ICCJ. Decizia nr. 3318/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3318
Dosar nr. 26896/1/2005
(nr. vechi 10434/2005.
Şedinţa publică din 24 aprilie 2007
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bistriţa Năsăud la 10 februarie 2004 reclamantul P.T. a chemat în judecată pe pârâta Primăria comunei Telciu, prin primar, pentru ca instanţa prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea Dispoziţiei nr. 1261/2003 emisă de primar, obligarea la emiterea unei noi dispoziţii de restituire în natură a imobilului înscris în C.F. Telciu nr. top. 4678 în suprafaţă totală de 3380 mp sau obligarea la restituirea unui teren similar ori plata de despăgubiri băneşti în cazul în care terenul nu mai poate fi restituit.
În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că imobilul în legătură cu care reclamantul a formulat notificarea a fost preluat de stat în baza HCM 308/1953, act normativ care nu a fost publicat în Buletinul Oficial de la acea vreme.
Prin sentinţa civilă nr. 320 F din 27 octombrie 2004 Tribunalul Bistriţa Năsăud, secţia civilă, a admis cererea, a anulat Dispoziţia nr. 1261/2003 emisă de Primarul comunei Telciu şi a dispus restituirea în natură către reclamant a terenului în suprafaţă de 3380 mp situat în ridul „Râtu Stejarului" identificat în C.F. 102 Telciu nr. top 4678.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că imobilul în litigiu a fost proprietatea lui P.A. al cărei moştenitor este P.T.. Terenul, împreună cu alte imobile a fost preluat de la petent în baza HCM nr. 308/1953, act normativ nepublicat în Buletinul Oficial de la acea vreme.
Potrivit art. 2 lit. e) din Legea nr. 10/2001 sunt considerate ca fiind preluate în mod abuziv şi imobilele predate în baza unor acte normative nepublicate la data preluării.
Imobilul teren în litigiu face obiectul Legii nr. 10/2001 fiind preluat în mod abuziv şi, dat fiind faptul că este situat într-o zonă necooperativizată şi este de natură arător, nu a făcut obiectul altor legi speciale de reparaţie.
Imobilul solicitat este liber, nefiind niciun impediment la restituirea sa în natură. Faptul că el nu se află în folosinţa primăriei nu are nicio relevanţă, atâta timp cât petentul a dovedit că terenul a fost preluat de stat în mod abuziv, iar unitatea administrativ teritorială nu a făcut dovada că acesta a ieşit din patrimoniul său în vreunul din modalităţile prevăzute de lege.
Apelul declarat de comuna Telciu şi Primarul comunei Telciu a fost admis prin Decizia civilă nr. 561 A din 19 mai 2005 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie. Sentinţa a fost schimbată în tot în sensul că plângerea împotriva dispoziţiei nr. 1261 din 15 decembrie 2003 emisă de Primarul comunei Telciu a fost respinsă ca nefondată.
În considerentele hotărârii sale instanţa de apel a arătat că împuternicirea anexată declaraţiei de apel stabileşte că mandatul avocatului B.I. priveşte redactarea declaraţiei de apel şi se întemeiază pe contractul de asistenţă juridică nr. 412 din 15 decembrie 2004 care probează împuternicirea acordată avocatului de Primarul comunei Telciu, în nume propriu şi ca reprezentant al comunei Telciu, fiind semnat de acesta la rubrica „client".
Excepţia lipsei calităţii de reprezentant al avocatului B.I. nu este întemeiată având în vedere că un script ulterior adresei nr. 173 din 14 ianuarie 2005 a fost emis de primărie la 17 februarie 2005 în care se arată că în dosarul de faţă avocatul B.I. este împuternicit să îi reprezinte interesele pentru termenul din 17 martie 2005.
În vederea clarificării neconcordanţei existente între conţinutul celor două înscrisuri, la cererea instanţei Primarul comunei Telciu a confirmat mandatul dat avocatului pentru declararea şi susţinerea apelului, potrivit contractelor de asistenţă juridică la care face referire în cele două împuterniciri de la filele 3 şi 10 arătând, în acelaşi timp, că prima adresă a fost întocmită şi eliberată intimatului din eroare.
