ICCJ. Decizia nr. 4688/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4688
Dosar nr. 3768/90/2005
Şedinţa publică din data de 8 iunie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 699 din 28 septembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia civilă, s-a admis, în parte, contestaţia formulată de reclamanta P.E. în contradictoriu cu pârâţii Primăria comunei Mateeşti şi primarul comunei Mateeşti. S-a anulat, în parte, dispoziţia nr. 73 din 7 iulie 2005 emisă de primarul comunei Mateeşti. S-a dispus restituirea în natură a imobilelor casă de locuit şi teren aferent acesteia în suprafaţă de 1226,70 mp (identificate de expertiza de la fila 60 dosar, pct. 2).
S-a menţinut Dispoziţia nr. 73 din 7 iulie 2005 în privinţa pct.3 din cerere cu privire la restituirea în echivalent pentru terenul de 5800 mp.
S-a respins cererea de intervenţie formulată de V.M. şi V.C..
Au fost obligaţi pârâţii Primăria comunei Mateeşti şi primarul comunei Mateeşti la 850 RON cheltuieli de judecată către reclamantă şi pe intervenienţii V.M. şi V.C. la 600 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.
La soluţionarea cauzei s-au avut în vedere actele dosarului, faţă de care s-au reţinut următoarele:
Cu actele depuse în dosar reclamanta a probat că este succesoarea cu titlu universal a autoarei B.M.
Reclamanta a probat cu inventarul şi evidenţele de rol că autoarea sa a avut în proprietate imobilele pentru care a formulat notificări, imobile ce au fost preluate în anul 1949 prin expropriere, în temeiul Deciziei nr. 83/1949.
Casa apare în evidenţele Primăriei comunei Mateeşti până în anul 1987.
Actele depuse de intervenienţi fac dovada că pentru această casă primăria a încheiat cu autorul intervenienţilor S.P. un contract de închiriere. Chiar dacă în contract nu este menţionat termenul pentru care imobilul se închiriază, potrivit chitanţelor, cel puţin până în anul 1986 convenţia a produs efecte.
În anul 1987 intervenienţii achită contravaloarea materialelor rezultate din demolarea clădirii „L.B.", iar în anul 1989 obţin o autorizaţie de construcţie şi reparaţie a locuinţei proprietate a intimaţilor, adăugirea unei camere de locuit, tencuieli, văruieli, vopsitorie.
Cum rezultă din conţinutul autorizaţiei, coroborat cu susţinerile părţilor, declaraţia martorului şi constatările expertului, imobilul nu a fost demolat în realitate, fiind locuit în continuare de intervenienţi. La acest imobil nu au fost aduse îmbunătăţiri de natură a duce la transformarea sa într-un alt imobil.
Chiar dacă în evidenţele primăriei construcţia figurează casată, ea există în materialitatea ei, aşa cum a fost preluată de la autoarea reclamantei (cu mici modificări şi îmbunătăţiri).
Intervenienţii nu pot pretinde întemeiat că sunt proprietarii acestui imobil pentru că nu au cumpărat niciodată de la primărie casa fostă proprietate B. Aceştia au cumpărat în anul 1988 doar materiale de construcţie rezultate din demolarea acestei case, ceea ce este cu totul altceva decât o înstrăinare a imobilului.
În aceste condiţii, intimaţii nu pot pretinde întemeiat că sunt proprietarii imobilului casă, iar primăria greşit a respins cererea de restituire în natură câtă vreme casa există în materialitatea ei, aşa cum a fost preluată de la autoarea reclamantei, cu mici modificări şi îmbunătăţiri.
În privinţa terenului aferent casei, tribunalul a constatat că sunt îndeplinite condiţiile art. 2 raportat la art. 11 din Legea nr. 10/2001.
Faţă de suprafaţa ce a făcut obiectul notificării şi cererii de restituire, expertul a determinat în teren ca fiind aferentă locuinţei suprafaţa de 1226,70 mp.
Pentru o parte din acest teren, respectiv suprafaţa de 867 mp, a fost emis titlu de proprietate intervenienului V.M. în temeiul Legii nr. 18/1991.
Acest titlu atestă însă constituirea dreptului de proprietate pentru terenul aferent casei, în baza art. 23 din Legea nr. 18/1991, casă care nu era proprietatea intervenienţilor, deci terenul nu intră sub incidenţa prevederilor inserate în art. 11 alin. (1) „dacă nu au fost înstrăinate cu respectarea prevederilor legale". Câtă vreme intimaţii nu erau proprietarii imobilului ci proprietarii unor materiale de construcţie, au fost aplicate greşit prevederile art. 23 din Legea nr. 18/1991.
