ICCJ. Decizia nr. 4165/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4165
Dosar nr. 20920/200.
Şedinţa publică din 19 mai 2005
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 26 noiembrie 2002 şi ulterior disjunsă la termenul din 16 iunie 2003, reclamanta G.D.L. a chemat în judecată pe pârâtele Primăria Municipiului Bucureşti, A.F.I. şi Municipiul Bucureşti, prin Primar General, solicitând obligarea acestora la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului pe care îl ocupă în calitate de chiriaşă, în baza dispoziţiilor Decretului-lege nr. 61/1990 şi Legii nr. 85/1992, precum şi obligarea la plata de daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere până la executarea sentinţei.
În motivarea acţiunii se arată că, imobilul a fost construit exclusiv din fonduri de stat, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 114/1996, astfel că greşit apartamentul în litigiu a fost considerat „locuinţă socială" ce nu poate fi înstrăinată.
Prin cererea reconvenţională pârâta Primăria Municipiului Bucureşti a solicitat anularea contractului de închiriere, cu motivarea că la încheierea acestuia reclamanta a urmărit alt scop, respectiv să devină proprietară.
Prin sentinţa civilă nr. 7249 din 8 octombrie 2003 Judecătoria sectorului 3 Bucureşti a respins, ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.F.I., precum şi cererea formulată de reclamantă, anulând, ca netimbrată, cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă Primăria Municipiului Bucureşti.
Pe fondul cauzei, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că între părţi s-a încheiat la data de 4 august 1999 contractul de închiriere nr. 676, în temeiul Legii nr. 114/1996 şi OUG nr. 40/1999, locuinţa fiind considerată „locuinţă socială". Ca atare, contractul de închiriere fiind guvernat de Legea nr. 114/1996, locuinţa în litigiu neputând fi vândută.
Prin Decizia civilă nr. 1748 A din 10 septembrie 2004 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III–a civilă, a admis apelul declarat de reclamanta-pârâtă G.D.L. împotriva susmenţionatei sentinţe şi pe cale de consecinţă a schimbat în parte hotărârea atacată, în sensul că a admis cererea principală, în parte, a obligat pârâţii să încheie contract de vânzare cu reclamanta cu privire la imobilul situat în Bucureşti; a respins capătul de cerere principală privind daunele cominatorii, a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că, în raport de data finalizării şi recepţionării blocului în care se află locuinţa în litigiu (1993) cadrul legal era reprezentat de Legea nr. 85/1992 şi HG nr. 391/1993, în speţă nefiind aplicabile dispoziţiile Legii nr. 114/1996 şi ca atare apelanta-reclamantă este îndrituită la cumpărarea lui, acesta neintrând în categoria locuinţelor sociale.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs intimatele-pârâte A.F.I. şi Municipiul Bucureşti prin Primar General, criticând-o pentru nelegalitatea şi netemeinicie, motive de casare prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
I. În ce priveşte recursul declarat de A.F.I.
În motivarea recursului se arată că instanţa de apel, în mod greşit, a reţinut că locuinţa în litigiu nu are caracterul de „locuinţă socială", astfel că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile Decretului-lege nr. 61/1990 şi Legii nr. 85/1992, ce permit cumpărarea acesteia de către chiriaşi, în condiţiile stabilite de lege.
II. În ce priveşte recursul declarat de Municipiul Bucureşti, prin Primar General.
În motivarea recursului se arată că obligarea sa la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nu poate fi primită, întrucât chiar dacă blocul a fost construit anterior intrării în vigoare a Legii nr. 114/1996, locuinţa este cârmuită de Legea nr.1 14/1996, fapt ce rezultă şi din dispoziţiile OG nr. 19/1994, potrivit cărora un imobil poate dobândi caracterul de locuinţă socială prin construire pe baza unor fonduri cu caracter social sau ulterior construirii.
Ambele recursuri sunt fondate pentru următoarele considerente:
Atât pe contractul de închiriere nr. 676 din 4 august 1999, cât şi pe toate anexele acestuia, depuse în copie la dosarul de fond figurează menţiunea olografă „locuinţă socială", însoţită de semnătura funcţionarului unităţii locatoare, menţiune care nu a fost contestată de reclamantă sub aspectul veridicităţii obiectului consemnării.
Aşadar, obiectul contractului încheiat între părţi îl reprezintă o locuinţă socială, acordul de voinţă al acestora fiind clar exprimat în acest sens, raporturile contractuale derulându-se de la momentul contractării, în sensul aplicării regimului juridic al locuinţelor sociale, respectiv al acelor spaţii locative destinate a fi închiriate unor persoane cu o situaţie economică precară, în scopul protejării acestei categorii sociale defavorizate şi împlinirii finalităţii politicii statului în domeniul locativ.
Ca atare, în speţă nu sunt incidente normele de drept comun în materie locativă, conţinute de Decretul-lege nr. 61/1990 şi Legea nr. 85/1992, ci dispoziţiile specifice locuinţelor sociale, în reglementarea cuprinsă în HG nr. 391/1993, respectiv anexa 6 art. 2 alin. (6) la Normele metodologice de aplicare a acestuia, care prevăd expres posibilitatea înstrăinării locuinţei sociale, doar în condiţiile stabilite de proprietar.
Se reţine faptul şi că potrivit prevederilor art. 47 din Legea nr. 114/1996, locuinţele sociale realizate potrivit acestui act normativ, nu pot fi vândute.
Aşa fiind, instanţa de apel a apreciat greşit că cererea reclamantei de a obliga pârâta la încheierea contractului de vânzare-cumpărare poate fi primită în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat mai sus, locuinţa în litigiu a fost închiriată, ca având regim de locuinţă socială, care s-a menţinut pe tot parcursul derulării contractului de închiriere, fiind irelevantă împrejurarea că blocul a fost construit înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 114/1996, act normativ care a definitivat regimul locuinţelor care aveau deja acest statut sau care au fost realizate în condiţiile acestuia.
Prin urmare, în temeiul art. 312 C. proc. civ. Curtea admite recursurile declarate, modifică Decizia atacată, în sensul respingerii apelului declarat de reclamanta G.D.L. împotriva sentinţei civile nr. 7249 din 8 octombrie 2003 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâţii A.F.I. şi Municipiul Bucureşti, prin Primar general, împotriva deciziei civile nr. 1748/A din 10 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III–a civilă.
Modifică Decizia atacată în sensul că respinge apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 7249 din 8 octombrie 2003 a Judecătoriei sector 3 Bucureşti, pe care o menţine.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4160/2005. Civil. Stabilirea competenţei | ICCJ. Decizia nr. 4128/2005. Civil → |
|---|
