ICCJ. Decizia nr. 3742/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3742
Dosar nr. 12748/2/2005
Şedinţa publică din 9 mai 2007
Asupra recursului de faţă,
Din analiza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 175 din 28 februarie 2005 Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de A.A.H., M.J.T.P. şi M.E.P. în contradictoriu cu RA A.P.P.S.
In considerentele sentinţei s-a reţinut că prin notificarea adresată Primăriei Bucureşti reclamanţii au solicitat, în principal, restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti, iar în subsidiar, acordarea de măsuri reparatorii în echivalent bănesc.
Ulterior, notificarea a fost transmisă pârâtei RA A.P.P.S., deţinătoarea actuală a imobilului, care prin Decizia nr. 363 din 25 noiembrie 2003 a respins solicitarea reclamanţilor cu motivarea că aceştia nu au completat dosarul administrativ cu actele doveditoare ale dreptului de proprietate şi ale calităţii de moştenitori.
Deşi reclamanţii au susţinut că au înaintat Primăriei actele doveditoare, tribunalul a apreciat că recipisa poştală nu face dovada depunerii acestora.
Instanţa de fond a mai reţinut că actele depuse de reclamanţi în instanţă nu fac dovada că imobilul a fost preluat de la autorul lor şi nici a modalităţii şi a datei la care imobilul a ieşit din patrimoniul acestuia pentru a dovedi caracterul abuziv al preluării, în condiţiile în care au dovedit doar că în perioada 1937-1940 autorul lor a fost proprietar.
Împotriva sentinţei au declarat apel reclamanţii întrucât instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra înscrisurilor depuse în termen la Primăria Municipiului Bucureşti şi care trebuiau transmise către RA A.P.P.S. odată cu notificarea. Pe fondul cauzei au susţinut că au calitate de persoane îndreptăţite, ca moştenitori ai proprietarului J.J.A.A., iar preluarea imobilului în patrimoniul statului s-a realizat în urma schimbului cu Statul Sovietic, în patrimoniul căruia fusese trecut abuziv.
În apel s-au depus la dosar înscrisuri, respectiv acte de stare civilă, istoric de rol fiscal şi s-a efectuat o expertiză tehnică pentru identificarea imobilului.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă, prin Decizia nr. 220 A din 15 noiembrie 2006 a admis apelul, a schimbat în tot sentinţa în sensul admiterii contestaţiei şi anulării deciziei nr. 363 din 25 noiembrie 2003 emisă de RA A.P.P.S. şi a dispus restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti, compus din teren în suprafaţă de 507, 70 mp şi construcţiile edificate pe acesta.
În motivarea deciziei s-a reţinut că reclamanţii au făcut dovada depunerii înscrisurilor doveditoare la Primăria Municipiului Bucureşti prin copia recipisei depuse la dosar. Completarea ulterioară a probatoriului, în faţa instanţei de judecată este admisibilă, întrucât legea nu limitează administrarea probatoriului doar la actele care au stat la baza emiterii deciziei.
Pe fondul cauzei s-a reţinut că reclamanţii sunt descendenţii direcţi ai fostului proprietar al imobilului, J.J.A.A., conform actelor de stare civilă care fac dovada filiaţiei. Acesta a dobândit imobilul în baza contractului de vânzare cumpărare încheiat la data 11 iunie 1937, copia acestuia fiind depusă la filele nr. 73-75 ale dosarului de fond.
După 23 august 1944 fostul proprietar a părăsit România, iar imobilul a fost preluat de Statul Sovietic. Deşi la dosar nu există nici un act de preluare, această împrejurare rezultă din actul de schimb imobiliar din 9 martie 1954 prin care Statul Sovietic predă imobilul în patrimoniul Statului Român.
În istoricul de rol fiscal nu mai figurează înscrisă o altă persoană în afara fostului proprietar în perioada 1937-1951.
Prin urmare, reclamanţii au făcut dovada preluării imobilului în patrimoniul statului, iar caracterul abuziv al acesteia rezultă din inexistenţa unui titlu legal translativ de proprietate sau a unui act normativ de preluare.
Expertiza imobiliară efectuată în cauză a identificat imobilul deţinut de RA A.P.P.S. ca fiind cel ce face obiectul notificării.
