ICCJ. Decizia nr. 3313/2005. Civil. Marcă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3313
Dosar nr. 2565/3/2005
Şedinţa publică din 24 aprilie 2007
Deliberând în condiţiile art.256 C. proc. civ. asupra cauzei civile de faţă reţine cele ce succed:
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 1141 din 18 octombrie 2005, a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta SC T.C. SA prin care a solicitat anularea mărcii combinate „Salam săsesc", înregistrată sub numărul 57384/2002 pe toate clasele de produse şi servicii, aparţinând pârâtei SC C.2.P. SRL, hotărâre pronunţată în contradictoriu şi cu O.S.I.M.
În motivarea hotărârii se arată că datorită folosirii intensive, companiei publicitare şi calităţii produselor, în perioada 2000-2003 marca a dobândit prin folosinţă caracter distinctiv, consumatorii asociind produsul „salam săsesc" cu societatea pârâtă, denumirea devenind aptă de a identifica produsele pârâtei în raport cu ale concurenţei, aplicabile fiind dispoziţiile art. 5 alin. ultim din Legea nr. 84/1998. Referitor la susţinerea reclamantei potrivit căreia produsul ar fi existat pe piaţa mezelurilor încă din anul 1997, nu se poate justifica admiterea acţiunii, deoarece în România reţetele culinare nu sunt protejate prin eliberarea unui titlu de protecţie, ele putând fi protejate doar pe căi de fapt, ca secret de serviciu.
Curtea Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin Decizia nr. 170/A din 14 septembrie 2006, a admis apelul reclamantei, a schimbat în tot sentinţa apelată în sensul că a admis cererea, a dispus anularea mărcii combinate „salam săsesc" înregistrată sub numărul 57384/2002 în favoarea intimatei SC C.2.P. SRL pe clasele de produse/servicii 29,35 şi 39; a obligat pârâta să publice pe cheltuiala sa într-o publicaţie cu acoperire naţională Decizia pronunţată.
Prin considerentele deciziei se arată următoarele. Comisia de reexaminare mărci din cadrul O.S.I.M., reţinând îndeplinirea condiţiilor de aplicare a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 84/1998, a apreciat că, în speţă, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 5 lit. b) din lege ce exclud de la înregistrare mărcile care sunt lipsite de caracter distinctiv.
Probatoriul administrat în cauză relevă utilizarea semnului începând cu luna octombrie 2000 astfel încât dobândirea caracterului distinctiv prin utilizare se situează între această dată şi 13 mai 2002, data depunerii cererii de înregistrare.
Volumul vânzărilor atestă cantităţi reduse vândute, situaţie similară fiind şi în anul 2001, astfel încât să se permită o identificare a produsului vândut sub marca în discuţie ca provenind de la C. Situaţia statistică prezentată de pârâtă nu este dovedită şi nici specificată unitatea de măsură avută în vedere la întocmirea ei.
Data de referinţă a aprecierii sub aspectul dobândirii caracterului distinctiv al mărcii este 13 mai 2002, data depunerii cererii de înregistrare, astfel încât probele ulterioare sunt irelevante.
Cererea de anulare a înregistrării mărcii a fost întemeiată şi pe dispoziţiile art. 5 lit. d) din Legea nr. 84/1998, potrivit cărora sunt excluse de la protecţie şi nu pot fi înregistrate mărcile care sunt compuse din semne sau indicaţii putând servi în comerţ pentru a desemna specia, calitatea, cantitatea, destinaţia, valoarea, originea geografică sau tipul fabricării produsului.
Marca în litigiu este o marcă combinată individuală verbală şi figurativă fără elemente deosebite de natură să îi confere distinctivitate. Elementele verbale folosite sunt generice, desemnând un sortiment de salam, şi descriptive, termenul „săsesc" fiind menit să atribuie produsului la care se referă calităţile legate de modul de fabricare atribuit unei comunităţi locale cu un anume specific. Consumatorul mediu va considera că produsul este fabricat printr-o reţetă tradiţională a comunităţii săseşti, în mod similar cu percepţia asupra altor produse cum ar fi „şunca de Praga", „salamul italian" ori „salamul bănăţean", percepţie care provine dintr-o lungă perioadă de utilizare a unor asemenea denumiri.
Din perspectiva art. 5 alin. (1) lit. c) din lege, analiza priveşte exclusiv stabilirea dacă şi în ce măsură marca aflată în discuţie se compune exclusiv din semne sau din indicaţii devenite uzuale în limbajul curent sau în practicile comerciale loiale şi constante. Practicile comerciale constante în privinţa produselor preparate din carne sunt în sensul trimiterilor la anumite reţete prin indicarea unor zone sociale (muşchi ţigănesc) sau socio-geografice cu un anumit specific, astfel cum deja s-a arătat.
