ICCJ. Decizia nr. 4463/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 4463

Dosar nr. 30976/1/2005

Nr. vechi 13542/2005

Şedinţa publică din 8 mai 2006

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1006 din 15 iunie 2005 a Tribunalului Botoşani, secţia civilă, a fost admisă acţiunea reclamanţilor I.D., I.P., I.R. şi P.M., dispunându-se obligarea Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice să acorde titluri de valoare nominală, folosite exclusiv în procesul de privatizare, în valoare de 241.486.820 lei, astfel cum s-a dispus rectificarea prin încheierea din 8 iulie 2005, pentru o moară cu anexe, bunuri aflate în fosta comună Cracalia, în prezent comuna George Enescu, judeţul Botoşani, ce au aparţinut autorului lor I.M. şi nu se pot restitui în natură, întrucât au fost demolate. A fost respinsă acţiunea faţă de A.V.A.S. şi Primăria comunei George Enescu.

Apelul declarat de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva acestei sentinţe pentru motive de fond a fost respins prin Decizia nr. 946 din 7 octombrie 2005 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă.

A fost admis însă apelul ce viza soluţionarea cererii privind cheltuielile de judecată, cu privire la care s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la tribunal.

S-a reţinut că preluarea morii a fost abuzivă, fără titlu, încadrându-se în prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001, în raport de care se impune despăgubirea celor în cauză.

Împotriva acestei decizii, D.G.F.P. Botoşani în împuternicirea Ministerului Finanţelor Publice a declarat recursul de faţă, susţinând că se impune scoaterea sa din cauză pentru lipsa calităţii procesuale pasive, în condiţiile în care prevederile art. 29-31 din Legea nr. 10/2001 au fost abrogate prin Legea nr. 247/2005 şi introducerea din oficiu în proces a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

Recursul nu poate fi admis pentru următoarele considerente:

Prin recursul de faţă se solicită în esenţă scoaterea din cauză a recurentei şi introducerea în cauză a altei autorităţi, fără a se preciza calitatea procesuală a acesteia.

Soluţia nu este de admis în raport de prevederile art. 316 C. proc. civ. cu referire la art. 294 alin. (1) C. proc. civ., în sensul cărora în recurs nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi.

În aceste condiţii, rezultă că în această fază a procesului, definită drept cale extraordinară de atac, nu pot fi chemate în judecată alte persoane.

Prin urmare, cererea astfel cum a fost formulată în recurs nu poate fi admisă, chiar şi în situaţia în care prevederile în materie au fost modificate.

De altfel şi în recurs se confirmă că titlurile de valoare nominală ce au fost emise se convertesc în anumite condiţii în titluri de despăgubire, astfel cum se prevede expres în art. 32 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 247 din 22 iulie 2005.

De aceea, recursul de faţă este neîntemeiat, urmând a fi respins ca atare. Cu menţiunea că executarea hotărârii se va efectua în condiţiile legii noi, cum se prevede expres în textul la care s-a făcut referire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de D.G.F.P. Botoşani, pentru Ministerul Finanţelor Publice în reprezentarea Statului Român împotriva deciziei nr. 946 din 7 octombrie 2005 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 mai 2006.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4463/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs