ICCJ. Decizia nr. 36/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 36
Dosar nr. 210/121/2005
Şedinţa publică din 7 ianuarie 2009
Constată că prin acţiunea înregistrată sub nr. 210/121/2005 pe rolul Tribunalului Galaţi, reclamanta M.V. a chemat în judecată pe pârâţii Primăria municipiului Galaţi şi Consiliul Local Galaţi pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se anuleze dispoziţia nr. 1605/SR din 18 aprilie 2005 emisă de Primarul municipiului Galaţi, prin care s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului situat în Galaţi.
În motivarea acţiunii s-a arătat că reclamanta a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Galaţi, compus din teren şi construcţie, trecut în proprietatea statului în mod nelegal; că notificarea reclamantei, înregistrată sub nr. 690/2001 la B.E.J. M.C. a fost soluţionată prin dispoziţia nr. 1605/SR din 18 aprilie 2005 emisă de Primarul municipiului Galaţi prin care s-a dispus respingerea cererii de restituire în natură a imobilului, motivat de faptul că solicitanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat, a vocaţiei sale succesorale şi a deposedării.
Or, la dosarul întocmit conform Legii nr. 10/2001 au fost depuse toate actele doveditoare, atât ale dreptului de proprietate privind pe autorii reclamantei, cât şi ale calităţii sale de moştenitor, făcându-se totodată dovada caracterului nelegal al preluării.
Tribunalul Galaţi a pronunţat sentinţa civilă nr. 1882 din 20 decembrie 2007 prin care a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta M.V., cu motivarea că aceasta din urmă nu a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra imobilului în litigiu conform art. 22 din Legea nr. 10/2001, republicată.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta M.V., invocând nelegalitatea şi netemeinicia acesteia în sensul că prima instanţă în mod greşit a respins acţiunea în condiţiile în care a dovedit calitatea procesuală, cu sentinţa civilă nr. 15769 din 20 septembrie 2000 a Judecătoriei sector 1 Bucureşti, rămasă definitivă şi irevocabilă, şi calitatea de moştenitor a defunctului S.H.S., asupra imobilului situat în Galaţi, (conform certificatului nr. 496/1997 emis de Arhivele Statului Galaţi).
Apelul a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 91/A din 8 mai 2008 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
În considerentele deciziei s-a reţinut că prima instanţă pe baza probelor administrate a interpretat corect dispoziţiile legale în materie pronunţând o hotărâre legală şi temeinică.
Astfel, în temeiul prevederilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., s-a solicitat reclamantei să depună la dosarul cauzei înscrisurile doveditoare ale calităţii de proprietar al imobilului, cu atât mai mult cu cât s-a dispus la cererea sa efectuarea unei expertize având ca obiect identificarea imobilului, întrucât obligaţia instanţei este de a soluţiona contestaţia întemeiată pe Legea nr. 10/2001, nu numai pe baza înscrisurilor depuse în etapa procedurii administrative.
Sarcina probei privind modul de preluare a imobilului solicitat, titlul în baza căruia s-a dispus preluarea, persoana care a preluat în patrimoniul său imobilul, elemente necesare analizei şi stabilirii împrejurării dacă bunul intră sau nu sub incidenţa legii reparatorii incumbă însă persoanei care pretinde dreptul în speţă, reclamantei M.V., conform art. 1169 C. civ.
Cum reclamanta nu a depus acte care să probeze dreptul său de proprietate asupra imobilului, nici la repunerea pe rol a cauzei( după suspendare pentru acelaşi motiv), s-a apreciat că în mod justificat instanţa de fond a respins acţiunea.
Având în vedere că în apel, reclamanta nu a depus acte noi, cauza a fost analizată pe baza dovezilor invocate la prima instanţă, conform art. 292 alin. (2) C. proc. civ.
În aceste condiţii, susţinerea reclamantei că ar fi dovedit dreptul său de proprietate asupra imobilului cu certificatul nr. 496/1197 emis de Arhivele Statului Galaţi, nu a putut fi primită considerându-se că nu este o probă suficientă pentru demonstrarea dreptului de proprietate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs apelanta-reclamantă, ale cărei critici au vizat următoarele aspecte:
Judecata cauzei s-a realizat în condiţiile nelegalei citări a reclamantei, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Soluţia de respingere a acţiunii pentru nedovedirea dreptului de proprietate este greşită întrucât, dacă ar fi fost citată, reclamanta ar fi putut prezenta titlul de proprietate (actul de vânzare autentificat sub nr. 1443 din 6 aprilie 1920), precum şi certificatul eliberat de Arhivele Statului în legătură cu imobilul din str. N.B. nr. 53 fost B. nr. 53.