Se reţine totodată că apelanta nu a dat declaraţia cerută de lege în sensul de a nu invoca un drept exclusiv asupra acelor elemente lipsite de caracter distinctiv, ceea ce ar fi condus la respingerea cererii de înregistrare, în măsura în care nu ar fi fost invocate dispoziţiile art. 5 alin. (2) din lege avute în vedere în cadrul cererii de reexaminare.
Odată înlăturat argumentul pentru care marca a fost admisă la înregistrare, acela ţinând de dobândirea unui caracter distinctiv anterior depunerii cererii de înregistrare se constată că înregistrarea mărcii nu putea să se dispună în absenţa îndeplinirii cerinţei anterior menţionate.
În raport de cele reţinute, Curtea a constatat că în mod nelegal şi prin ignorarea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) şi art. 5 alin. (1) lit. b), c) şi d) din Legea nr. 84/1998 precum şi a probelor administrate de către reclamantă, instanţa de fond a respins cererea în anularea mărcii.
Faţă de dispoziţiile art. 16 din OUG nr. 100/2005, reţinând şi înregistrarea cu rea credinţă a mărcii în dauna reclamantei interesate în a comercializa produsul sub aceeaşi denumire generică, a dispus obligarea pârâtei să publice Decizia, pe cheltuiala sa într-o publicaţie cu acoperire naţională.
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâta SC C.2.P. SRL, criticând Decizia pentru nelegalitate din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 5, 6 şi 9 C. proc. civ., pentru motivele ce urmează:
1. Judecătorii apelului s-au pronunţat asupra unei cereri care nu a fost formulată în apel şi pe care nu au pus-o în discuţia părţilor, publicarea hotărârii, fiind reţinute şi două motive de anulare care nu au fost invocate de reclamantă, nerespectarea Regulii 17 (4) din HG nr. 833/1998 şi a pretinsei înregistrări cu rea credinţă a mărcii.
Nepunând în discuţie împrejurările amintite, instanţa a încălcat principiul contradictorialităţii şi pe cel al dreptului la apărare, fiind astfel incidente motivele prevăzute de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
2. Instanţa de apel a dat mai mult decât s-a cerut şi ce nu s-a cerut, motiv prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., deoarece în apel nu s-a cerut publicarea hotărârii, dispunându-se anularea înregistrării, pentru motive care nu au fost invocate de către reclamantă, respectiv încălcarea Regulii 17 (4) din HG nr. 833/1998.
3. Instanţa apelului a dat Decizia recurată cu încălcarea legii, respectiv a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 84/1998, art. 48 din Legea nr. 84/1998 coroborat cu Regula 17 (4) din HG nr. 833/1998, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Instanţa a considerat că dispoziţiile art. 5 alin. (2) din lege nu se aplică deşi reclamanta nu a administrat nicio probă din care să rezulte că marca „salam săsesc" ar fi lipsită de caracter distinctiv, sarcina probei în această materie nefiind răsturnată.
Instanţa, în pofida recunoaşterii reclamantei, a declarat că aspectele ţinând de publicitate nu se verifică, că probele privind caracterul distinctiv anterior cererii de înregistrare nu sunt concludente.
Recurentei, urmare a campaniei publicitare realizate, i-a crescut volumul vânzărilor la produsul desemnat de această marcă de peste 800 de ori.
Ceea ce protejează legea în aceste cazuri este investiţia făcută în promovarea unei mărci lipsite iniţial de caracter distinctiv, sancţionând totodată şi concurenţa parazitară prin conferirea celui care a investit drept exclusiv de utilizare.
Pe de altă parte, reclamanta are o poziţie duplicitară deoarece a depus o cerere de înregistrare a denumirii „salam secuiesc".
Instanţa aplică şi interpretarea greşită şi dispoziţiile art. 5 lit. c) şi d) deoarece, dacă ar fi observat că textul se referă la „semne compuse exclusiv din ....", ar trebui să respingă cererea deoarece marca nu este compusă exclusiv din semnele la care se referă textele menţionate.
Instanţa reţine că marca „salam săsesc" este deceptivă pentru că ar fi indicat o calitate legată de modul de fabricare a produsului dar dacă este folosită de reclamantă şi de ceilalţi concurenţi, ea nu mai este deceptivă.
Cu privire la inexistenţa motivului de anulare a înregistrării dedus din Regula 17 (4) din HG 833/1998 se arată de către recurentă, că încălcarea acestei reguli are o singură sancţiune şi care poate fi aplicată exclusiv de O.S.I.M. în procedura de înregistrare: refuzul de a înregistra. Cauzele de anulare a înregistrării sunt limitativ prevăzute de art. 48 din Legea nr. 84/1998, între acestea neregăsindu-se şi cea întemeiată pe încălcarea Regulii 17 (4) din HG 833/1998.
