ICCJ. Decizia nr. 4160/2005. Civil. Stabilirea competenţei

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 4160

Dosar nr. 2983/2005

Şedinţa publică din 19 mai 2005

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Judecătoria Râmnicu Vâlcea, prin sentinţa civilă nr. 2446 din 17 mai 2004, a respins excepţia autorităţii lucrului judecat şi excepţia prescrierii dreptului la acţiune referitor la capătul de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâţilor la restituirea preţului încasat de autorul lor şi s-a admis în parte acţiunea reclamanţilor R.E., R.M.M., R.G.L., R.D.N. şi R.I.D., obligând pe pârâtele U.G. şi A.C. să plătească acestora suma de 38.752.158 lei, reprezentând preţul actualizat la zi, primit de către autorul pârâţilor în anul 1992.

S-a constituit un drept de superficie în favoarea reclamanţilor pentru terenul în suprafaţă de 783,14 mp, individualizat în anexa la raportul de expertiză nr. S3 şi au fost obligaţi reclamanţii să plătească anual 1.473.150 lei despăgubiri celor două pârâte.

S-au admis în parte capătul 1 de cerere reconvenţională şi s-a respins precizarea de la fila 85.

Au fost obligaţi reclamanţii să plătească pârâtelor suma de 4.914.450 lei, cu titlu de despăgubiri pentru terenul de 3160 mp stăpânit de reclamanţi în ultimii 3 ani.

S-a respins capătul 1 şi 2 din cererea principală şi s-au compensat în parte cheltuielile de judecată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii R.E., R.M.M., R.G.L., R.D.N. şi R.I.D.

Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, prin Decizia nr. 2187 din 24 noiembrie 2004, a declinat competenţa soluţionării apelului declarat de reclamanţi, împotriva sentinţei civile nr. 2446 din 17 mai 2004, pronunţată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea în favoarea Tribunalului Vâlcea, cu motivarea că, potrivit art. III din Legea nr. 195 din 25 mai 2004 pentru aprobarea OG nr. 58/2003 privind modificarea Codului de procedură civilă, hotărârile pronunţate de judecătorii în primă instanţă în materia fondului funciar sunt supuse apelului la tribunal şi recursului la curtea de apel.

Cum în speţă obiectul cauzei priveşte un teren, care potrivit art.1 din Legea nr. 18/1991 constituie fondul funciar al României, urmează, având în vedere şi dispoziţiile art. 2 pct. 3 din Legea nr. 493/2004 combinat cu art. III din Legea nr. 195/2004 şi art. 158 C. proc. civ., a declinat competenţa soluţionării apelului în favoarea Tribunalului Vâlcea.

Investit prin declinare de competenţă Tribunalul Vâlcea, prin Decizia civilă nr. 142 din 18 februarie 2005, a admis excepţia de necompetenţă a Tribunalului Vâlcea, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa materială de soluţionare a apelului promovat de reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 2446 din 17 mai 2004 pronunţată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă.

Constatând că s-a ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în esenţă că obiect al litigiului îl constituie constatarea perfectării antecontractului de vânzare cumpărare pentru suprafaţa de 2910 mp, hotărârea urmând să ţină loc de act autentic de vânzare cumpărare şi respectiv constatarea nulităţii absolute a contractului de înstrăinare încheiat între pârâţi, autentificat la notariat sub nr. 4310/2003, pentru terenul în suprafaţă de 1200,32 mp.

Or, o asemenea acţiune nu se regăseşte inclusă în cazurile „expres prevăzute de lege" menţionate în art. 2 pct. 2 C. proc. civ., astfel cum acest test a fost modificat prin OUG nr. 65 din 9 septembrie 2004, aprobat prin Legea nr. 493 din 10 noiembrie 2004 şi nici în categoria acţiunilor la care se referă art. III din Legea nr. 195 din 25 mai 2004, pentru aprobarea OUG nr. 58/2003.

În speţă, nu se poate face trimitere la dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar şi nici la prevederile art. III din Legea nr. 195/2004.

În soluţionarea conflictului negativ de competenţă, potrivit art. 22 pct. 3 C. proc. civ., Curtea constată următoarele:

Din cuprinsul cererii introductive de instanţă rezultă că, obiectul acţiunii îl constituie, constatarea că între autorul reclamanţilor şi autorul pârâtelor a intervenit antecontractul de vânzare cumpărare, pentru suprafaţa de 2910 mp încheiat la 12 decembrie 1998, urmând ca hotărârea ce se va pronunţa să ţină loc de act autentic de vânzare cumpărare, precum şi constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâtele U.G. şi A.C., în calitate de vânzători şi G.I.N. şi G.I.C., în calitate de cumpărători.

În subsidiar, au solicitat să le fie restituită suma de 208.000 lei, reprezentând preţul vânzării, actualizat, de la 21 decembrie 1992 la zi şi constituirea unui drept de superficie pe durata existenţei construcţiilor aflate pe o parte din terenul părţilor.

Cererea astfel formulată are ca temei juridic prevederile art. 948, art. 966, art. 576, art. 1020 şi art. 1073 C. civ.

Faţă de obiectul şi cauza juridică a acţiunii formulate de reclamanţi, se constată că în cauză nu sunt incidente normele de competenţă materială cuprinse în Legea nr. 18/1991, ca lege specială.

Procedura instituită de Legea nr. 18/1991 se referă la activitatea de emitere a titlului de proprietate, modificarea, înlocuirea sau desfiinţarea titlului de proprietate, ori de câte ori titlul nu este în deplină concordanţă cu hotărârile date de comisia constituită potrivit legii sau de instanţa de judecată.

În consecinţă, aplicând dispoziţiile art. 3 pct. 2 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 65/2004, aprobată prin Legea nr. 493 din 10 noiembrie 2004, în motivarea soluţionării apelului, competenţa revine Curţii de Apel Craiova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Stabileşte în favoarea Curţii de Apel Piteşti competenţa soluţionării apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 2446 din 17 mai 2004 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea de către R.E., R.M., R.G.L., R.D.N. şi R.D.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 mai 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4160/2005. Civil. Stabilirea competenţei