Faţă de aceste împrejurări s-a constatat că apelanţii reclamanţi au dovedit calitatea de persoane îndreptăţite la restituirea imobilului.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs pârâta RA A.P.P.S., în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru următoarele motive:
- sarcina probei deţinerii ilegale a proprietăţii în momentul deposedării revine persoanei care se pretinde a fi îndreptăţită, iar la dosarul cauzei nu este depus actul normativ de preluare a imobilului în proprietatea statului
- au fost încălcate dispoziţiile art. 21 din Legea 10/2001, în sensul că restituirea imobilelor aparţine exclusiv unităţii deţinătoare, iar instanţa nu se poate substitui acesteia, prin pronunţarea restituirii în natură a imobilului solicitat.
Recursul este nefondat pentru motivele ce succed.
Prin probatoriile administrate în cauză s-a dovedit că imobilul în litigiu, situat în Bucureşti, a aparţinut autorului reclamanţilor, J.A.A., în baza actului de vânzare cumpărare legalizat la Tribunalul Ilfov sub nr. 21146 din 11 iunie 1937, existent la filele 73-75 ale dosarului de fond. Dreptul de proprietate a fost înscris în C.F., pe numele proprietarului, conform procesului verbal nr. 3364 din 28 martie 1940 emis de Comisiunea pentru înfiinţarea Cărţilor funciare în Bucureşti (fila 76 a dosarului de fond).
Autorul reclamanţilor, fiind etnic german, a părăsit România în anul 1944 când a început ocupaţia sovietică. După plecarea sa din ţară imobilul a fost preluat de Statul Sovietic şi transmis, în baza actului de schimb din 9 martie 1954, Statului Român, care, prin Decizia nr. 457 din 12 aprilie 1954 l-a trecut în administrarea I.G.L.
Conform istoricului de rol depus la dosar, în perioada 1946-1951 imobilul a figurat înscris pe numele autorului reclamanţilor, cu menţiunea "naţionalizat 1951".
Din conţinutul acestor probatorii rezultă, fără putinţă de tăgadă, că imobilul a fost preluat de la autorul reclamanţilor. Faptul că la dosar nu s-a depus actul de preluare a imobilului nu poate conduce la o concluzie contrară celor atestate de înscrisurile la care s-a făcut referire anterior. De altfel, art. 23 la Legii 10/2001, republicată, nu conţine proceduri speciale în privinţa dovedirii dreptului de proprietate, fiind aplicabile regulile de drept comun. Mai mult, HG 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii 10/2001 prevede expres la art. 23.1 pct. d că proba deţinerii proprietăţii se poate face cu orice înscris pertinent, inclusiv extrase de C.F., istoric de rol fiscal sau proces verbal întocmit cu ocazia preluării.
Nu poate fi reţinută nici critica potrivit căreia instanţa s-a substituit unităţii deţinătoare prin pronunţarea restituirii în natură a imobilului.
Potrivit dispoziţiilor Legii 10/2001 unitatea deţinătoare a imobilului este obligată să soluţioneze notificarea prin emiterea unei decizii sau dispoziţii care poate fi controlată parţial, sau în totalitate de către instanţă, pa calea contestaţiei. Acest control judiciar nu îndreptăţeşte instanţa să emită dispoziţia, care este atributul exclusiv al unităţii deţinătoare, ci doar să verifice, pe baza probelor administrate, dacă au fost aplicate corect prevederile legale şi să dispună în consecinţă.
In speţă, în urma controlului judiciar al deciziei de respingere a cererii de restituire, instanţa a constatat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la restituirea în natură a imobilului şi a obligat unitatea deţinătoare să emită dispoziţia de restituire.
Pentru aceste considerente recursul se va respinge ca nefondat.
În temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. recurenta va fi obligată la plata sumei de 6654,40 lei cheltuieli de judecată către intimaţii reclamanţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta RA A.P.P.S. împotriva deciziei nr. 220 A din 15 noiembrie 2006 a Curţi de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale.
Obligă recurenta la plata sumei de 6654,40 lei cheltuieli de judecată către intimaţii reclamanţi.
Irevocabilă.
Pronunţată astăzi 9 mai 2007, în şedinţa publică.
| ← ICCJ. Decizia nr. 393/2005. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3743/2005. Civil → |
|---|
