ICCJ. Decizia nr. 439/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 439
Dosar nr. 9814/1/2005
Nr. Vechi 2358/200.
Şedinţa publică din 22 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 4959 din 15 iulie 2002 pe rolul Judecătoriei Târgu Mureş, reclamanta S.O. a solicitat anularea dispoziţiei nr. 866 din 28 iunie 2002 emisă de Primarul municipiului Târgu Mureş şi acordarea în natură a imobilului situat în Târgu Mureş.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că imobilul a fost preluat de la soţul său, S.I. (decedat la 23 februarie 1998), prin nerespectarea prevederilor Decretului nr. 92/1950 alin. (2), deoarece acesta nu era „exploatator de locuinţe", ci era proprietarul imobilului conform poz. 459 din anexa deţinută de Arhivele Naţionale a României, filiala Târgu Mureş şi contractului de vânzare-cumpărare încheiat între soţul ei, S.I. şi vânzătorul V.G. la 7 martie 1950, care este un act autentic şi nu un antecontract, aşa cum susţine Primăria municipiului Târgu Mureş. Prin hotărârea nr. 172 din 1 noiembrie 1996, a mai arătat reclamanta, Comisia judeţeană de aplicare a Legii nr. 112/1995 a acordat lui S.M., fiul său, despăgubiri prevăzute de art. 13 din Legea nr. 112/1995, care au fost refuzate deoarece au fost simbolice.
Intimata Primăria Municipiului Târgu Mureş, prin Primar a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestaţiei ca netemeinică şi nelegală.
În cauză, B.P., C.P. şi C.E. au formulat cereri de intervenţie accesorie în sprijinul pârâtului, solicitând admiterea în principiu a cererii şi respingerea contestaţiei formulată de reclamantă împotriva dispoziţiei nr. 866/2002 a primarului municipiului Târgu Mureş, ca netemeinică şi nelegală, arătând în motivarea cererilor lor că primul ocupă un spaţiu la parterul imobilului, cu destinaţie de comerţ alimentar, în baza contractului de închiriere nr. 30/2000, obţinut în temeiul Legii nr. 42/1980, iar intervenienţii C. sunt posesorii contractelor de închiriere a unui apartament compus din două camere şi dependinţe anterior anului 1989, iar conform Legii nr. 112/1995 au dreptul de a cumpăra spaţiul locativ.
Prin sentinţa civilă nr. 5359 din 23 octombrie 2002, Judecătoria Târgu Mureş a declinat în favoarea Tribunalului Mureş competenţa materială de soluţionare a acţiunii, având în vedere prevederile art. 158, 159, raportate la art. 24 pct. 7 şi 8 din Legea nr. 10/2001.
Astfel investit, Tribunalul Mureş, prin sentinţa civilă nr. 198 din 14 martie 2003 a respins cererea reclamantei şi a admis cererea de intervenţie accesorie în favoarea pârâtului, formulată de intervenienţii B.P., C.P. şi C.E.
Apelul declarat de S.O. împreună cu fiii săi S.I. şi S.M. şi fiicele S.D.D. şi S.G.M.R. împotriva sentinţei civile nr. 198 din 14 martie 2003 a Tribunalului Mureş a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 3147 din 29 septembrie 2004 a Curţii de Apel Craiova (investită cu soluţionarea apelului ca urmare a dispunerii strămutării la această instanţă a judecării procesului reprezentând obiectul dosarului nr. 904/2004 al Curţii de Apel Târgu Mureş, Încheierea nr. 3263 din 4 mai 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţele au reţinut, în esenţă, că, nu s-a făcut dovada că ulterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare, la data de 7 martie 1950, între V.G. (vânzător) şi S.I.(cumpărător), acesta din urmă şi-ar fi înscris dreptul de proprietate în C.F., astfel încât convenţia (un înscris sub formă privată) nu a produs un transfer al dreptului de proprietate în patrimoniul cumpărătorului, fiind doar un act juridic creator de obligaţii (obligaţia cumpărătorului de a plăti preţul şi obligaţia vânzătorului de a preda dobânditorului înscrisurile necesare pentru intabularea dreptului).
Au mai reţinut instanţele că menţionarea în anexa Decretului nr. 92/1950 a imobilului în litigiu ca fiind naţionalizat de la S.I. nu face dovada dreptului de proprietate al acestuia şi nici a faptului că, în concret, preluarea imobilului s-a realizat de la S.I.
Totodată, instanţele au reţinut că, în anexă, S.I. apare cu mai multe imobile, printre care şi cel situat în str. D., imobil al cărui proprietar era şi este fosta soţie a lui S.I., B.M.K. şi pe care acesta l-a dobândit prin moştenire de la părinţi, fapt confirmat şi de extrasul de carte funciară din 9 iulie 1999, din care rezultă că B.M.K. este în prezent unic proprietar al imobilului.
Împotriva deciziei nr. 3147 din 29 septembrie 2004 a Curţii de Apel Craiova au declarat recurs S.O., S.I., S.M., S.D. şi S.G.M.R., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8, 9, 10 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, că dreptul de proprietate al lui S.I. a fost intabulat în cartea funciară, dar acesta a dispărut din motive necunoscute.