Terenul aferent casei este liber, în accepţiunea dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 10/2001, este în intravilan şi în consecinţă este posibilă restituirea lui în natură, în limitele a 1226,70 mp aşa cum a fost determinat de expert.
În privinţa terenului de 5820 mp însă, tribunalul a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru restituirea în natură.
Din probatoriul administrat în dosar, s-a reţinut că reclamanta a formulat cerere de reconstituire în temeiul Legii nr. 18/1991 iar pentru terenul acesta a fost admisă prin Hotărârea 6215 din 15 august 2002, în anexa 39, poziţia 62, pentru despăgubiri.
În condiţiile în care terenul intră sub incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 18/1991, se aplică dispoziţiile art. 8 teza II din Legea nr. 10/2001, acesta neintrând sub incidenţa Legii nr. 10/2001.
Prin Decizia nr. 21 A din 22 ianuarie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, minori şi familie, s-au respins excepţia inadmisibilităţii invocată de către apelanţii-intervenienţi V.M. şi V.C., precum şi apelul declarat de către aceştia împotriva sentinţei primei instanţe, pentru următoarele motive:
Apelanţii au susţinut că sunt proprietarii imobilului, însă nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra casei cu privire la care recunosc, chiar prin motivele de apel, că nu a fost demolată. Proprietarul trebuie să dovedească nu numai că este în posesia unui titlu de proprietate, dar şi împrejurarea că persoana de la care a dobândit bunul era proprietară, aceasta la rândul ei dobândind de la un proprietar.
Aceştia nu şi-au dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului, care a fost atribuit cu chirie autorului lor, calitatea acestuia fiind de detentor precar. Precaritatea este un viciu al posesiei, potrivit dispoziţiilor art. 1853 C. civ., şi o eventuală intervertire a precarităţii pentru a se transforma în posesie utilă nu a operat în cauză. În consecinţă, se poate concluziona că aceştia nu puteau beneficia de prevederile art. 23 din Legea nr. 18/1991.
Susţinerea că imobilul casă a fost demolat este contrazisă chiar de către apărările apelanţilor, precum şi de către celelalte probe administrate în cauză, astfel că, în mod corect prima instanţă a dispus restituirea în natură, casa existând în materialitatea ei.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005, imobilele preluate în mod abuziv de către stat se restituie în natură, aceasta constituind regula.
Această dispoziţie legală este statuată şi de art. 7 alin. (1) din lege, iar alin. (2) prevede că dacă restituirea în natură este posibilă, persoana îndreptăţită nu poate opta pentru măsuri reparatorii prin echivalent decât în cazurile expres prevăzute de această lege.
Ca urmare, numai în situaţiile în care această lege, prin dispoziţii exprese, interzice restituirea în natură sau prevede că se pot acorda numai măsuri reparatorii prin echivalent, nu are loc o restituire în natură a imobilului.
S-a constatat că instanţa de fond, cu respectarea principiului restituirii în natură consacrat de Legea nr. 10/2001, a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor acestui act normativ şi a constatat că solicitarea reclamantei pentru restituirea terenului în natură este întemeiată, întrucât imobilul nu se găseşte în nici una din situaţiile pentru care se poate opta pentru măsuri reparatorii prin echivalent.
Având în vedere preluarea abuzivă a imobilelor ce au aparţinut autorilor reclamantei, este lipsită de relevanţă Decizia de casare a primăriei, care de altfel nu a fost urmată de o demolare efectivă. Pretinsa cumpărare a unor materiale dintr-un imobil are nu a fost demolat nu duce la dobândirea dreptului de proprietate asupra acestuia, iar emiterea unui titlu de proprietate pentru terenul aferent potrivit prevederilor Legii nr. 18/1991 nu schimbă regimul juridic al imobilului, situaţia de fapt fiind corect reţinută de prima instanţă, care atrage incidenţa dispoziţiilor reparatorii ale Legii nr. 10/2001 republicată.
În acest context, a privi ca întemeiate criticile apelanţilor, ar presupune o încălcare a art. 1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care statuează că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale, or este cert că intimata a suferit o atingere a dreptului de proprietate recunoscut de stat prin aceste legi cu caracter reparatoriu.
Împotriva deciziei de apel au declarat recurs apelanţii-intervenienţi, criticând-o pentru următoarele motive ce se încadrează în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ceea ce atrage caracterul nefondat al excepţiei de nulitate a recursului invocată la termenul de judecată de către intimata-reclamantă.
