ICCJ. Decizia nr. 3236/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3236
Dosar nr. 10844/3/2005
Şedinţa publică din 20 aprilie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă la data de 26 aprilie 2005, pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamanţii U.E. şi S.D. au solicitat în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S., în principal, constatarea nulităţii deciziei cu nr. 191 din 29 martie 2005 emisă de pârâtă pentru necompetenţă sa materială de soluţionare a notificării.
În subsidiar au solicitat anularea acestei decizi ca netemeinică şi nelegală, restituirea în natură a imobilelor aflate în Şieu (moară de făină, teren în suprafaţă de 169 mp) înscrise în C.F. nr. 817 Şieu, A+l, top nr. 111/1, în cotă de câte ½ reclamanţilor şi înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară.
Prin sentinţa civilă nr. 763 din 5 iulie 2005 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţi procesuale active a conte statorului U.E., a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de reclamanţi, a admis excepţia inadmisibilităţi cererii privind înscrierea dreptului de proprietate în C.F. şi s-a respins ca inadmisibilă cererea de înscriere a dreptului de proprietate al reclamanţilor în C.F.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamantul U.E. are calitate procesuală activă, fiind moştenitorul autoarei U.V., în calitate de fiu şi de legatar universal, motiv pentru care s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active.
Cu privire la capătul de acţiune principal, s-a reţinut că unitatea deţinătoare a imobilului, SC R. SA, fiind o societate cu capital integral privat, nu face parte din categoria persoanelor juridice investite cu soluţionarea notificărilor, prin Legea nr. 10/2001, şi prin analogie cu dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 10/2001, competenţa de soluţionare a notificării revenind instituţiei publice implicate în privatizare. Ca urmare, s-a reţinut ca nefondat acest capăt de cerere.
S-a mai reţinut că reclamanţii nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului la data preluării abuzive, dreptul de proprietate extratabular invocat, dobândit în temeiul unor contracte de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, încheiate în anul 1949, nefiind intabulat.
Prin Decizia 529 din 14 noiembrie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanţi împotriva hotărârii instanţei de fond.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că dreptul de proprietate al autorilor reclamanţilor nu a fost intabulat şi că în baza art. 17 din Decretul-lege nr. 115/1938, înscrierea în C.F. are caracter constitutiv de drepturi. Că autorii reclamanţilor nu aveau calitatea de proprietari ai imobilului la data preluării abuzive, nefiind astfel îndeplinite condiţiile art. 3 alin. (1) lit. a) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
În final, s-a mai constatat că, menţionarea autorilor reclamanţilor în registrul agricol al comunei Şieu, nu are relevanţă juridică în dobândirea dreptului de proprietate, întrucât în zona imobilului este aplicabil Decretul-lege nr. 115/1938 potrivit căruia iar dobândirea dreptului de proprietate este condiţionată de momentul în tabularii în C.F.
Împotriva hotărârii pronunţate în apel, reclamanţii au declarat recurs prin care au susţinut că autorii lor au dobândit dreptul de proprietate prin convenţie, că moara a fost înscrisă în Registrul Agricol pe numele acestora, care erau consideraţi proprietarii acesteia şi că întabularea dreptului lor de proprietate în C.F. la data preluării imobilului nu are relevanţă asupra calităţii lor de persoane îndreptăţite, în sensul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
S-a mai susţinut că autorii recurenţilor au fost trecuţi în actul de preluare şi că întabularea dreptului de proprietate nu împiedică reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 10/2001, care are un caracter reparator şi de care beneficiază persoanele care au fost deposedate de bunuri.
Recursul va fi admis pentru următoarele considerente.
În C.F. 817 top 111/1, au figurat coproprietari tabulari J.A. şi M.S., înscrierile fiind făcute în 1919 şi 1943. S.D., S.I. şi U.S. au cumpărat imobilul de la moştenitorii coproprietarilor tabulari prin contract de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, încheiat în anul 1949, plătind preţul în rate şi intrând în posesia imobilului.
Prin adresa nr. 2256/1968 a fostului Consiliu Popular al comunei Şieu, conform încheierii intabulare 989 din 23 octombrie 1968, imobilul a fost preluat de către stat în mod abuziv, în baza art. III din Decretul nr. 218/1960 şi Decretul 212/1966 (fila 19, dosar apel).
În sistemul cărţilor funciare, drepturile reale se pot dobândi numai prin înscrierea lor în cartea funciară.
Cu toate acestea, din ansamblul prevederilor Decretului-lege nr. 115/1938, rezultă că lipsa înscrierii dreptului de proprietate nu poate fi opusă de o parte contractantă celeilalte părţi.
Un astfel de drept real, constituit prin convenţia părţilor este opozabil şi terţilor care au luat cunoştinţă de existenţa lui, deşi nu este înscris în cartea funciară. Numai terţii care, neavând cunoştinţă de existenţa unui drept neînscris şi încrezându-se în cartea funciară, care au dobândit, prin acte cu titlu oneros, drepturi pe care şi le-au înscris, le pot opune dobânditorilor anteriori.
Vânzarea este un contract consensual, şi proprietatea este de drept strămutată, de la vânzător la cumpărător, îndată ce părţile s-au învoit asupra lucrului şi preţului, deşi lucrul nu se va fi predat şi preţul încă nu se va fi numărat.
În plus Legea nr. 7 /1996 privind cadastrul şi publicitatea imobiliară, respectă regula consensualismului, potrivit căreia drepturile reale se constituie şi se transmit între părţi la data încheierii contractului. înscrierea în cartea funciară este prevăzută numai pentru opozabilitatea drepturilor faţă de terţi astfel că, legea nu mai prevede efectul constitutiv de drepturi al înscrierii în C.F.
Faţă de cele arătate, soluţia instanţei de apel care a menţinut hotărârea instanţei de fond, apare ca nelegală, reclamanţii încadrându-se în categoria persoanelor îndreptăţite la măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001 pentru imobilul din litigiu.
În aceste condiţii, recursul va fi admis, se vor casa hotărârile anterioare şi se va trimite cauza spre rejudecare la instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii U.E. şi S.D. împotriva deciziei nr. 529 din 14 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează Decizia precum şi sentinţa civilă n. 763 din 5 iulie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la acelaşi tribunal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 aprilie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3239/2005. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 2866/2005. Civil. Restituire metale... → |
|---|
