ICCJ. Decizia nr. 3614/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 2 iunie 2003 la Tribunalul Sibiu, Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România, reprezentată prin episcop C.K. a chemat în judecată pe pârâții Municipiul Sibiu prin primar, SC U. SA și G.P., solicitând anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între SC U. și G.P., având ca obiect un apartament din imobilul situat în Sibiu, ce a fost preluat abuziv de stat de la Consistoriul Regnicolar Evanghelic C.A., precum și repunerea părților în situația anterioară, prin radierea din cartea funciară a înscrierii pe numele pârâtului G.P.
După declinarea competenței de către tribunal, cauza a fost soluționată în primă instanță de Judecătoria Sibiu, care prin sentința civilă nr. 2437 din 8 aprilie 2004 a admis acțiunea astfel cum a fost precizată, după ce a respins excepțiile lipsei calității procesual active și a calității procesual pasive a pârâților Municipiul Sibiu și G.P.
S-a reținut în motivarea acestei soluții că imobilul înscris inițial în C.F. nr. 10340 Sibiu, top 1174 a fost proprietatea Bisericii Regnicolare Evanghelice C.A. din România, iar prin încheierea de intabulare nr. 3438 s-a dispus transcrierea acesteia în C.F. 12194 Sibiu în favoarea statului, în aplicarea Legii nr. 485/1944 potrivit căreia statul devenea proprietar pe bunurile aparținând Grupului Etnic German din România.
Reclamanta este continuatoarea fostei proprietare tabulare astfel cum rezultă și din adresa nr. 196/2003 emisă de Ministerul Culturii și cultelor. Ca atare, excepția lipsei calității procesuale active a fost respinsă.
Cu privire la excepțiile lipsei calității procesual pasive s-au constatat de asemeni nefondate, față de schimbarea administrativă a numerelor imobilelor, fiind însă indubitabil că actualul nr. 3 a fost nr. 11.
Văzând că în ciuda notificării adresate de reclamantă primăriei, apartamentul s-a vândut chiriașului, conform Legii nr. 85/1992 (neaplicabil în speță), instanța a admis acțiunea.
împotriva acestei sentințe a declarat apel numai pârâta SC U. SA, apel respins de Curtea de Apel Alba prin decizia civilă nr. 1703 din 5 noiembrie 2004.
în motivarea deciziei a reținut instanța de apel că nulitatea contractului se impune a fi constatată față de împrejurarea că imobilul nu fusese construit de stat, pentru a fi vândut conform Legii nr. 85/1992.
S-a constatat totodată că s-au încălcat și dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 care interzice înstrăinarea sau schimbarea destinației imobilelor ce au aparținut cultelor religioase până la apariția unor legi speciale care să reglementeze situația lor juridică.
împotriva acestei decizii în termen legal pârâta SC U. SA a declarat recursul de față, prin care susține incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. ce vizează nelegalitatea hotărârii. în esență, se susține că trecerea bunului imobil în proprietatea statului s-a făcut cu titlu, astfel încât vânzarea de către stat, care era înscris în cartea funciară, era perfect valabilă, atât timp cât la acea dată O.U.G. nr. 184/2002 de modificare a Legii nr. 10/2001 nu intrase în vigoare.
Prin întâmpinare, intimata reclamantă a solicitat respingerea recursului.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
în speță nu se verifică atari motive în cuprinsul deciziei recurate.
Astfel cum a rezultat din expunerea rezumată a lucrărilor dosarului, instanța de apel, menținând sentința fondului, s-a referit în motivarea deciziei pronunțate, la temeiul în drept al acțiunii formulate, constatând că erau deopotrivă incidente dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și per a contrario, ale Legii nr. 85/1992.
Sancțiunea nerespectării dispozițiilor menționate este nulitatea absolută a contractelor încheiate în disprețul lor, astfel încât susținerile recursului nu sunt pertinente în raport cu motivul de casare invocat.
Pentru aceste considerente recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3617/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3616/2005. Civil → |
|---|
