ICCJ. Decizia nr. 3616/2005. Civil

Judecătoria Onești, prin sentința civilă nr. 1691 din 12 iulie 2004 a admis cererea formulată de creditoarea B.E. prin executor judecătoresc, validându-se poprirea pentru suma de 4.168.000 lei din salariul debitoarei C.M. în mâinile terțului poprit Liceul industrial nr. 1 Moinești.

Curtea de Apel Bacău a soluționat prin decizia civilă nr. 1353 din 18 octombrie 2004 apelul declarat de debitoare, pe care l-a respins.

împotriva acestei decizii debitoarea a declarat recursul de față, prin care a invocat nelegalitatea deciziei care nu a reținut existența compensației conform art. 1154 C. civ., astfel încât, cum s-a constatat și prin sentința civilă nr. 3023/2004 a Judecătoriei Moinești, debitul nu este decât 1.531.528 lei.

La termenul din 5 mai 2005 înalta Curte de Casație a pus în discuție, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., competența de soluționare în cauză a apelului, motiv de recurs de ordine publică, conform art. 159 pct. 2 C. proc. civ., prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

Motivul este întemeiat, urmând ca în conformitate cu art. 312 alin. (2) C. proc. civ., admițându-se recursul, cauza să fie trimisă la Tribunalul Bacău pentru soluționarea apelului, pentru următoarele considerente.

Contestația la poprire fiind un caz de aplicare a contestației la executare, dispozițiile acesteia din urmă trebuie avute în vedere și în cazul executării prin poprire.

Dacă prin contestație se urmărește lămurirea înțelesului, întinderea sau aplicarea titlului executor "hotărârea este supusă acelorași căi de atac, conform art. 402 alin. (3) C. proc. civ."

în speță, titlul executor l-a reprezentat o sentință a Judecătoriei Moinești rămasă irevocabilă în fața Curții de Apel Bacău.

Ca atare, revenea Tribunalului Bacău competența de soluționare a apelului în cauză, ținând seama și de cerința apropierii cetățeanului de instanță (preambulul O.U.G. nr. 65/2004).

Pentru aceste motive de ordine publică, recursul a fost admis, cu trimiterea cauzei spre competentă soluționare a apelului la Tribunalul Bacău.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3616/2005. Civil