ICCJ. Decizia nr. 3871/2005. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3871
Dosar nr.16398/302/2005
Şedinţa publică din 12 iunie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti sub nr. 18246 din 17 octombrie 2004 reclamantele V.V., I.C., M.G. au chemat în judecată Municipiul Bucureşti, Consiliul local al sectorului 1 şi Administraţia Pieţelor Sector 1 solicitând ca pârâţii să fie obligaţi să le lase în deplină proprietate şi posesie imobilul teren în suprafaţă de 453 mp situat în Bucureşti.
În motivarea acţiunii reclamantele au arătat că autorii lor V.D. şi V.N. au avut în proprietate imobilul teren în suprafaţă de 853,10 mp, situat în Bucureşti, imobil care a fost preluat în mod abuziv prin Decretul nr. 92/1950. În prezent suprafaţa revendicată reprezintă diferenţa dintre suprafaţa iniţială a imobilului şi suprafaţa de teren ocupată de stat prin deciziile autorităţilor de sistematizare.
Urmare a strămutării judecării cauzei dispusă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin încheierea nr. 1826 din 8 martie 2005, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5.
Prin sentinţa civilă nr. 3153 din 3 mai 2006 pronunţată de această instanţă s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă, în raport cu prevederile art. 2 pct. 1 lit. b), art. 158 alin. (1) şi art. 159 pct. 2 C. proc. civ.
Soluţionând cauza pe fond, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a pronunţat sentinţa civilă nr. 1521 din 14 noiembrie 2006 prin care a respins ca inadmisibilă acţiunea în revendicare imobiliară pentru lipsa calităţii reclamantelor de proprietari exclusivi asupra imobilului în litigiu.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că referitor la imobilul în litigiu reclamantele au formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, iar prin dispoziţia nr. 2502 din 17 februarie 2004 emisă de Primarul General s-a restituit în natură reclamantelor imobilul situat în Bucureşti, respectiv, conform raportului de expertiză, o parte din încăperile din imobilul construcţie S + P + 2E + M şi teren în suprafaţă de 175,31 mp din totalul de 374 mp teren ce reprezintă teren aferent construcţiei şi curtea interioară.
Prin aceeaşi dispoziţie s-a reţinut că terenul de 453 mp este ocupat de Piaţa Dorobanţi, deci aparţine domeniului public astfel că nu face obiectul restituirii.
Această dispoziţie nu a fost contestată de reclamante pe calea procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001, acestea formulând prezenta acţiune în revendicare potrivit dreptului comun.
Instanţa de fond a reţinut că reclamantele sunt moştenitoarele lui V.D., unul dintre beneficiarii actului de partaj voluntar, nefiind proprietarii exclusivi ai imobilului, autorul N.D. având şi alţi moştenitori, după cum rezultă din conţinutul actului de partaj voluntar.
Reclamantele au declarat apel împotriva sentinţei pronunţate în cauză, susţinând că aceasta reprezintă o eroare judiciară, de interpretare eronată a principiului unanimităţii, care în prezent este căzut în desuetudine în cazul acţiunilor în revendicare, că de o astfel de acţiune introdusă de către una sau mai multe persoane îndreptăţite beneficiază ulterior şi ceilalţi moştenitori.
Prin Decizia civilă nr. 254 din 17 aprilie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, apelul a fost respins ca nefondat.
În motivarea acestei decizii s-a reţinut că, în aplicarea regulii unanimităţii, jurisprudenţa a decis că acţiunea în revendicare a unui bun indiviz îndreptată împotriva terţilor nu poate fi solicitată numai de unui (unii) dintre coindivizari, întrucât o asemenea acţiune are ca scop recunoaşterea dreptului de proprietate asupra bunului în litigiu pentru toţi coproprietarii şi readucerea lui la masa indiviză, iar nu simpla recunoaştere a dreptului de proprietate asupra unei cote-părţi ideale nedeterminate în materialitatea sa.
