ICCJ. Decizia nr. 2866/2005. Civil. Restituire metale preţioase. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2866
Dosar nr. 32549/2/2005
Şedinţa publică din 2 aprilie 2007
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti sub nr. 11347/2003, reclamanţii B.F., B.F.D. şi H.M. au chemat în judecată pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Banca Naţională a României, solicitând ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâţilor la restituirea obiectelor din metale preţioase şi acordarea de despăgubiri pentru obiectele ce nu se mai regăsesc fizic, confiscate în anul 1959, conform procesului-verbal din data de 2 iulie 1959.
Judecătoria, prin sentinţa civilă nr. 9257 din 17 decembrie 2003, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice, a respins acţiunea faţă de acesta şi a disjuns cererea faţă de pârâta Banca Naţională a României, formându-se dosarul nr. 13399/2003 pe rolul aceleiaşi judecătorii.
Reclamanţii şi-au precizat acţiunea la 11 februarie 2004 în sensul că, prejudiciul real suferit prin actele abuzive descrise prin acţiunea introductivă este estimat la suma de 125.600 Euro, echivalentul sumei de 5.134.528.000 lei, reprezentând contravaloarea de piaţă a bunurilor, bijuteriilor şi pietrelor preţioase indicate în procesul-verbal de confiscare.
Prin sentinţa civilă nr. 908 din 11 februarie 2004 pronunţată de Judecătoria sectorului 6 Bucureşti s-a admis excepţia de necompetenţă materială a instanţei şi s-a dispus declinarea competenţei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Pe baza probelor cu înscrisuri şi expertiză tehnică administrate în cauză, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a pronunţat sentinţa civilă nr. 641 din 17 iunie 2005, prin care a dispus: admiterea acţiunii, în parte, astfel cum a fost precizată şi completată, obligarea pârâtei să restituie reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie următoarele bunuri: un inel de aur cu ametist, un inel de aur cu diamant, un inel de aur cu 8 diamante şi un briliant; obligarea pârâtei la plata către reclamanţi a sumei de 39.517.046 lei, reprezentând echivalentul valoric al obiectelor ce nu se mai regăsesc fizic, respectiv contravaloarea a 91,94 grame aur fin şi contravaloare diamante, circa 0,30 karate şi obligarea pârâtei la plata sumei de 26.100.000 lei cheltuieli de judecată către reclamanţi.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut, în esenţă, următoarele:
- reclamanţii sunt moştenitorii lui B.E. , astfel cum rezultă din certificatul de moştenitor nr. 201 din 30 octombrie 2003, eliberat de pe urma acestuia de B.N.P. P.C.;
- prin procesul-verbal încheiat la 2 iulie 1959 de către organele de miliţie ale Raionului Strehaia, în urma percheziţiei domiciliare a autorului reclamanţilor, B.E., au fost confiscate mai multe obiecte din aur şi pietre preţioase, evidenţiate în acest proces-verbal şi inventarul întocmit la 22 din 23 ianuarie 1960;
- potrivit art.26 alin. (1) şi (2) din OUG nr. 190/2000, astfel cum a fost completat prin Legea nr. 591/2004, prin preluare abuzivă se înţelege preluarea efectuată în baza mai multor acte normative, printre care se regăseşte şi Legea nr. 284/1947;
- preluarea s-a făcut abuziv, cu atât mai mult cu cât un proces-verbal de confiscare, în lipsa unei hotărâri judecătoreşti de constatare şi sancţionare a unei infracţiuni în baza unui act normativ, nu poate constitui un titlu legal de preluare;
- modalitatea de restituire nu poate fi decât în conformitate şi în limitele prevăzute de OUG nr. 190/2000, modificată succesiv, ultima modificare fiind prin Legea nr. 591/2004.
Împotriva sentinţei tribunalului au declarat apel, în termen legal, atât reclamanţii cât şi pârâta.
Prin Decizia civilă nr. 107/A din 9 martie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă, s-a respins apelul declarat de reclamanţi; a fost admis apelul declarat de pârâtă; a fost schimbată în parte sentinţa apelată în sensul că a fost obligată pârâta la plata către reclamanţi a contravalorii metalului preţios fin conţinut în cantitatea de 91,94 grame aur fin şi contravaloare diamante, circa 0,30 karate, la preţul practicat de B.N.R. la data plăţii; a fost obligată pârâta la plata sumei de 24.000.000 lei cheltuieli de judecată către reclamanţi; au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Împotriva acestei ultime hotărâri judecătoreşti au declarat recurs, în termen legal, reclamanţii, care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 8 mai 2006, formându-se dosarul nr. 32549/2/2005.
În motivarea recursului, reclamanţii au susţinut că atât hotărârea primei instanţe cât şi Decizia din apel au fost date cu aplicarea greşită a legii deoarece invocarea principiului aplicabilităţii legii speciale în concurs cu legea generală a condus la pronunţarea unor soluţii nelegale, în dispreţul cerinţelor unui proces corect şi echitabil, motiv de recurs ce se încadrează în art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recursul urmează a se respinge pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Reclamanţii critică modul de calcul al sumei cuvenite drept despăgubire pentru bunurile ce nu mai pot fi restituite, pe care o consideră derizorie în raport cu valoarea de piaţă a acestora, creându-se astfel premiza împiedicării reparaţiilor reale pentru prejudiciul cauzat.
Potrivit art. 26 alin. (2) din OUG nr. 190/2000 privind regimul metalelor preţioase, aliajelor acestora şi pietrelor preţioase din România, „în cazul obiectelor din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase preluate abuziv, care nu se mai regăsesc fizic fiind topite sau valorificate se vor acorda despăgubire în condiţiile şi în limitele stabilite prin normele de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă, emise de Ministerul Finanţelor Publice şi Banca Naţională a României".
HG nr. 1344/2003 pentru aprobarea normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor OUG nr. 190/2000 stabileşte că valoarea despăgubirilor pentru bunurile ce nu se pot restitui se calculează funcţie de preţul practicat de Banca Naţională a României la data efectuării plăţii.
Analizând critica formulată de reclamanţi în raport de textele de lege arătate se constată că aceasta nu subzistă, ambele instanţe, fond şi apel, făcând o corectă aplicare a legii speciale în această materie.
Aşa fiind, recursul se priveşte ca nefondat şi, în raport cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a se respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii B.F., F.B. şi H.M. împotriva deciziei nr. 107/A din 9 martie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 aprilie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3236/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6625/2005. Civil. Contestaţie în anulare → |
|---|
