ICCJ. Decizia nr. 3406/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3406
Dosar nr. 2272/44/2005
Şedinţa de la 26 aprilie 2007
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Brăila sub nr. 76 din 6 ianuarie 2004, reclamanta V.J. a solicitat anularea dispoziţiei nr. 18512 din 19 noiembrie 2003 emisă de pârâtul Primarul Municipiului Brăila şi pe cale de consecinţă să se dispună restituirea în natură a imobilului situat în Brăila compus din teren în suprafaţă de 1400 mp, şi construcţii, precum şi acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru flotila de vase ce a aparţinut antecesorului acesteia S.D.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că S.D. a fost proprietarul imobilului-teren, conform actului de vânzare autentificat sub nr. 787 din 15 martie 1921 şi a flotilei de vase care a fost preluată abuziv, odată cu imobilul.
Prin testamentul autentificat sub nr. 2334 din 29 iunie 1999, P.E. a dispus ca reclamanta să moştenească imobilul, flotila de vase şi carierele de piatră din Măcin şi Turcoaia.
Prin sentinţa civilă nr. 109 din 29 martie 2005, Tribunalul Brăila, secţia civilă, a respins ca rămasă fără obiect contestaţia împotriva dispoziţiei de respingere a notificării nr. 272 din 14 august 2001 emisă de Primarul Municipiului Brăila cu privire la retrocedarea imobilului situat în Brăila şi a respins ca nefondată contestaţia formulată împotriva aceleiaşi dispoziţii pentru plata despăgubirilor aferente flotilei de vase, cu motivarea că prin sentinţa civilă nr. 3337 din 2 iulie 2003 pronunţată de Judecătoria Brăila s-a dispus restituirea imobilului format din teren în suprafaţă de 1400 mp şi a construcţiei aferente pe teren, iar în ceea ce priveşte flotila de vase a reţinut că acestea nu pot fi considerate nici utilaje şi nici instalaţii pentru a fi încadrate în dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta V.J., criticând-o pentru nelegalitate, determinată de greşita aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 6 alin. (2) şi art. 2 alin. (1) lit a) din Legea nr. 10/2001, care se referă la restituirea imobilelor naţionalizate prin Legea nr. 119/1948.
Dezvoltând acest motiv, reclamanta a susţinut, că obiectul naţionalizării l-a constituit Întreprinderea de Transport S.T. D., privită ca fond de comerţ, în compunerea căreia intră atât imobilul restituit prin sentinţa civilă nr. 3337 din 2 iulie 2003 a Judecătoriei Brăila, cât şi vasele care figurează distinct în anexa la Legea nr. 119/1948.
În accepţiunea acestei legi, vasele erau privite ca accesorii ale fondului de comerţ, care au trecut în proprietatea statului ca nişte instalaţii care serveau la realizarea obiectului de activitate a întreprinderii.
Interpretarea contrarie făcută de instanţa de fond este excesiv de restrictivă şi discriminatorie şi încalcă principiul egalităţii consacrat de dispoziţiile art. 44 din Constituţia României cât şi pe cele ale Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului.
A mai susţinut apelanta, că prin respingerea contestaţiei s-a încălcat şi norma imperativă prevăzută de ar. 26 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 ce obligă intimata notificată să identifice unitatea deţinătoare şi să-i comunice elementele de identificare ale deţinătorului.
Pe de altă parte, în virtutea rolului activ, instanţa fondului, ar fi trebuit să dispună administrarea de probe în scopul aflării unităţii deţinătoare.
Prin Decizia nr. 881/A din 19 decembrie 2005 Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, a respins ca nefondat apelul reclamantei.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel, a constatat că, reclamanta nu s-a adresat primăriei pentru identificarea deţinătoarei flotilei, aceasta nefiind obligată potrivit legii, iar o astfel de critică nici nu a fost invocată prin acţiunea promovată.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, a reţinut, că prima instanţă a făcut o aplicare corectă a dispoziţiilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva deciziei menţionate, reclamanta V.J. a declarat recurs, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., reiterând obligaţia intimatei de a identifica unitatea deţinătoare a flotilei de vase, aceasta neavând calitatea de unitate deţinătoare.