Delegaţia depusă de mandatarul pârâţilor la fila 10 atestă împuternicirea primită de acesta pentru redactarea şi susţinerea apelului în baza contractului de asistenţă juridică nr. 108/2005, actele întocmite de Cabinetul avocaţial B.I. fiind în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 51/1995.
Cât priveşte starea de fapt incidenţă în speţă, aceasta este alta decât cea determinată de tribunal.
Cu toate că plângerea introdusă în instanţă de P.T. a vizat calitatea lui de persoană îndreptăţită în sensul art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, ca proprietar al terenului preluat abuziv de stat în baza HCM 308/1953, în considerentele sentinţei se arată că imobilul a fost proprietatea defunctei P.A., căsătorită Pupăză, al cărei moştenitor este reclamantul.
Reclamantul nu a dovedit identitatea certă dintre terenul pe care 1-a predat la stat şi terenul înscris în C.F. 102 Telciu nr. top. 4678 arător în „Rîtu Stejarului" deoarece scriptul de la fila 7 din dosarul de la tribunal atestă doar preluarea unei suprafeţe generice de 5,74 ha teren, în temeiul HCM nr. 308/1953, fără să se facă vreo referire la date de C.F., iar alte terenuri au fost revendicate de acelaşi P.T. în baza Legii nr. 10/2001.
Un alt impediment la restituirea în natură a terenului către intimat îl constituie faptul că imobilul nu face obiectul Legii nr. 10/2001, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 8 alin. (1) din lege. Terenul este situat în extravilanul localităţii şi are destinaţia de arător, trecut în proprietate de stat, conform susţinerii reclamantului, în baza unui act normativ nepublicat în Monitorul Oficial în anul 1953.
Pârâţii nu exercită acte de administrare asupra terenului în litigiu şi nu au niciun fel de pretenţii asupra acestuia iar imobilul nu figurează în registrul agricol pe numele vreunei persoane, de mulţi ani fiind în posesia numitului M.I.
Împotriva deciziei date în apel a declarat recurs intimatul reclamant critica, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 9 şi 10 C. proc. civ., vizând următoarele aspecte:
Apelul nu a fost declarat de primarul comunei Telciu sau de primărie ci de o altă persoană interesată, numitul M.I., care nu a fost parte în proces.
În mod greşit instanţa de apel a considerat că reclamantul ar fi contestat calitatea de mandatar a avocatului iar aceasta a fost dovedită cu contractul de asistenţă juridică depus la ultimul termen. Reclamantul a susţinut că primăria nu a declarat apel iar redactarea motivelor apelului s-a făcut la cererea numitului M.I., aşa cum rezultă şi din motivele de apel. Această împrejurare trebuia elucidată, deoarece într-o astfel de situaţie apelul era inadmisibil, fiind declarat de o persoană care nu era parte în cauză.
Soluţia este greşită şi pe fond deoarece instanţa de apel nu a demonstrat că reclamantul nu are calitatea de succesor al proprietarei tabulare P.A. Pe de altă parte, identitatea dintre terenul în litigiu şi cel preluat de stat a fost probată cu martorii audiaţi în cauză la care curtea de apel nu a făcut nicio referire.
În dovedirea recursului, în temeiul art. 305 C. proc. civ. a fost administrată proba cu înscrisuri, fiind depuse în copie declaraţii şi adresa nr. 173 din 14 ianuarie 2005 emisă de Primăria Telciu.
Prin întâmpinare, intimata comuna Telciu a solicitat respingerea recursului cu motivarea că avocatul a avut mandat de a reprezenta comuna în faţa instanţei de judecată. Şi pe fond soluţia instanţei de apel este corectă întrucât terenul în litigiu nu poate face obiectul Legii nr. 10/2001 pentru că este situat în extravilan şi are destinaţia de arător.
Analizând hotărârea instanţei de apel, în limitele criticii formulate prin motivele de recurs şi în raport de dovezile administrate în toate etapele procesuale, Înalta Curte a apreciat că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:
Intimatul reclamant a susţinut că cererea de apel nu poartă semnătura primarului, astfel încât apelul nu a fost declarat de acesta, în nume propriu şi ca reprezentant al primăriei Telciu, aşa cum figurează în această cerere.
