ICCJ. Decizia nr. 2587/2005. Civil. Evacuare+suspendare executare. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 2587

Dosar nr. 285/2005

Şedinţa publică din 1 aprilie 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

La data de 7 mai 2004, T.M.G. a chemat în judecată pe G.B.I.M. cerând să se dispună evacuarea pârâtei din apartamentul nr. 7 aflat în Bl. 9F din Bucureşti.

Judecătoria sectorului 1, prin sentinţa civilă nr. 4114 din 7 iunie 2004, a admis acţiunea aşa cum a fost formulată.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia nr. 2465 din 18 noiembrie 2004, a anulat, ca netimbrat, apelul pârâtei, cu motivarea că apelanta n-a făcut dovada plăţii taxei judiciare de timbru de 42.500 lei şi a depunerii (la dosarul cauzei) a unui timbru judiciar în valoare de 1.500 lei.

Împotriva acestei decizii, pârâta a declarat recurs, făcând trimitere la înscrisul doveditor al plăţii taxelor de timbru datorate în apel.

Recursul este întemeiat.

Din înscrisul aflat la dosar apel rezultă că la data deciziei recurate, taxele legal datorate în apel, erau plătite, motiv pentru care se impune admiterea recursului şi reformarea deciziei recurate, cu trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă pentru a continua judecata în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta G.B.I.M. împotriva deciziei nr. 2465-A din 18 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru judecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 aprilie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2587/2005. Civil. Evacuare+suspendare executare. Recurs