Faţă de împrejurarea că aceste acte doveditoare au fost obţinute pe parcursul judecăţii apelului neputând fi înfăţişate însă instanţei datorită nelegalei citări, s-a solicitat casarea deciziei, cu reţinere spre judecare pe fond şi obligarea la restituirea în natură a imobilului, iar în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa competentă.
În faza recursului s-a administrat, în condiţiile art. 305 C. proc. civ., proba cu înscrisuri, depunându-se la dosar: certificat eliberat de Arhivele Statului în legătură cu Anexa Decretului nr. 92/1950 vizând naţionalizarea imobilului din str. N.B., nr. 53, pe numele lui S.H.S.; act de vânzare-cumpărare din 1920 (f. 8-9) privind un imobil situat în Galaţi, dar la o altă adresă decât cea a imobilului care face obiectul litigiului; extras din evidenţa cadastrală referitoare însă la alte două imobile (din str. T.I. şi respectiv, M.B.); adresă către Comisariatul militar al raionului Galaţi (f. 14) în care apare menţionat imobilul din str. N.B., nr. 53.
Intimata a depus întâmpinare, care, neformulată cu respectarea dispoziţiilor art. 308 alin. (2) C. proc. civ., va fi luată în considerare ca note scrise, arătând că recurenta-reclamantă nu s-a conformat obligaţiei de a depune înscrisurile doveditoare la dosar, mai ales că se afla în posesia acestora cu mai mult de două luni înaintea pronunţării deciziei recurate.
De asemenea, s-a susţinut că reclamanta nu este singura moştenitoare a defunctului S.H.S., că mai există un succesor (S.M.) în favoarea căruia, de altfel, au şi fost acordate despăgubiri pentru imobilul din str. N.B. nr. 21 (fost nr. 53), iniţial, în temeiul Legii nr. 112/1995, ulterior, prin emiterea dispoziţiei nr. 1739/16 mai 2005 de către primar, stabilindu-se diferenţa despăgubirilor (dintre valoarea calculată şi valoarea corespunzătoare a imobilului) în condiţiile Legii nr. 10/2001.
Examinând criticile formulate, Înalta Curte urmează să constate următoarele:
Sub aspectul motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. şi constând în nelegala citare a reclamantei la data judecăţii apelului, se va reţine că, în condiţiile existenţei la dosar a actului procedural care atestă situaţia contrară celei prezentate de recurentă, aceasta a renunţat la susţinerea criticii.
În ce priveşte dovada calităţii de persoană îndreptăţită a reclamantei, ambele instanţe ale fondului au reţinut că aceasta nu a fost făcută întrucât nu s-au depus dovezi ale dreptului de proprietate al reclamantei, ceea ce a generat şi imposibilitatea administrării probei cu expertiză pentru identificarea imobilului.
O asemenea apreciere, în condiţiile în care s-a depus la dosar (fila 3, apel) certificat eliberat Arhivele Statului din care rezultă că imobilul din str. N.B. nr. 53 a fost naţionalizat conform Decretului nr. 92/1950, pe numele lui S.H.S. (faţă de care s-a stabilit calitatea de succesoare a reclamantei, conform sentinţei civile nr. 15769 din 20 septembrie 2000 a Judecătoriei sectorului 1), ignoră însă dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001.
Astfel, potrivit textului de lege menţionat, „în absenţa unor probe contrare, existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive".
Este vorba deci, de o prezumţie legală de proprietate care funcţiona în favoarea reclamantei şi căreia nu i s-a dat eficienţă juridică.
În ce priveşte identitatea dintre imobilul ce a făcut obiectul notificării (din str. B. nr. 53) şi cel care apare menţionat în anexa Decretului nr. 92/1950 (str. N.B. nr. 53), la dosar existau de asemenea dovezi că, în condiţiile unor denumiri diferite ale străzii, este vorba de acelaşi imobil (fila 60, fond adresa Primăriei municipiului Galaţi referitoare la istoricul de rol al imobilului).
Rezultă că în cauză, apreciind în mod greşit că nu s-a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită, instanţa de apel a ignorat probe administrate şi dispoziţii legale incidente, pronunţând o soluţie prin care nu a cercetat fondul pretenţiilor.
În aceste condiţii, soluţia care se impune, în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ. este aceea a casării cu trimitere spre rejudecare.
La reluarea judecăţii, vor fi avute în vedere şi înscrisurile noi depuse în faza recursului (relevante în măsura în care vizează imobilul în litigiu, iar nu alte imobile, aparţinând aceluiaşi autor).
De asemenea, vor face obiectul cercetării susţinerile intimatei referitoare la stabilirea deja a despăgubirii pentru imobilul în litigiu în favoarea altui moştenitor al aceluiaşi autor deposedat abuziv de către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta M.V. împotriva deciziei nr. 91 din 8 mai 2008 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3983/2005. Civil. Fond funciar. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2838/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