Prin adresa nr. 173 din 14 ianuarie 2005 Primăria comunei Telciu comunică instanţei de apel că nu a declarat apel împotriva sentinţei civile nr. 320 F/2004. Ulterior, cu adresa nr. 21867 din 17 mai 2005 primăria arată că din eroare a fost emisă adresa nr. 173 din 14 ianuarie 2005, pe care o revocă deoarece „reprezentanţii primăriei au fost în eroare cu privire la acest dosar, care nu se afla în momentul emiterii adresei la sediul Primăriei Telciu".
Această ultimă adresă este semnată în locul primarului, pe când adresa nr. 173 din 14 ianuarie 2005 este semnată chiar de primar.
La fila 59 din dosarul de apel se află contractul de asistenţă juridică nr. 412 din 15 decembrie 2004 încheiat între avocat B.I. şi clienţii comuna Telciu, prin primar şi Primarul comunei Telciu, având ca obiect redactarea declaraţiei de apel în dosarul 652/2004. Semnătura clientului nu corespunde cu niciuna dintre semnăturile de pe adresele emise de primări, nr. 173 din 14 ianuarie 2005 şi nr. 21867 din 17 mai 2005.
Pe de altă parte, semnătura de pe cererea de apel înregistrată la 20 decembrie 2004, singura înregistrată la prima instanţă, conform art. 288 C. proc. civ., şi singura în termen, faţă de data comunicării sentinţei către Primarul comunei Telciu şi comuna Telciu, la 6 decembrie 2004, nu aparţine în mod evident avocatului B.I., care la 20 decembrie 2004 ar fi fost avocatul apelanţilor, conform contractului de asistenţă juridică depus la dosar. Avocatul a semnat doar motivele de apel depuse la termenul din 17 martie 2005.
Neconcordanţele dintre semnături şi faptul că intimatul reclamant s-a apărat invocând că apelul nu a fost declarat nici de Primarul comunei Telciu, în nume propriu şi în calitate de reprezentant al primăriei, şi nici de un reprezentant convenţional al pârâţilor, care ar fi avocatul B.I., trebuiau să determine instanţa să procedeze la o verificare de scripte, fie în forma prevăzută de art. 178 alin. (2) şi (3), fie în forma prevăzută de art. 179 C. proc. civ., dacă nu se socotea lămurită după verificarea înscrisului cu semnătura făcută în faţa ei sau cu alte înscrisuri, şi să stabilească cui aparţine semnătura de pe cererea de apel.
În funcţie de rezultatul verificării, instanţa ar fi urmat să se pronunţe asupra admisibilităţii apelului, doar semnătura unei persoane care ar putea să angajeze primăria sau pe primar atrăgând valabilitatea actului de procedură prin care a fost învestită instanţa de apel.
De vreme ce în cererea înregistrată la 20 decembrie 2004 figurează în calitate de apelanţi comuna Telciu, prin primar, şi Primarul comunei Telciu, semnătura trebuia să aparţină sau primarului sau avocatului B.I., cu care se pretinde că s-ar fi încheiat la 15 decembrie 2004 contract „de redactare declaraţie de apel" (fila 59 dosar apel).
Considerând că B.I. şi-a dovedit calitatea de reprezentant al apelanţilor, fără să facă nicio referire la neconcordanţa dintre semnături, instanţa de apel a nesocotit apărările intimatului reclamant privitoare la calitatea procesuală a apelanţilor, astfel încât a pronunţat o hotărâre nelegală de natură să-i pricinuiască intimatului o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acesteia, în condiţiile art. 105 alin. (2) teza I C. proc. civ.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte a considerat că aspectele invocate de recurent întrunesc cerinţele prevăzute de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. a admis recursul şi a casat hotărârea instanţei de apel.
Fiind necesară administrarea de dovezi suplimentare în sensul menţionat, şi pentru pronunţarea unei hotărâri susceptibilă de recurs, în ce priveşte problema persoanelor care au declarat apelul, casarea s-a dispus cu trimitere la instanţa de apel.
În măsura în care dovezile noi administrate vor forma convingerea instanţei în sensul că apelul a fost declarat de persoanele indicate în cererea de apel sau de un reprezentant al acestora, apelul va fi analizat şi pe fond, ţinându-se totodată cont şi de aspectele învederate de reclamant prin motivele de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul P.T. împotriva deciziei civile nr. 561 A din 19 mai 2005 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie şi în consecinţă:
Casează Decizia şi trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 aprilie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 350/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3406/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
