ICCJ. Decizia nr. 3868/2005. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3868
Dosar nr. 20/116/2005
Şedinţa publică din 11 iunie 2008
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa civilă nr. 152 din 13 februarie 2007, Tribunalul Călăraşi a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii I.V. şi I.M.C., în contradictoriu cu Statul Român prin C.N.A.D.N., a anulat în parte hotărârea nr. 27 din 23 noiembrie 2005 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, Consiliul local Vâlcele, judeţul Călăraşi, cu privire la dispoziţiile art. 2, pentru cuantumul despăgubirilor privind terenul expropriat, în suprafaţă de 605,78 mp proprietatea reclamanţilor şi a stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamanţilor la suma de 7378,87 lei (2181,5 Euro), în loc de 1896,63 lei (605,78 dolar SUA).
Au fost respinse capetele de cerere privind suspendarea transferului dreptului de proprietate şi plata drepturilor pentru terenul pretins a fi ocupat fără drept de către pârât.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că terenul proprietatea reclamanţilor a fost expropriat pentru utilitate publică, respectiv pentru construirea Autostrăzii Soarelui Bucureşti - Constanţa, iar, fără să conteste exproprierea, reclamanţii şi-au exprimat nemulţumirea cu privire la cuantumul despăgubirilor stabilite.
Prin raportul de expertiză efectuat în cauză s-a stabilit că valoarea terenului expropriat este mai mare decât oferta făcută reclamanţilor prin hotărârea contestată, iar la stabilirea valorii de 7378,87 lei (2181,5 Euro) comisia de experţi a avut în vedere şi daunele aduse reclamanţilor, în conformitate cu art. 26 din Legea nr. 33/1994.
S-a mai reţinut, că nu există nici un impediment ca despăgubirea să fie stabilită în Euro, pentru a fi protejate, în special, drepturile proprietarilor expropriaţi care sunt supuşi unei măsuri de excepţie, cum este exproprierea pentru utilitate publică.
Faţă de art. 28 din Legea nr. 33/1994 care prevede când se produce transferul dreptului de proprietate, nu mai este necesar ca acest lucru să se dispună în mod expres prin hotărâre judecătorească.
În privinţa folosirii de către pârât şi a unei alte suprafeţe de teren proprietatea reclamanţilor decât cea care a făcut obiectul exproprierii, s-a reţinut că nu s-au administrat probe care să facă dovada acestei împrejurări.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia nr. 594 A din 1 octombrie 2007, a anulat ca netimbrat apelul declarat de apelanţii-reclamanţi I.V. şi I.C.M. împotriva acestei sentinţe.
A admis apelul declarat de pârât şi a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamanţilor la suma de 7339,99 lei (2170 Euro).
Instanţa de apel a reţinut că reclamanţii au criticat sentinţa apelată cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate de instanţă pentru terenul expropriat, precum şi cu privire la soluţia respingerii capătului de cerere care are ca obiect lipsa de folosinţă pentru terenul ce excede suprafeţei de 605,78 mp, supusă exproprierii. Conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, sunt scutite de plata taxei de timbru doar cererile adresate instanţei judecătoreşti pentru stabilirea, în contradictoriu cu statul român, a dreptului la despăgubire pentru expropriere şi a cuantumului acesteia. Aliniatul 2 al art. 10 şi dispoziţiile prevăzute la alin. (1) nu sunt aplicabile litigiilor având ca obiect stabilirea dreptului de proprietate ori a altui drept real asupra imobilelor supuse exproprierii.
Faţă de aceste dispoziţii, cererea pentru neacordarea lipsei de folosinţă nu este scutită de plata taxelor de timbru şi, pentru că apelul priveşte şi această cerere, s-a pus în vedere apelanţilor-reclamanţi să precizeze cuantumul pretenţiilor reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă pentru stabilirea taxelor de timbru datorate, sub sancţiunea anulării apelului ca netimbrat.
Apelanţii, deşi legal citaţi cu această menţiune, nu s-au conformat dispoziţiilor instanţei, situaţie în care sunt incidente prevederile art. 20 din Legea nr. 146/1997.
În privinţa apelului declarat de pârât, s-a reţinut că este întemeiată doar critica privind modul în care instanţa şi-a însuşit concluziile ultimului raport de expertiză, deoarece „din concluziile contraexpertizei efectuată în apel (filele 307-309), rezultă că valoarea terenului expropriat este de 7339,99 lei (echivalent al sumei de 2170 Euro) şi nu 7378,87 lei (echivalent al sumei de 2181,5 Euro), cât a reţinut instanţa de fond".
