ICCJ. Decizia nr. 329/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 329
Dosar nr. 12416/200.
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2005
Asupra recursului în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 31 august 2001, reclamanta L.A. a chemat în judecată pe pârâta M.M., solicitând obligarea acesteia să-i lase în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 90 mp, reprezentând o fâşie lungă de 45 ml şi lată de 2 ml, situat în intravilanul oraşului Fundulea.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că împreună cu soţul său L.A., în prezent decedat, a cumpărat de la B.G., suprafaţa de 680 mp teren intravilan, potrivit actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 536 din 30 iunie 1997, iar soţul pârâtei a fixat gardul între proprietăţi, fără măsurarea terenului cumpărat, astfel încât a ocupat fără drept fâşia de teren revendicată.
Pârâta a solicitat prin întâmpinare respingerea acţiunii, invocând faptul că nu are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât prin act autentificat a donat fratelui său o suprafaţă de 251 mp în care este inclus şi terenul în litigiu.
În şedinţa publică din 14 noiembrie 2001, instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei şi a dispus introducerea în cauză a pârâtului D.G.
Prin întâmpinare, pârâtul a arătat că terenul în litigiu, al cărui proprietar este în prezent, a fost stăpânit anterior de către sora sa M.M. şi înaintea acesteia, de către mama lor N.D., posesia fiind exercitată în mod continuu, netulburat, public şi sub nume de proprietar din anul 1965.
Prin sentinţa civilă nr. 1057 din 16 octombrie 2002, Judecătoria Lehliu Gară a respins acţiunea ca nefondată, reţinând că reclamanta a recunoscut, cu ocazia cercetării locale că gardul despărţitor a fost amplasat de comun acord, iar pe de altă parte, nu s-a făcut dovada săvârşirii de către pârât a vreunui act de deposedare a reclamantei.
Prin Decizia civilă nr. 128/A din 14 aprilie 2003, Tribunalul Călăraşi a admis apelul reclamantei, al modificat în tot sentinţa apelată şi, pe fond, a admis acţiunea, în sensul obligării pârâtului să lase reclamantei, în deplină proprietate şi posesie, terenul în suprafaţă de 32,62 mp, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză efectuat în cauză.
Soluţia instanţei de apel a fost menţinută prin Decizia nr. 1900 din 11 septembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III–a civilă, care a respins recursul declarat de pârâtul D.G.
Împotriva deciziei civile nr. 128/A din 14 aprilie 2003 a Tribunalului Călăraşi şi deciziei nr. 1900 din 11 septembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III–a civilă, a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., susţinând că hotărârile judecătoreşti criticate au fost pronunţate, în parte, cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond. Totodată, se susţine că hotărârile criticate sunt şi vădit netemeinice.
Se solicită casarea hotărârilor criticate şi menţinerea sentinţei civile nr. 1057 din 16 octombrie 2002 a Judecătoriei Lehliu Gară.
În esenţă se arată că instanţele de control judiciar, faţă de împrejurarea că în cauză nu s-a contestat că posesia terenului revendicat a fost continuă, neîntreruptă, publică şi sub nume de proprietar, erau datoare să reţină că a intervenit prescripţia achizitivă care operează ca o sancţiune civilă pe care o suportă titularul dreptului de proprietate prin pasivitatea sa timp îndelungat, deşi bunul său se afla în posesia altuia.
Se mai susţine că în mod greşit instanţele au respins apărarea pârâtului, care, pe cale de excepţie a invocat dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.
Se mai arată că, având în vedere faptul că pârâtul a dobândit dreptul de proprietate prin prescripţie achizitivă, acţiunea în revendicare a vechiului proprietar trebuia respinsă, prin excepţie de la principiul potrivit căruia o asemenea acţiune este imprescriptibilă.
La termenul de judecată din 20 ianuarie 2005, instanţa a pus în discuţia părţilor excepţia inadmisibilităţii recursului în anulare în raport de data intrării în vigoare a OUG nr. 58/2003 şi data rămânerii irevocabile a deciziei recurate.
Prin art. 1 pct. 17 din OUG nr. 58/2003 au fost abrogate art. 330–3304 C. proc. civ., care reglementau calea de atac a recursului în anulare. Începând cu data intrării în vigoare a ordonanţei, 28 august 2003, această cale de atac a fost eliminată din Codul de procedură civilă.
Art. 330 C. proc. civ. prevedea că Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie din oficiu sau la cererea ministerului justiţiei, pot ataca cu recurs în anulare, la Curtea Supremă de Justiţie, hotărârile judecătoreşti irevocabile, pentru motivele limitativ enumerate.
Calea de atac a recursului în anulare fiind desfiinţată, pentru situaţiile de conflict de legi procesuale în timp se aplică art. II alin. (3) din OUG nr. 58/2003, potrivit căruia „Hotărârile pronunţate înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă rămân supuse căilor de atac şi termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunţate".
Pentru recursul în anulare, interpretarea textului citat trebuie făcută în sensul că regula stabilită se aplică dacă la data pronunţării hotărârii judecătoreşti irevocabile exista această cale de atac.
În speţă, hotărârea irevocabilă atacată a fost pronunţată la data de 11 septembrie 2003, ulterior abrogării căii extraordinare de atac a recursului în anulare şi, ca atare, recursul în anulare este inadmisibil.
Pentru considerentele ce preced, recursul ar fi respins, fără a se analiza criticile formulate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei nr. 1900 din 11 septembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III–a civilă, şi deciziei civile nr. 128 A din 14 aprilie 2003 a Tribunalului Călăraşi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3363/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3330/2005. Civil. încuviintare executare... → |
|---|
