ICCJ. Decizia nr. 3861/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3861
Dosar nr. 6403/44/2005
Şedinţa publică din 14 mai 2007
Asupra recursului de faţă:
Din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 8 iunie 2004, la Tribunal Galaţi, reclamanta B.M.A. a chemat în judecată pârâta SC F.E.E.E.M.N. SA solicitând ca, în temeiul Legii nr. 10/2001, pârâta să fie obligată să restituie reclamantei în natură un teren în suprafaţă de 680 mp situat în Galaţi, şi să fie acordate reclamantei măsuri reparatorii în echivalent, pentru suprafaţa de teren de 1330 mp situat la aceeaşi adresă.
În cuprinsul acţiunii reclamanta a arătat că este moştenitoarea fostului proprietar P.C., de la care a fost preluat în mod abuziv imobilul situat în Galaţi, iar pârâta a amânat nejustificat să se pronunţe, prin decizie motivată, asupra notificării trimise, în temeiul Legii nr. 10/200, la 13 august 2001.
Pârâta a depus la dosar Decizia nr. 82 din 2 februarie 2004, prin care a respins notificarea reclamantei de restituire în natură a suprafeţei de 680 mp sau de acordare a unor măsuri reparatorii pentru 1330 mp teren pe care se află amplasată o staţie de transformare şi pentru care deţine certificat de atestare a dreptului de proprietate.
Soluţionând litigiul în primă instanţă, Tribunalul Galaţi, secţia civilă, prin sentinţa nr. 781 din 8 aprilie 2005, a admis acţiunea (contestaţia), a anulat dispoziţia nr. 82 din 2 februarie 2004 emisă de pârâtă şi a obligat pârâta să restituie, prin echivalent, imobilul situat în Galaţi, în suprafaţă de 1936 mp
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut, în esenţă, că reclamanta este persoană îndreptăţită, în înţelesul Legii nr. 10/200, la măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafaţă totală de 1936 mp deţinut de pârâtă, teren care nu poate fi restituit în natură.
Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, prin Decizia nr. 111/A din 14 aprilie 2006, a admis apelul declarat de reclamantă şi a schimbat în parte sentinţa civilă nr. 781/2005 a Tribunalului Galaţi în sensul că a obligat pârâta să restituie reclamantei în natură suprafaţa de 108 mp, identificată prin raportul de expertiză întocmit în cauză şi a menţinut celelalte prevederi ale sentinţei privind restituirea prin echivalent pentru restul suprafeţei de teren de 1828 mp. Apelul declarat de pârâtă SC E.M.N. SA, sucursala Galaţi, a fost respins ca nefondat. Hotărând astfel, curtea de apel a motivat că suprafaţa de teren de 108 mp reprezintă o alee de acces care poate fi restituită în natură, în temeiul art. 20 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva deciziei curţii de apel au declarat recurs ambele părţi.
Prin recursul declarat, reclamanta a susţinut că Decizia a fost dată cu aplicarea greşită a legii, deoarece instanţa trebuia să dispună restituirea în natură a întregului teren în suprafaţă de 1916,33 mp.
Pârâta F.D.F.E.E.M.N. SA, sucursala Galaţi, prin recursul declarat, a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., susţinând că reclamanta nu a prezentat actele doveditoare ale dreptului de proprietate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, iar, pe de altă parte, terenul în suprafaţă de 108 mp nu poate fi restituit în natură, deoarece este străbătut de cabluri subterane şi reprezintă zona de protecţie şi siguranţă a instalaţiei electrice existente pe terenul aflat în litigiu.
Prin Legea nr. 10/2001 a fost reglementat regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Reglementându-se restituirea în natură şi măsurile reparatorii prin echivalent, prin art. 10 şi art. 24 din Legea nr. 10/2001, aşa cum erau în vigoare la dat notificării şi la data emiterii deciziei de soluţionare a notificării, s-a prevăzut că pentru terenurile preluate în mod abuziv, a căror restituire în natură nu este posibilă, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.
Suprafaţa de teren de 1936 mp, a cărei restituire în natură o solicită reclamanta, este ocupată de staţia de transformare a SC F.D.F.E.E. Restituirea în natură a suprafeţei de teren menţionate nu este posibilă, nici măcar pentru porţiunea de 108 mp menţionată în Decizia instanţei de apel, deoarece şi această porţiune de teren este ocupată de cabluri şi reprezintă zona de protecţie şi siguranţă a instalaţiilor electrice existente pe teren, aşa cum rezultă din raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză (filele 136-139 şi 141-142 din dosarul primei instanţe).
Restituirea în natură solicitată de reclamanta recurentă nu are, aşadar, suport legal şi în consecinţă recursul reclamantei va fi respins.
Este întemeiat recursul declarat de pârâtă cu privire la dispoziţia din Decizia instanţei de apel de a fi restituită în natură suprafaţa de teren de 108 mp, aşa încât va fi casată Decizia şi rejudecându-se procesul va fi respins apelul declarat de reclamantă împotriva hotărârii primei instanţe.
Nu poate fi primită, însă, critica formulată de recurenta pârâtă prin care s-a susţinut că persoana îndreptăţită la măsuri reparatorii nu a depus, în termenul prevăzut de lege, actele doveditoare ale dreptului de proprietate.
Potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001, anterior modificărilor dispuse prin Legea nr. 247/2005, actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum şi, în cazul moştenitorilor, cele care atestă această calitate vor fi depuse ca anexe la notificare o dată cu aceasta sau în termen de cel mult 18 luni de la data intrării în vigoare a legii. Acest termen a fost prelungit, ulterior, până la data de 1 iulie 2003 (Legea nr. 289/2003). Dar, termenul pentru depunerea actelor doveditoare ale dreptului de proprietate, precum şi, în cazul moştenitorilor, care atestă această calitate, este doar un termen de recomandare. în faţa instanţelor judecătoreşti, actele menţionate pot fi depuse potrivit prevederilor C. proc. civ. care reglementează administrarea dovezilor cu înscrisuri.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta B.M.A. împotriva deciziei nr. 111 A din 14 aprilie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă.
Admite recursul pârâtei SC F.D.F.E.E.E.M.N. SA, sucursala Galaţi, împotriva aceleiaşi hotărâri, pe care o casează.
Respinge apelul declarat de reclamanta B.M.A. împotriva sentinţei nr. 781 din 8 aprilie 2005, pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia civilă, pe care o păstrează.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 mai 2007.
← ICCJ. Decizia nr. 4082/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 331/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
---|