Reclamanta nu a cerut anularea înregistrării mărcii pentru rea credinţă în temeiul dispoziţiilor art. 48 lit. c) din Legea nr. 84/1998, motiv pentru care hotărârea instanţei de apel este nelegală şi sub acest aspect.
Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate şi a probatoriilor administrate, Înalta Curte reţine următoarele:
Marca, parte integrantă a oricărei strategii comerciale, este un semn distinctiv care permite unui fabricat sau unui comerciant, în raporturile sale cu clientela, să-şi identifice produsele sau serviciile în raport de cele ale concurenţilor săi.
Creşterea rolului publicităţii în activitatea de marketing, în scopul atragerii şi păstrării clientelei, a determinat ca noţiunea de distinctivitate, condiţie esenţială a registrabilităţii mărcii, să fie mai nuanţată.
Astfel, aplicarea dispoziţiilor alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, privind mărcile şi indicaţiile geografice, potrivit cărora mărcile care sunt lipsite de caracter distinctiv sunt excluse de la protecţie şi nu pot fi înregistrate, este înlăturată dacă înainte de data cererii de înregistrate a mărcii şi ca urmare a folosirii acesteia, marca a dovedit caracter distinctiv [art. 5 alin. (2) din Lege].
Această dispoziţie semnifică împrejurarea că, urmare a folosirii mărcii, în speţa de faţă „salam săsesc,", aceasta a dobândit caracter distinctiv în sensul ca publicul să fie capabil să distingă produsul în baza sa, ca provenind de la o anume societate comercială, C., în prezenta cauză.
Din probele depuse la dosar, respectiv facturi fiscale, contracte de publicitate anterioare datei de depozit a mărcii în litigiu, extrase din ziarele depuse de reclamant studiului de piaţă precum şi explozia vânzărilor produsului din carne marca „salam săsesc" sub emblema „C.", urmare a publicităţii agresive efectuate, dovedesc că marca combinată, având o scriere deosebită, cu litere conturate, a dobândit distinctivitate.
Astfel, sloganul „zi şi tu: salam săsesc" (fila 11 dosar fond) a determinat ca 69% dintre respondenţii studiului de piaţă „să menţioneze spontan C. ca producător al sortimentului respectiv", iar 51% dintre cei care au văzut campania publicitară au declarat că au cumpărat salam săsesc datorită influenţei reclamei.
Se concluzionează, că, per total, 32% din eşantionul studiat şi-a amintit campania publicitară C. şi au cumpărat produsul (salam săsesc) şi au recunoscut că reclama i-a influenţat în cumpărare.
Rezultă astfel că pentru o fracţiune importantă din publicul vizat, marca „salam săsesc" a devenit capabilă să indice provenienţa bunului ca fiind de la societatea C.
Acceptând raţionamentul instanţei de apel, în sensul de a verifica doar probatoriile ce vizează perioada anterioară datei de 13 mai 2002, data depunerii cererii de înregistrare, cu înlăturarea deplină a dovezilor privind consecinţele campaniei de promovare a societăţii prin produs, înseamnă înfrângerea unei cerinţe determinate a comerţului, concurenţa loială în sensul ca de efortul financiar, de concepţie, să profite doar comerciantul investitor în marketing şi nu şi celorlalţi comercianţi concurenţi pe piaţa aceloraşi produse.
Aşadar, caracterul distinctiv al mărcii, deşi existent la momentul depozitului doar în fază germinală, a fost dobândit ulterior prin folosirea sa intensivă.
Interpretarea dată a fost necesară întrucât legea română nu acoperă situaţia de fapt prezentată, dobândirea caracterului distinctiv prin folosire, ulterior datei cererii de înregistrare.
Pentru considerentele ce preced, instanţa reţinând aplicarea greşită a legii, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul.
În baza dispoziţiilor art. 312 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., Decizia va fi modificată în tot în sensul că apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei nr. 1141/2005 a Tribunalului Bucureşti va fi respins.
Faţă de soluţia ce se va pronunţa din perspectiva pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., instanţa nu mai are a se pronunţa asupra criticii întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. referitoare la acordarea a ceea ce nu s-a cerut, respectiv publicarea hotărârii, precum şi a criticilor privind încălcarea dreptului la apărare şi a principiului contradictorialităţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC C.2.P. SRL împotriva deciziei nr. 170/A din 14 septembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Modifică Decizia în sensul respingerii apelului declarat de reclamanta SC T.C. SA împotriva sentinţei civile nr. 1141 din 18 octombrie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 aprilie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 331/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3022/2005. Civil → |
|---|
