat prin art. 36 din Legea nr. 18/1991.
Aşa fiind, în raport de limitele învestirii şi constatând că regimul terenului în litigiu este reglementat de un alt act normativ de reparaţie şi nu prin dispoziţiile Legii nr. 10/2001, instanţa de apel a apreciat că se impune respingerea contestaţiei, sens în care a schimbat hotărârea primei instanţe.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta invocând incidenţa art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului reclamanta susţine că instanţa de apel a schimbat înţelesul lămurit al actului dedus judecăţii prin aceea că a confundat apartamentul nr. 3 B pentru care a solicitat măsuri reparatorii cu cel cu nr. 3 A din imobilul în litigiu, cu menţiunea că prin sentinţa civilă nr. 7439/1981 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, cel de la nr. 3 A a fost atribuit în proprietatea tatălui său care l-a înstrăinat ulterior lui I.N., iar cel de la nr. 3 B, ambele situate la etajul II, a fost atribuit fără vreo plată statului.
Susţine recurenta că prin interpretarea greşită a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 instanţa de apel a apreciat că preluarea terenului în baza Legii nr. 57/1968 pentru vânzător nu ar fi abuzivă şi, pe cale de consecinţă, a respins contestaţia.
Analizând criticile formulate de reclamantă care în raport de argumentele invocate se circumscriu doar motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt fondate pentru următoarele considerente:
În drept, obligaţia instanţei de a se pronunţa cu privire la obiectul cererii deduse judecăţii, constituie garanţia aplicării principiului disponibilităţii prevăzut de art. 129 alin. (6) C. proc. civ., principiu care guvernează procesul civil, fiind inadmisibilă schimbarea de către instanţa de apel, din oficiu şi vreo dezbatere prealabilă, a limitelor învestirii.
Or, în speţă, reclamanta a declanşat procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 prin două notificări, anume nr. 3835 şi nr. 3836 din 8 noiembrie 2001, pentru două imobile cu regimuri juridice distincte, anume suprafaţa de 155,5 mp teren şi apartamentul nr. 3 B ambele fost situate în strada F. nr. 24.
Referitor la aceste imobile este de observat că suprafaţa de 155,5 mp teren, fost aferentă apartamentului nr. 3 (în realitate, ap. nr. 3 A) din imobilul din strada F nr. 24 fusese dobândit de vânzător prin sentinţa civilă nr. 7439 din 30 octombrie 1981 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti şi a fost preluat de stat, în aplicarea art. 30 din Legea nr. 58/1974, ca urmare a încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4385 din 13 aprilie 1982 de notariatul de Stat al sectorului 3 Bucureşti intervenit între vânzătorul A.T. şi cumpărătorul I.N., în prezent construcţia fiind demolată iar terenul afectat de un bloc de locuinţe.
Cât priveşte apartamentul nr. 3 B, este de observat că prin sentinţa mai sus arătată, nr. 7439 din 30 octombrie 1981 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, a fost atribuit în lotul statului, stat care devenise coproprietarul imobilului prin preluarea în baza Decretului nr. 223/1974 a cotelor indivize deţinute din acesta de A.A.R. (Decizia nr. 890 din 11 mai 1982 a fostului CE. al Consiliului popular al Municipiului Bucureşti prin modificarea art. 1 din Decizia nr. 1501 din 29 septembrie 1977 a aceluiaşi consiliu popular fila 13 dosar) şi respectiv de A.D. (prin Decizia nr. 1501 din 29 septembrie 1977 a Consiliului popular al Municipiului Bucureşti).
Cele două notificări au fost soluţionate prin aceiaşi dispoziţie nr. 3782/2005 a primarului municipiului Bucureşti, contestată prin cererea dedusă judecăţii în conformitate cu art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, cerere prin care reclamanta şi-a precizat limitele investirii, anume acordarea de măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri băneşti pentru ambele imobile (filele 1 şi 35 primă instanţă).
Aşa fiind, instanţa de apel în mod greşit, şi cu încălcarea principiului disponibilităţii a reţinut că reclamanta a investit instanţele doar cu o cerere în despăgubire doar pentru suprafaţa de 155,5 mp teren.
Referitor la acest teren, instanţa de apel a reţinut în mod greşit şi faptul că regimul său juridic ar fi reglementat prin dispoziţiile art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991.
Potrivit dispoziţiei legale menţionate, terenurile atribuite în folosinţă pe durata existenţei construcţiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcţiilor în condiţiile art. 30 din Legea nr. 58/1974 cu privire la sistematizarea teritoriului şi localităţilor urbane şi rurale, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosinţă a terenului, proprietari ai construcţiilor.
Dispoziţia legală menţionată a fost edictată în favoarea cumpărătorilor construcţiilor sub regimul Legii nr. 58/1974, legiuitorul înţelegând ca, referitor la terenul aferent acestor construcţii care existau la momentul intrării în vigoare a legii şi pentru care cumpărătorii aveau recunoscut un drept de folosinţă pe durata existenţei construcţiilor, să constituie în favoarea lor un drept de proprietate.
Indiferent însă de regimul actual al unor astfel de terenuri preluate de stat în condiţiile art. 30 din Legea nr. 58/1974 (anume, s-a constitut deţinătorului construcţiei dreptul de proprietate în conformitate cu art. 36 din Legea nr. 18/1991 ori s-a constat că, dată fiind situaţia actuală, se justifică să rămână în patrimoniul statului), pentru vânzători preluarea a fost una abuzivă în sensul art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001.
Aşa fiind, cum instanţa de apel a reţinut în mod eronat incidenţa în cauză a excepţiei prevăzute de art. 8 din Legea nr. 10/2001 referitor la pretenţia reclamantei privind suprafaţa de 155,5 mp şi cum, prin încălcarea principiului disponibilităţii, a omis să analizeze şi să soluţioneze pretenţia reclamantei în legătură cu apartamentul nr. 3 B, Înalta Curte urmează ca în baza art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 314 alin. (5) C. proc. civ. să caseze Decizia recurată şi să trimită cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În rejudecare, instanţa de apel urmează să se pronunţe cu privire la cererea de măsuri reparatorii referitoare formulată de reclamantă pentru suprafaţa de 155,5 mp teren, fost aferentă apartamentului nr. 3 A de la etajul II din imobilul din strada F. nr. 24, preluat de stat ca urmare a încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4385 din 13 aprilie 1982 de Notariatul de Stat al sectorului 3 Bucureşti de către autorul pretins A.T. precum şi cererea de măsuri reparatorii referitoare la apartamentul nr. 3 B care a fost situat în acelaşi imobil atribuit statului ca urmare a preluării de către acesta în baza Decretului nr. 223/1974 a cotelor indivize din imobil deţinute de A.D. şi de A.A.R., sens în care instanţa va verifica dacă reclamanta are calitate de persoană îndreptăţită, în sensul art. 3 şi art. 4 din lege, după toţi autorii invocaţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta M.M. împotriva deciziei nr. 636/A din 9 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 aprilie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 323/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2587/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
