ICCJ. Decizia nr. 4193/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4193
Dosar nr. 14531/1/2005
Nr. vechi 3538/200.
Şedinţa publică din 28 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 11 noiembrie 2003 reclamanta S.R.R. Bucureşti a solicitat în contradictoriu cu Primarul municipiului Mangalia şi Municipiul Mangalia prin Primar, anularea dispoziţiei nr. 317 din 15 septembrie 2003 emisă de pârâtul Primarul municipiului Mangalia, prin care a fost respinsă notificarea nr. 277 din 11 februarie 2003.
În motivarea cererii, reclamanta a susţinut că prin notificarea menţionată a solicitat Primăriei municipiului Mangalia, restituirea în natură a imobilului Vila „Horia" situat în Mangalia.
A mai arătat că demersurile au fost făcute în calitate de persoană îndreptăţită la restituire, fiind îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 3 alin. (1) pct. c din Legea nr. 10/2001, întrucât de la data naţionalizării ce a intervenit prin Legea nr. 119/ 1948 şi până la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 activitatea societăţii nu a încetat.
A susţinut că dreptul de proprietate asupra imobilului în discuţie este dovedit din coroborarea actelor ce atestă faptul că bunurile Casei de Pensii, Credit şi Ajutor a funcţionarilor S.R.R. , inclusiv acest imobil, au trecut în proprietatea statului ca efect al naţionalizării Societăţii Române de Radiodifuziune, ele fiind bunuri care servesc permanent activităţii reclamantei.
A învederat că dispoziţia atacată este în acest context nelegală, fiind dovedit că este persoană îndreptăţită la restituire.
Prin sentinţa civilă nr. 440 din 31 martie 2003 a Tribunalului Constanţa a fost admisă excepţia inadmisibilităţii contestaţiei şi, ca o consecinţă, respinsă contestaţia.
S-a reţinut că incidenţa în speţă a prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, care exclud accesul de la această procedură a persoanelor indicate de acest text. Ori, contestatoarea a fost organizată şi funcţionează potrivit dispoziţiilor Legii nr. 41/1994, societate naţională, astfel încât, în raport de forma sa de organizare, contestaţia nu poate fi primită.
Apelul reclamantei împotriva susmenţionatei hotărâri a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 36/C din 17 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Constanţa, instanţa care a reţinut corecta aplicare a prevederilor OUG nr. 184/2000 şi asupra raportului juridic dedus judecăţii.
S-a reţinut ca neîntemeiată şi critica privind calitatea sa de persoană îndreptăţită, întrucât reclamanta nu a făcut dovada că este continuatoarea în drepturi a C.P.C.A.F. S.R.R., în al cărei patrimoniu se află imobilul în litigiu, patrimoniu distinct de cel al reclamantei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care a invocat:
- în mod greşit ambele instanţe au conchis că prevederile Decretului nr. 184/2002, ce au intrat în vigoare la data de 12 decembrie 2002, au importanţă numai în măsura în care anterior acestui act normativ s-ar fi încheiat procesul de restituire prin emiterea unei dispoziţii sau decizii.
Ori notificarea, formulată la data de 11 februarie 2002 trebuie analizată şi soluţionată potrivit dispoziţiilor legale incidente la momentul formulării sale şi nu anterior acestui moment, interpretare în acord cu principiul neretroactivităţii legii civile.
- greşit s-a reţinut că reclamanta nu are calitatea de persoană îndreptăţită, întrucât imobilul din litigiu a aparţinut C.P.C.A.P. S.R.R., al cărei unic fondator este S.R.R.
Fundaţia astfel înfiinţată şi-a încetat activitatea doar în fapt, în drept neoperând nici una din modalităţile de dizolvare prevăzute de Legea nr. 21/1929 (în vigoare la acea dată).
În anul 2002 S.R.R. a înfiinţat F.R.R., persoană juridică ce este continuatoarea C.P.C.A.P. S.R.R.. Rezultă astfel cu evidenţă că reclamanta este continuatoarea casei de pensii, reclamanta fiind unicul membru fondator al fundaţiei. Patrimoniul fundaţiei s-a constituit în exclusivitate prin aportul fondatorului, în care este inclus şi imobilul în litigiu.