Or, cât timp emitentul nu are calitatea cerută de lege pentru a putea emite dispoziţia contestată, aceasta este lovită de nulitate absolută.
Împrejurarea că intimata şi-a încălcat obligaţia legală, prevăzută de o normă imperativă de a identifica unităţile deţinătoare, în privinţa restituirii unor bunuri care nu-i aparţineau şi cu privire la care nu avea dreptul de a statua, justifică admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri, constatarea nulităţii absolute parţiale a dispoziţiei nr. 18512 din 29 noiembrie 2003, prin care a fost respinsă notificarea cu privire la restituirea flotilei de vase.
Analizând recursul, Înalta Curte, constată că este fondat pentru următoarele considerente.
Prin notificarea din 14 august 2001, reclamanta V.J. a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Brăila, compus din construcţii pe trei nivele cu un total de 19 încăperi şi teren în suprafaţă de 1400 mp, împreună cu flotila de nave ce a aparţinut autorului S.D., ce se mai găsesc la această dată, şi care vor fi identificate, iar pentru cele dispărute a solicitat măsuri reparatorii în echivalent. A mai arătat că bunurile au fost preluate abuziv în temeiul Legii nr. 119/1948.
Prin dispoziţia nr. 18512 din 29 noiembrie 2003, Primarul Municipiului Brăila a respins notificarea, reţinând că solicitanta nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită a beneficia de prevederile Legii nr. 10/2001, nu rezultă că preluarea imobilului s-a făcut în mod abuziv, nu a fost dovedit dreptul de proprietate cu privire la imobilul în litigiu.
În ceea ce priveşte flotila de vase, în motivarea dispoziţiei de respingere a notificării s-a reţinut, că nu sunt întrunite cerinţele art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, acestea neexistând fizic în patrimoniul unităţii deţinătoare.
Or, în temeiul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, primăria era obligată să identifice unitatea deţinătoare a flotilei de vase şi să comunice recurentei elementele de identificare, iar nu a se limita a răspunde că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Sub acest aspect, motivarea instanţelor, că flotila de vase, nu a fost preluată odată cu imobilul nefiind incidente dispoziţiile art. 6 alin. (2) în referire la art. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001sau că unitatea notificată nu deţine şi nici nu a deţinut vreodată flotila de vase, nu are suport probator şi nu justifică soluţiile pronunţate, în condiţiile în care recurenta a solicitat primăriei identificarea flotilei de vase.
Pentru considerentele arătate, va admite recursul declarat, va casa Decizia atacată precum şi sentinţa civilă nr. 109 din 2 martie 2005 pronunţată de Tribunalul Brăila, secţia civilă.
Va admite în parte contestaţia împotriva dispoziţiei nr. 18512 din 29 noiembrie 2003 emisă de Primarul Municipiului Brăila, pe care o va anula şi va obliga municipiul Brăila prin primar să identifice entitatea deţinătoare a flotilei de vase, obiect al notificării şi să comunice contestatoarei elementele de identificare ale acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de V.J. împotriva deciziei nr. 881/A din 19 decembrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa civilă nr. 109 din 2 martie 2005, pronunţată de Tribunalul Brăila, secţia civilă, iar pe fond:
Admite în parte contestaţia introdusă de V.J. împotriva Dispoziţiei nr. 18512 din 29 noiembrie 2003 emisă de Primarul Municipiului Brăila.
Anulează dispoziţia de mai sus şi obligă Municipiul Brăila, prin Primar să identifice entitatea deţinătoare a flotilei de vase, obiect al notificării şi să comunice contestatoarei elementele de identificare a acesteia.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 aprilie 2007.
← ICCJ. Decizia nr. 3318/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3166/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
---|