ICCJ. Decizia nr. 3566/2005. Civil. Obligaţia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3566/2005
Dosar nr. 19176/2004
Şedinţa publică de la 5 mai 2005
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă din 17 martie 2003 reclamanţii C.T., B.G. şi S.S. au chemat în judecată pe pârâţii A.D. şi T.E. solicitând să fie obligaţi să repună în funcţiune instalaţia de gaze din spălătoria situată pe scara C a blocului A6 din Bucureşti, să plătească 100.000 lei daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere şi să fie sancţionaţi potrivit O.U.G. nr. 84/2001.
Motivând acţiunea, reclamanţii au susţinut că pârâţii, având calităţile de preşedinte şi administrator al asociaţiei de proprietari, fără acordul comitetului şi aprobarea adunării generale, au solicitat în luna noiembrie 2002 SC D. SA desfiinţarea arzătorului de la cazanul spălătoriei, lucrare efectuată, astfel că proprietarii apartamentelor de pe scara C sunt privaţi de a mai folosi spălătoria.
Acţiunea a fost respinsă ca nefondată prin sentinţa civilă nr. 7105 din 22 decembrie 2003 a Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, iar apelul declarat de reclamanţi a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 456/A din 2 iunie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi litigii de muncă.
Instanţele au reţinut că la data de 27 noiembrie 2002 SC D. SA a procedat la desfiinţarea instalaţiei de gaz existentă în spălătoria situată la scara C a blocului A-6 urmare demersurilor pârâţilor efectuate la cererea proprietarilor nemulţumiţi că arzătorul de gaze naturale era folosit de către reclamanţi pentru a produce ţuică, provocând astfel un consum suplimentar de gaze.
S-a mai reţinut ca reală împrejurarea că pârâţii nu au avut un mandat din partea adunării generale a asociaţiei de proprietari, ci numai acordul a 12 din cei 15 proprietari de pe scara C, însă actele încheiate de pârâţi au fost ratificate ulterior în adunarea generală extraordinară din 10 mai 2003.
S-a statuat, prin raportare la situaţia de fapt descrisă, că operaţiunea de desfiinţare în cauză este legală, întrucât actele încheiate de mandatar cu depăşirea împuternicirii primite sunt valabile dacă mandantul le-a ratificat expres sau tacit, potrivit prevederilor art. 1546 C. civ.
Reclamanţii au declarat recurs enunţând motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora au susţinut că instanţele au încălcat prevederile art. 480 şi art. 998 C. civ., prin nesocotirea dreptului lor coindiviz asupra spălătoriei, cazanului şi arzătorului, neobservând că acest drept nu putea să le fie încălcat de către pârâţi, şi prin neantrenarea răspunderii civile delictuale a pârâţilor, care i-au prejudiciat pe reclamanţi, iar de asemenea instanţele nu s-au pronunţat asupra probelor care atestă dreptul de proprietate şi asupra apărărilor prin care invocă dreptul lor de proprietate.
Pentru cele arătate, reclamanţii au cerut admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate şi, pe fond, admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.
Recursul nu este întemeiat.
Pârâţii, în calităţile lor de preşedinte şi, respectiv, administrator al asociaţiei de proprietari au ca atribuţii, printre altele, şi pe acelea de a administra şi a exploata clădirea, precum şi de a-şi asuma obligaţii în numele asociaţiei de proprietari, potrivit prevederilor art. 26 şi art. 27 din Regulamentul-cadru al asociaţiilor de proprietari anexă la Legea nr. 114/1996.
Contrar susţinerilor reclamanţilor, prin desfiinţarea instalaţiei de gaz de la spălătoria comună, nu s-a adus atingere însuşi dreptului de coproprietate al acestora, măsura constituind doar o modalitate de folosire a proprietăţii comune reglementată de adunarea generală la data de 10 mai 2003 în temeiul dreptului său legal conferit prin art. 24 lit. e) din Legea nr. 114/1996, modalitate circumscrisă dreptului de administrare.
Împrejurarea, reală de altfel, că la momentul desfiinţării instalaţiei pârâţii au depăşit limitele mandatului a fost corect valorificată de instanţe în sensul că hotărârea ulterioară a adunării generale a validat măsura luată de pârâţi, dispoziţiile art. 1546 C. civ. fiind corect aplicate.
Ca urmare, măsura încriminată nu constituie delict civil, astfel că nu poate fi antrenată nici răspunderea pârâţilor.
În fine, instanţele nu au negat dreptul de proprietate al reclamanţilor şi nici vreunul din atributele acestuia, statuând doar că măsura luată de pârâţi nu contravine legii, astfel că nu poate fi primită critica din recurs referitoare la nepronunţarea asupra unui mijloc de apărare sau asupra probelor administrate.
Ca urmare, neexistând nici una din încălcările legii pretinse de reclamanţi, recursul va fi respins ca nefondat potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
Căzând astfel în pretenţiile deduse judecăţii recursului, reclamanţii vor fi obligaţi în solidar, conform art. 274 şi art. 277 C. proc. civ., la plata cheltuielilor de judecată făcute în comun de către pârâţi, constând în onorariu de avocat, aşa cum rezultă din dovezile depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii C.T., B.G. şi S.S. împotriva deciziei nr. 456/A din 2 iunie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi litigii de muncă.
Obligă în solidar pe reclamanţi să plătească pârâţilor solidari A.D. şi T.E., 3.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3663/2005. Civil. Caducitate. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3563/2005. Civil. Evacuare. Recurs → |
|---|