În speţă, imobilul revendicat este un bun indiviz, cuvenit, pe cote-părţi moştenitorilor foştilor proprietari, iar acţiunea în revendicare s-a introdus numai de către o parte din coindivizari.
S-a mai reţinut că nu pot fi avute în vedere susţinerile apelantelor în sensul inaplicabilităţii principiului unanimităţii acţiunii în revendicare referitor la imobilele trecute abuziv în proprietatea statului, pentru această categorie de imobile Legea nr. 10/2001 prevăzând o procedură specială, pe care de altfel reclamantele au urmat-o.
Prezenta acţiune în revendicare nu a fost întemeiată pe dispoziţiile legii de reparaţie, ci reprezintă o acţiune în revendicare de drept comun, întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ. astfel că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică.
Decizia pronunţată în apel a fost atacată cu recurs de către reclamante, care au invocat ca temei juridic prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine că Decizia recurată „este nelegală pentru argumentele următoare":
- acţiunea în revendicare, indiferent de situaţie nu poate fi declarată inadmisibilă atâta timp cât este garantată de Constituţie, ea poate să fie respinsă numai ca neîntemeiată;
- în susţinerea principiului unanimităţii instanţa se întemeiază pe jurisprudenţa, care însă nu poate veni ca fundament sau temei de drept pentru a justifica o anumită soluţie judiciară;
- ideea unanimităţii este numai aparent fondată pentru că cererea unui coproprietar nu poate să fie condiţionată de acceptul celuilalt, deoarece aceasta ar însemna exercitarea dreptului în funcţie de voinţa altei persoane;
- dispoziţiile legale permit promovarea unei revendicări de către oricare dintre coproprietari, în mod independent; legea stabileşte că nimeni nu poate fi obligat să rămână în stare de coproprietate şi în consecinţă, fiecare dintre coproprietari va fi în acelaşi timp unul pentru celălalt şi debitor şi creditorul obligaţiei de a face, iar în speţă, reclamantele, în calitate de creditoare ale celuilalt coproprietar sunt îndrituite să promoveze o acţiune în revendicare atât în nume propriu cât şi pe ceea ce ar aparţine debitorului coproprietar.
Consiliul local al sectorului 1, prin Primar, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, combătând argumentele recurentelor-reclamante.
Recursul declarat în cauză este nefondat, în sensul considerentelor ce succed.
Reclamantele din prezenta cauză au investit instanţa cu o acţiune în revendicare de drept comun întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ.
Fiind un act de dispoziţie, acţiunea în revendicare a unui imobil aflat în indiviziune nu poate fi formulată decât de către toţi coproprietarii bunului, deoarece nici un proprietar nu are drept exclusiv asupra vreunei părţi determinate ci numai un drept exclusiv asupra unei cote-părţi ideale abstracte din acea proprietate.
Această regulă a unanimităţii, imperativă în materia acţiunii în revendicare pe dreptul comun nu a fost respectată în cauză, prezenta acţiune fiind introdusă numai de către o parte din coindivizari, deşi bunul revendicat este un bun indiviz.
Motivele invocate de recurenţi, chiar dacă sunt prezentate structurat, susţin teoria inaplicabilităţii regulii unanimităţii, însă argumentele invocate sunt specifice procedurii prevăzute prin Legea nr. 10/2001, unde într-adevăr nu funcţionează o asemenea regulă a unanimităţii, soluţia adoptată în acest mod în practică fiind validată şi confirmată legislativ prin completarea art. 4 din Legea nr. 10/2001.
În speţă însă, acţiunea nu este întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, ci este o acţiune de drept comun, cu reguli specifice, în sensul celor menţionate şi care nu au fost respectate în cauză.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte urmează a respinge ca nefondat recursul declarat în cauză, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantele V.V., I.C. şi M.G.E. împotriva deciziei nr. 254 din 17 aprilie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4231/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3565/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