Autorul recurenţilor, respectiv S.P., a cumpărat terenul ce face obiectul litigiului pentru construirea unei locuinţe de la C.A.P la data de 18 iulie 1989.
În condiţiile în care s-a cumpărat terenul de sub casă şi cel aferent, s-a renunţat la demolarea casei, care a fost refăcută şi consolidată în totalitate, adăugându-i-se alte două camere.
În baza Legii nr. 18/1991 li s-a emis titlu de proprietate pentru suprafaţa de 867 mp, pe care o şi stăpânesc.
În aceste condiţii, în care titlul le-a fost emis în mod legal, în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, care exclud aceste terenuri de la restituirea în natură.
S-a formulat întâmpinare de către reclamantă în care s-a invocat, pe lângă aspecte de fond, şi lipsa de interes a recurenţilor în condiţiile în care nu au avut calitatea de proprietari ai imobilelor ci numai de detentori precari.
Înalta Curte urmează să admită recursul şi să dispună casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel, pentru următoarele motive, care duc şi la lămurirea deplină a interesului recurenţilor, aspect invocat de către reclamantă.
Reclamanta a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 către Primăria comunei Mateeşti, judeţul Vâlcea, solicitând restituirea mai multor imobile, printre care şi cel în suprafaţă de 1780 mp situat în comuna Mateeşti şi casa de locuit, cu sublinierea că acestea se află în posesia familiei V.M. (pag. nr. 24 dosar de fond).
Prin dispoziţia contestată s-a respins cererea de restituire a terenului de 1780 mp cu motivarea că pentru acesta s-a emis titlu de proprietate familiei V.M. iar casa figurează ca fiind casată prin Decizia nr. 11 din 4 mai 1987 în baza Decretului nr. 425/1986 (fila nr. 6 dosar de fond).
În dosarul de recurs s-a depus de către recurenţi „act de dare cu plată a locului de casă" pentru o suprafaţă de 1250 mp pe care autorii lor l-ar fi dobândit ca „loc de casă" în luna iulie 1989 (fila nr. 5 dosar de recurs).
Recurenţii s-au mai prevalat în dosar şi de titlul de proprietate nr. 127/14171 emis de Comisia Judeţeană Vâlcea pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, prin care s-a constituit intervenienţilor dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe de teren de 867 mp din terenul în litigiu.
În condiţiile în care titlul de proprietate emis în temeiul Legii nr. 18/1991 pentru 867 mp din terenul în litigiu, identificat ca suprafaţă totală de expert ca fiind de 1226,70 mp, nu a fost desfiinţat iar instanţele nu au fost investite cu o asemenea cerere care trebuie judecată în contradictoriu inclusiv cu organul emitent, nu se pot face aprecieri asupra valabilităţii acestui titlu în cadrul procesual al litigiului de faţă.
În aceste condiţii, cel puţin pentru terenul de 867 mp, recurenţii îşi justifică în mod cert interesul în cauză.
Actul depus în dosarul de recurs de care se prevalează recurenţii nu a fost cunoscut instanţei de apel iar în aceste condiţii situaţia de fapt nu este pe deplin stabilită pentru lămurirea calităţii de persoană juridică deţinătoare în accepţiunea Legii nr. 10/2001.
Astfel, dacă suprafaţa pentru care s-a emis titlu de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 în mod cert nu este deţinută de Primăria comunei Mateeşti, situaţia nu este pe deplin stabilită în ceea ce priveşte restul până la suprafaţa de 1250 mp care rezultă din actul depus în dosarul de recurs, în ceea ce priveşte situaţia juridică ulterior datei emiterii acestui act, precum şi identitatea dintre acesta şi terenul în litigiu.
Cu ocazia rejudecării cauzei urmează a se analiza şi celelalte apărări formulate în cauză de către recurenţi, inclusiv în ceea ce priveşte construcţia obiect al litigiului.
Prin urmare, cauza va fi trimisă pentru rejudecare la aceeaşi instanţă de apel, care, după stabilirea deţinătorului restului de teren în accepţiunea Legii nr. 10/2001, urmează să facă aplicarea dispoziţiilor legale incidente.
Nu trebuie omis totodată faptul că primăria, chiar dacă nu este „unitate deţinătoare" a imobilelor preluate abuziv de stat, este abilitată legal să soluţioneze notificarea prin măsuri reparatorii în echivalent.
În consecinţă, cu aplicarea şi a art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul formulat şi să caseze Decizia de apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de intervenienţii V.M. şi V.C. împotriva deciziei civile nr. 21 A din 22 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Casează Decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4774/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 409/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