S-a reţinut, că susţinerea privind inadmisibilitatea capătului 1 de cerere, referitor la anularea parţială a deciziei de expropriere şi capătului 3 din acţiune privind stabilirea despăgubirilor în Euro, este nefondată, pentru că dreptul reclamanţilor de a contesta în instanţă cuantumul despăgubirilor acordate prin hotărârea nr. 27 din 23 noiembrie 2005 este prevăzut expres de art. 9 din Legea nr. 198/2004, iar despăgubirile au fost stabilite în lei. Raportarea la cursul de schimb al monedei Euro este făcută doar pentru înlăturarea efectelor inflaţiei, pentru perioada care ar putea trece până la achitarea efectivă a acestei sume de către apelantul-pârât.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N. din România S.A. şi Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Pârâtul, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în esenţă, a formulat următoarele critici:
Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, judeţul Călăraşi, Consiliul local Vâlcele a respectat toate prevederile Legii nr. 198/2004 şi ale „Normei de aplicare a acestei legi".
A arătat recurentul, că a invocat excepţia de inadmisibilitate a primului capăt de cerere având ca obiect nulitatea relativă parţială a hotărârii nr. 27 din 23 noiembrie 2005, deoarece hotărârea este un act unilateral şi, conform art. 10 alin. (3) din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, poate fi revocată pentru motive de temeinicie.
Posibilitatea anulării hotărârii nu este prevăzută de lege.
Legea prevede în mod expres cauzele pentru care un act este anulabil, motivele invocate de reclamanţi nu se încadrează în aceste cauze, pentru că hotărârea a fost emisă cu respectarea prevederilor legale, iar instanţa de apel a respins excepţia inadmisibilităţii fără o motivare prealabilă.
A mai susţinut recurentul, că raportul de evaluare a fost întocmit de către evaluatori proprietăţi imobiliare, autorizaţi de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, prin raportare la valoarea de piaţă, care reprezintă suma estimată pentru care un imobil poate fi înstrăinat la data evaluării, printr-o tranzacţie echilibrată, după un marketing adecvat, după care fiecare parte acţionează în cunoştinţă de cauză prudent şi fără constrângeri. Despăgubirile au fost verificate şi aprobate de Guvern.
În cazul exproprierii nu se poate lua în calcul numai valoarea de piaţă, iar în raportul de evaluare s-a avut în vedere o valoare specială a imobilelor, legată de un element extraordinar (exproprierea) care oferă un supliment de valoare mai mare decât valoarea de piaţă.
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a susţinut că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, arătând că, potrivit art. 14 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, când o acţiune are mai multe capete de cerere, cu finalitate diferită, taxa judiciară de timbru se datorează pentru fiecare capăt de cerere în parte, după natura lui, cu excepţia cazurilor în care prin lege se prevede altfel.
Conform art. 15 pct. p din aceeaşi lege, sunt scutite de taxe judiciare de timbru acţiunile şi cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la orice alte acţiuni, cereri sau acte de procedură pentru care se prevăd, prin legi speciale, scutiri de taxă judiciară de timbru, iar, în baza art. 10 din Legea nr. 198/2004, cererile adresate instanţei judecătoreşti pentru stabilirea, în contradictoriu cu statul român, a dreptului la despăgubire pentru expropriere şi a cuantumului acesteia sunt scutite de taxa judiciară de timbru.
A arătat recurentul, că prin declaraţia de apel reclamanţii au criticat sentinţa apelată atât cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate pentru terenul expropriat, cât şi cu privire la respingerea capătului de cerere având ca obiect contravaloarea lipsei de folosinţă pentru terenul care excede suprafaţa de 605,78 mp supusă exproprierii, iar apelanţii au fost citaţi cu menţiunea estimării pretenţiilor şi timbrării în mod corespunzător pentru al doilea capăt de cerere.
Soluţia anulării apelului declarat de reclamanţi ca netimbrat este contrară „legii susmenţionate", deoarece instanţa de apel ar fi trebuit să anuleze apelul ca netimbrat „doar în ceea ce priveşte capătul de cerere din motivele de apel privind neacordarea contravalorii lipsei de folosinţă pe ultimii 3 ani a terenului ocupat în plus faţă de terenul supus exproprierii" şi să soluţioneze pe fond motivul de apel „constând în critica adusă cuantumului despăgubirii cuvenite pentru suprafaţa de teren expropriată".
