ICCJ. Decizia nr. 314/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 314
Dosar nr. 29768/1/2005
13306/2005
Şedinţa publică din 17 ianuarie 2007
Asupra recursurilor de faţă,
Din analiza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 656 din 12 aprilie 2005 Tribunalul Timiş a admis în parte contestaţia formulată şi precizată de reclamantul P.S.O. împotriva intimaţilor Primarul Municipiului Timişoara, Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi T.L. obligând pârâtul Primarul Municipiului Timişoara să emită în favoarea contestatorului o nouă dispoziţie motivată pentru a-i face acestuia o ofertă de restituire prin echivalent corespunzătoare valorii construcţiilor ce compun imobilul situat în Timişoara.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că potrivit extraselor C.F. depuse la dosar terenul de 1000 mp nu s-a aflat în patrimoniul reclamantului, acesta fiind doar proprietarul construcţiilor fără teren. Construcţiile au fost preluate în proprietatea statului în baza dispoziţiilor Decretului 223/1974, cu acordarea unei despăgubiri în sumă de 24.183 lei şi vândute conform Legii 112/1995 pârâtului T.L. care şi-a întabulat dreptul de proprietate la 12.02.1998.
Reclamantul a solicitat prin notificare restituirea în natură a suprafeţei de 1000 mp teren şi acordarea de despăgubiri pentru construcţii cu deducerea valorii actualizate a despăgubirii în cuantum de 24.183 lei.
Prin dispoziţia nr. 1354 din 26 noiembrie 2002 Primarul Municipiului Timişoara a respins cererea de restituire în natură a terenului de 1000 mp cu motivarea că terenul nu a fost proprietatea solicitantului, iar pentru acordarea despăgubirilor s-a transmis dosarul la Prefectura Timiş, cu menţiunea că valoarea estimată a imobilului, potrivit precizărilor solicitantului este de 100.000 dolari SUA.
Instanţa a constatat că dispoziţia astfel emisă este incompletă, întrucât conform dispoziţiilor art. 24 alin. (1) şi art. 36 alin. (3) din Legea 10/2001 nu cuprinde oferta de restituire prin echivalent corespunzătoare valorii imobilului.
S-a mai reţinut că imobilul a trecut cu titlu în proprietatea statului deoarece, în speţă nu au fost invocate motive de nevalabilitate a deciziei de preluare în baza Decretului nr. 223/1974.
Împotriva sentinţei au declarat apel reclamantul P.S.O. şi pârâtul Primarul Municipiului Timişoara.
În motivarea apelului reclamantul a solicitat admiterea acestuia şi modificarea în parte a sentinţei în sensul menţinerii dispoziţiei de acordare a despăgubirilor băneşti la valoarea estimativă de 100.000 dolari SUA.
În motivarea apelului formulat de pârât s-a solicitat respingerea în totalitate a acţiunii reclamantului întrucât construcţiile au fost preluate cu titlu în proprietatea statului.
Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia civilă nr. 1764 din 5 octombrie 2005 a respins ambele apeluri, reţinând, în esenţă, că potrivit art. 24 alin. (1) şi art. 36 alin. (1) şi (3) din Legea 10/2001, primarul avea obligaţia să facă oferta de restituire prin echivalent corespunzătoare valorii imobilului, dispoziţia atacată necuprinzând o astfel de ofertă.
Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs reclamantul P.S.O. şi pârâtul Primarul Municipiului Timişoara.
În motivarea recursului formulat de reclamant şi întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se susţine că instanţa de apel a reţinut eronat că reclamantul nu a fost proprietarul terenului, trecând peste faptul că antecesoarea sa, L.L. a dobândit acest imobil prin moştenire, iar reclamantul, din momentul cumpărării a intrat în posesie şi asupra terenului. De asemenea, în dispozitivul deciziei nu s-a prevăzut expres obligaţia de restituire prin echivalent la valoarea estimativă a imobilului de 100.000 dolari SUA.
Pârâtul Primarul Municipiului Timişoara şi-a întemeiat recursul în baza prevederilor art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. reiterând motivele de apel.
Recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce succed.
Referitor la recursul reclamantului P.S.O.
Prima critică inserată în motivarea acestui recurs nu poate fi reţinută întrucât vânzătoarea L.L., în actul de vânzare cumpărare din 16 noiembrie 1983, depus la fila 79 a dosarului de fond şi-a exprimat fără echivoc intenţia de a înstrăina doar construcţia edificată pe teren, precizând expres că terenul aferent constituie proprietatea Statului Român. Ca atare, reclamantului i s-a transmis doar dreptul de proprietate asupra construcţiei.
Nu se poate reţine nici cea de-a doua critică referitoare la omisiunea din dispozitivul deciziei atacate a sumei de 100.000 dolari SUA, reprezentând despăgubirile băneşti ce s-ar cuveni reclamantului pentru construcţia înstrăinată.
Aceasta întrucât soluţia instanţei a fost de obligare la emiterea unei oferte de restituire prin echivalent, care, raportat la regimul juridic al imobilului, nu poate consta în despăgubiri băneşti.
Astfel, potrivit art. 20 alin. (2) şi (3) din Legea 10/2001, în cazul în care imobilul a fost vândut în condiţiile Legii 112/1995, măsurile reparatorii prin echivalent ce se cuvin persoanei îndreptăţite constau în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite de entitatea investită cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv.
Această lege specială este reprezentată de Legea nr. 247/2005, Titlul VII, care nu prevede însă posibilitatea acordării despăgubirilor băneşti, ci a titlurilor de despăgubire.
În ce priveşte valoarea până la limita căreia urmează a fi acordate măsurile reparatorii, potrivit art. 20 alin. (2) din Legea 10/2001, aceasta va fi corespunzătoare celei de piaţă, determinată conform standardelor internaţionale de evaluare.
În speţă însă, în faţa instanţei de judecată, nu s-au administrat probe în legătură cu această valoare pretinsă, astfel încât determinarea ei după criteriile legale menţionate urmează a se face, pe baza dispoziţiei emise de către intimat, în funcţie de opţiunea persoanei îndreptăţite.
Aceasta înseamnă că, în situaţia în care se va opta pentru titluri de despăgubire în condiţiile legii speciale, determinarea cuantumului acestora se va face de către evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnaţi în condiţiile art. 16 din Titlul VII al Legii 247/2005.
Referitor la recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Timişoara.
Critica formulată nu va fi reţinută deoarece Decretul nr. 223/1974 nu poate constitui un titlu valabil pentru stat întrucât dispoziţiile sale contraveneau Constituţiei din 1965 care prevedea că dreptul de proprietate este ocrotit de lege. Acelaşi decret contravenea şi Codului Civil, potrivit căruia nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică şi primind o dreaptă şi prealabilă despăgubire, precum şi Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului.
Având în vedere aceste motive recursurile se vor respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul P.S.O. şi pârâtul Primarul Municipiului Timişoara împotriva deciziei civile nr. 1764 din 5 octombrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă
Irevocabilă.
Pronunţată astăzi 17 ianuarie 2007, în şedinţa publică.
| ← ICCJ. Decizia nr. 437/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 350/2005. Civil → |
|---|