Au mai reţinut recurenţii că imobilul a fost naţionalizat de la S.I., în calitate de proprietar şi că actul prin care a fost naţionalizat imobilul este lovit de nulitate absolută, deoarece S.I. nu putea fi încadrat între categoriile de persoane prevăzute prin Decretul nr. 92/1950, astfel că sunt îndeplinite toate condiţiile pentru restituirea în natură a imobilului. O altă susţinere se referă la împrejurarea că prin Decizia Comisiei de aplicare a Legii nr. 112/1995 se recunoaşte calitatea de proprietar a lui S.I.
În fine, au mai susţinut recurenţii că cererea de intervenţie formulată de intervenienţii C.P., C.E., B.P. trebuia să fie respinsă, aceştia având calitatea de chiriaşi.
Recursul este nefondat.
Prin notificarea înregistrată la data de 11 martie 2001 a Judecătoriei Târgu Mureş, Biroul Executorilor Judecătoreşti, S.O., S.I., M.S. şi S.M., în calitate de moştenitori ai fostului proprietar S.I., au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Târgu Mureş, şi restabilirea situaţiei anterioare naţionalizării în baza Decretului nr. 92/1950, imobilul fiind înscris în C.F. nr. 800/II Târgu Mureş.
Aşa cum rezultă din actele de stare civilă şi certificatul de calitate de moştenitor nr. 55 din 18 iunie 2002, S.I. a decedat la data de 23 februarie 1988, S.O. având calitate de soţie supravieţuitoare, iar S.G.M.R., S.D.A. şi S.M.V., calitatea de descendenţi.
Printr-o procură autentificată prin procesul verbal nr. 8 din 11 ianuarie 1950, fila 96 dosar fond, V.G. a împuternicit pe B.I. să administreze şi să vândă cota lui de ½ parte, moştenită de la tatăl său V.A., din imobilul situat în Târgu Mureş, cuprins în C.F. nr. 381 A + 1 nr.top. 658 şi 659, în întindere de 170 stj.p.
Se constată că în mod corect au reţinut instanţele că între V.G. (vânzător), reprezentat prin B.I. şi S.I. (cumpărător) s-a încheiat o convenţie de vânzare-cumpărare sub forma unui înscris sub semnătură privată, nefiind încheiat niciun contract în formă autentică şi neexistând nicio dovadă că S.I. şi-ar fi înscris dreptul de proprietate în C.F. ulterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
În aceste condiţii, nefiind încheiată în formă autentică (condiţie imperativă ad validitatem, pentru constituirea dreptului de proprietate asupra imobilelor), convenţia de vânzare-cumpărare poate fi luată în considerare doar ca o promisiune sinalagmatică de vânzare-cumpărare, care are ca obiect obligaţia de a face şi nu de a da. Dovada dreptului de proprietate, având în vedere natura juridică specială a proprietăţii imobiliare din Transilvania se face doar cu mijlocul de probă admis de lege şi anume cartea funciară. În mod legal au susţinut instanţele că, în speţă, nu s-a produs o asemenea dovadă, respectiv că S.I. ar fi dobândit drepturi reale imobiliare în condiţiile prevăzute de art. 17 din Legea nr. 115/1938, pentru a putea fi vorba de temei de admitere în baza Legii nr. 10/2001 a cererii de restituire în natură a imobilului în litigiu conform dispoziţiilor art. 17 din Legea nr.115/1938, drepturile sale imobiliare pot fi constituite, modificate sau stinse numai dacă sunt înscrise în C.F.
Menţionarea în anexa Decretului nr. 92/1950 a imobilului în litigiu ca fiind naţionalizat de la S.I. nu face dovada dreptului de proprietate al acestuia. Totodată, este de reţinut că, pe de o parte, din procesul-verbal încheiat la 20 aprilie 1950, cu ocazia naţionalizării, rezultă că imobilul în litigiu a fost preluat de la B.I., în calitate de curator şi nu de la S.I., iar pe de altă parte, deşi în anexa la Decretul nr. 92/1950 este menţionat că şi imobilul situat în Târgu Mureş, a fost naţionalizat de la S.I., totuşi nici acest imobil nu era proprietatea lui S.I., ci a fostei sale soţii, B.M.K., fiind dobândit prin moştenire de la părinţi (din extrasul de C.F. din 9 iulie 1999 rezultă că B.M.K. este în prezent unic proprietar al imobilului).
Deci, faptul că în anexa la Decretul nr. 92/1950 a fost menţionat imobilul în litigiu ca fiind a lui S.I., alături de un alt imobil din Târgu Mureş, nu poate constitui o dovadă certă că naţionalizarea imobilului s-a făcut de la adevăratul proprietar.
Nu se justifică nici susţinerea recurenţilor potrivit căreia cererea de intervenţie accesorie formulată de C.P., C.E. şi B.P. trebuia să fie respinsă, aceştia fiind chiriaşi.
Astfel fiind, în mod legal au reţinut instanţa de fond şi cea de apel că S.I. nu a avut calitatea de proprietar al imobilului, aşa încât reclamanţii nu au calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, în sensul dispoziţiilor art. 3 lit. a) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Faţă de considerentele ce preced, Curtea va face aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingând recursul ca nefondat şi văzând dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va obliga pe recurenţi la plata cheltuielilor de judecată către intimatul B.P.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii S.O., S.I., S.M., S.D., S.G.M.R. împotriva deciziei nr. 3147 din 29 septembrie 2004 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.
Obligă pe recurenţi la plata sumei de 1000 RON, cheltuieli de judecată către intimatul B.P.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5623/2005. Civil. Contestaţie la executare.... | ICCJ. Decizia nr. 3864/2005. Civil → |
|---|