Analizând recursurile, în limita criticilor formulate de recurenţi, se constată că nu sunt fondate.
Decizia atacată cuprinde motivele pentru care instanţa de apel a reţinut ca fiind întemeiată doar una din criticile formulate de apelantul-pârât, iar cererea având ca obiect anularea parţială a hotărârii nr. 27 din 23 noiembrie 2005, în sensul modificării cuantumului despăgubirilor, corect s-a reţinut că nu este inadmisibilă.
Prin Legea nr. 198/2004 este stabilit cadrul juridic pentru luarea unor măsuri de pregătire a executării lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale. Legea prevede, în art. 6, că asupra cuantumului despăgubirii se pronunţă o comisie numită de expropriator, de comun acord cu proprietarul sau cu titularii altor drepturi reale, printr-o hotărâre de stabilire a despăgubirilor, iar, conform art. 9 din lege, expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirilor se poate adresa instanţei judecătoreşti competente.
Acţiunea prevăzută de art. 9 din Legea nr. 198/2004 este o cale de atac împotriva hotărârii emisă de comisia constituită în baza art. 6 din lege, fapt ce rezultă din art. 10 alin. (1) din HG nr. 941/2004. Textul stabileşte conţinutul hotărârii, iar la litera h este menţiunea „calea de atac împotriva hotărârii şi termenul în care poate fi exercitată".
Instanţa sesizată cu contestaţie împotriva hotărârii emisă de comisie are competenţa să verifice temeinicia ei cu privire la cuantumul despăgubirii, iar faptul că hotărârea atacată nu este un act bilateral nu exclude soluţia anulării ei parţiale, cu privire la cuantumul despăgubirii.
Cauzele pentru care un act este anulabil nu sunt prevăzute în mod expres de lege, aşa cum susţine recurenta, iar prin hotărârea emisă în condiţiile art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 198/2004, supusă căii de atac, este finalizată procedura stabilirii despăgubirii. în ipoteza contestării acestei hotărâri, obligaţia de plată a despăgubirii există pentru suma stabilită prin hotărârea judecătorească, care are efecte depline în privinţa cuantumului despăgubirii.
Nefondată este şi critica privind stabilirea cuantumului despăgubirilor.
Faptul că despăgubirea acordată prin hotărârea nr. 27 din 23 noiembrie 2005 a fost stabilită de evaluatori autorizaţi de către Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi aprobată de Guvern nu exclude dreptul expropriatului de a ataca hotărârea şi de a obţine despăgubiri într-un cuantum mai mare decât cel stabilit prin hotărârea atacată.
Articolul 9 din Legea nr. 198/2004 prevede că acţiunea formulată de expropriat se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii.
Prin urmare, criteriile în raport de care se stabileşte cuantumul despăgubirilor sunt prevăzute de Legea nr. 33/1994, care, în art. 26, prevede că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite şi că la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite.
Respectând dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, tribunalul a dispus efectuarea unei expertize de către o comisie alcătuită din 3 experţi, care a stabilit cuantumul despăgubirilor în raport de obiectivele menţionate în încheierea de şedinţă din 14 martie 2006.
În privinţa susţinerilor recurentului Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, se constată că art. 14 din Legea nr. 146/1997 stabileşte obligaţia de plată a taxei de timbru pentru fiecare capăt de cerere, iar art. 15 lit. p) din aceeaşi lege priveşte alte cereri pentru care prin legi speciale se prevăd scutiri de taxă judiciară de timbru.
Din conţinutul acestor texte, invocate de recurent, nu rezultă că în caz de neîndeplinire a obligaţiei de plată a taxelor de timbru se anulează numai motivele de apel pentru care se datorează asemenea taxe.
Sancţiunea neîndeplinirii obligaţiei de plată a taxelor de timbru este stabilită de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi constă în „anularea acţiunii sau cererii".
Prin urmare, pentru neexecutarea de către apelanţii-reclamanţi a obligaţiei de plată a taxei de timbru datorată, conform dispoziţiei instanţei de apel, pentru critica privitoare la unul din capetele de cerere, sancţiunea prevăzută de lege este anularea cererii de apel şi nu a motivului de apel pentru care se datorau taxele de timbru, aşa cum susţine recurentul.
Pentru considerentele expuse, ambele recursuri vor fi respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N. din România S.A. şi de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei nr. 594 A din 1 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6111/2005. Civil. Contestaţie în anulare | ICCJ. Decizia nr. 3208/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
