ICCJ. Decizia nr. 4040/2005. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 4040/2005Dosar nr. 10268/200.

Şedinţa publică din 17 mai 200.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Judecătoria Suceava prin sentinţa civilă nr. 2538 din 4 septembrie 2003 a respins acţiunea formulată de reclamantul N.L. în contradictoriu cu Primăria municipiului Suceava având ca obiect constatarea tacitei relocaţiuni a contractului de închiriere din 7 iulie 1981 pentru apartamentul nr. 1 situat în Suceava.

Curtea de Apel Suceava, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 56 din 19 ianuarie 2004 a anulat ca netimbrat apelul declarat de reclamantul N.L. împotriva sentinţei civile nr. 2538 din 4 septembrie 2003 a Judecătoriei Suceava.

În termen legal împotriva deciziei civile nr. 56 din 19 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Suceava a declarat recurs reclamantul N.L. care a declarat că nu a avut cunoştinţă de termenul când a fost soluţionat apelul şi nici de obligaţia sa de a achita taxa judiciară de timbru.

Recursul urmează să fie respins ca nefondat pentru următoarele considerente:

Reclamantul N.L. a fost citat pentru termenul din 19 ianuarie 2004 la adresa indicată în cererea de chemare în judecată cu menţiunea de a plăti 256.500 lei taxa judiciară de timbru şi 15.000 lei timbru judiciar.

Astfel fiind, instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 146/1997 şi a anulat cererea de apel.

Faţă de considerentele menţionate, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul N.L. împotriva deciziei nr. 56 din 19 ianuarie 2004 a Curţii de apel Suceava, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4040/2005. Civil