În consecinţă, atât dispoziţia atacată, cât şi hotărârile judecătoreşti pronunţate în cauză, circumscriu în mod eronat calitatea petiţionarei în limitele art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, temeiul de drept al analizării şi soluţionării notificării constituindu-l prevederile art. 3 lit. c) din lege.
În drept, motivele recursului au fost încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recursul nu este fondat.
Prin actul de vânzare-cumpărare transcris sub nr. 1039 din 7 mai 1948 la grefa Tribunalului Constanţa, T.M., în calitate de vânzător a transmis C.P.C.A.F. S.R.R., dreptul de proprietate asupra imobilului situat în localitatea Mangalia, compus din teren şi vila „Horia" construită pe acest teren.
Persoana juridică menţionată a fost constituită în anul 1935 de S.D.R.R., conform actului de fundaţiune întocmit la acea dată, având statutul juridic de fundaţie, constituită în temeiul Legii nr. 21/1924, al cărei unic fondator a fost societatea menţionată.
Urmare a intervenţiei Legii nr. 119/1948 patrimoniul fundaţiei, inclusiv imobilul în litigiu a fost preluat de stat, fundaţie încetând să mai existe în fapt.
Prin Legea nr. 41/1994 au fost înfiinţate S.R.R. şi S.R.T., „servicii publice autonome de interes naţional, independente editorial … prin reorganizarea Radioteleviziunii Române".
Reclamanta S.R.R., considerându-se continuatoarea în drepturi a fundaţiei, a formulat atât notificare, cât şi prezenta acţiune în justiţie pentru acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Cu referire la acest aspect, respectiv al calităţii de persoană îndreptăţită în sensul art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, se constată că temeinic, cu respectarea acestor dispoziţii legale, instanţele au reţinut că reclamanta nu a dovedit că este continuatoarea în drepturi a C.P.C.A.F. S.R.R., proprietara imobilului şi că împrejurarea că reclamanta este unic fondator al fundaţiei nu creează confuziune de patrimonii, acestea fiind persoane juridice distincte.
Reclamanta nu a făcut nici dovezi că ar fi adus în proprietatea fundaţiei bunul a cărui retrocedare se solicită, probele dosarului relevând dimpotrivă, constituirea patrimoniului acesteia din fondul de pensii, credit şi ajutoare al personalului societăţii de difuzare Radiofonică din România.
Prin urmare, temeinic s-a reţinut că reclamanta nu are calitate de persoană îndreptăţită în sensul Legii nr. 10/2001, nefiind nici proprietar al bunului solicitat şi neregăsindu-se în vreuna din ipotezele textului art. 3 alin. (1) lit. c) invocat.
Legal au fost interpretate şi aplicate prevederile art. 3 alin. (2) astfel cum au fost introduse prin dispoziţiile OUG nr. 184/2002, care au intrat în vigoare la data de 12 decembrie 2002, ulterior momentului notificării, dar anterior soluţionării acesteia prin dispoziţia atacată.
Temeinic s-a reţinut că finalizându-se notificarea reclamantei după data intrării în vigoare a actului normativ menţionat, raportului juridic analizat îi erau aplicabile dispoziţiile acestuia şi care exclud, din categoria persoanelor îndreptăţite, printre altele, societăţile naţionale, structură în care se încadrează şi reclamanta.
Principiul neretroactivităţii legii civile se analizează în strânsă corelaţie cu principiul aplicării imediate a legii noi, potrivit căruia, legea nouă nu se aplică imediat situaţiilor obiective (legale), adică acelor situaţii juridice al căror conţinut şi efecte sunt imperativ stabilite de legiuitor.
În planul dreptului intertemporal, aceste dispoziţii, de imediată aplicare, sunt imperative, iar după intensitate şi puterea lor, obligatorii, astfel încât aplicarea lor procedurii iniţiată de reclamant s-a făcut cu respectarea legii şi a principiilor de drept evocate.
Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă S.R.R. împotriva deciziei civile nr. 36 din 17 ianuarie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, în dosarul nr. 1274/C/2004.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 44/2005. Civil. Legea nr.115/1996 (controlul... | ICCJ. Decizia nr. 4040/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
