ICCJ. Decizia nr. 4774/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4774
Dosar nr. 2640/2005
Şedinţa publică din 16 mai 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. 4084 din 7 octombrie 2003, reclamanta C.P. în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Bucureşti a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea dispoziţiei cu nr. 1415 din 15 septembrie 2003 emisă de pârâtă.
În motivarea acţiunii a arătat că dispoziţia contestată a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor legale deoarece s-a demonstrat că prin sentinţa civilă nr. 1036 din 14 septembrie 1999 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia civilă, şi cu adresa nr. 9415 din 26 octombrie 2001 emisă de Direcţia Impozite şi Taxe Locale a sectorului 1 Bucureşti, are calitate de moştenitor de pe urma defunctului I.C.M. precum şi existenţa dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, iar prin încheierea de şedinţă de la data de 2 decembrie 2003 a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesual pasive a acesteia.
Prin sentinţa civilă nr. 183 din 9 martie 2004 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins ca neîntemeiată acţiunea.
În motivarea hotărârii instanţa de fond a reţinut că dispoziţia cu nr. 1415 din 15 septembrie 2003 a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 deoarece reclamanta nu a depus înscrisurile care să ateste calitatea sa de moştenitor al defunctului I.C.M. şi nici a dreptului său de proprietate asupra imobilului revendicat.
Înscrisurile depuse de reclamantă, respectiv hotărârea Curţii de Apel Bucureşti şi adresa emisă de Direcţia Impozite şi Taxe Locale a sectorului 1 Bucureşti nu fac dovada celor susţinute de aceasta.
Prin apelul declarat împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanta a criticat hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că prin înscrisurile depuse a făcut dovada calităţii de moştenitor de pe urma defunctului şi a calităţii procesuale active de a revendica imobilul.
Prin Decizia civilă nr. 1361/A din 3 noiembrie 2004 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins ca nefondat apelul reclamantei.
În motivarea hotărârii instanţa de apel a reţinut că cele două înscrisuri la care face referire apelanta reclamantă nu au susţinut acţiunea sa.
Astfel prin sentinţa civilă nr. 1036 din 14 septembrie 1999 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ, a fost respinsă acţiunea reclamantei formulate în contradictoriu cu Arhivele Naţionale, pentru eliberare copii testament iar din adresa nr. 9415 din 26 octombrie 2001 emisă de Direcţia Impozite şi Taxe Locale a sectorului 1 Bucureşti rezultă că imobilul din litigiu figura în perioada 1942-1947, înscris în numele Fundaţiei Culturale I.C.M.
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de apel a formulat recurs reclamanta prin care a arătat că formulează aceleaşi critici pe care le-a formulat în apel.
La data de 1 februarie 2005 recurenta a depus o dezvoltare a motivelor de recurs arătând în esenţă că instanţa şi-a depăşit atribuţiile judecătoreşti, că hotărârile instanţelor anterioare au fost pronunţate cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii şi că acestea au fost intimidate de mafia internă şi internaţională implicată in jefuirea averilor M.
Recursul va fi respins ca nefondat pentru următoarele considerente.
Prin Decizia nr. 1415 din 15 septembrie 2003 pârâta Primăria Municipiului Bucureşti a respins notificarea reclamantei C.P. privind restituirea imobilului situat în Bucureşti, deoarece nu a făcut dovada dreptului de proprietate şi nici a calităţii de moştenitor.
Prin notificarea înregistrată la 13 august 2001, reclamanta a solicitat pârâtei restituirea în natură a imobilului mai sus arătat, alcătuit din teren şi construcţii.
În motivarea notificării a arătat că prin sentinţa civilă nr. 1036/1999 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ se dovedeşte că testamentul olograf a lui I.C.M. din 14 februarie 1933 nu există, că proprietăţile acesteia nu au fost cedate statului şi că prin această sentinţă se dovedeşte calitatea sa de moştenitoare a acestuia.
Din înscrisurile depuse de reclamantă în susţinerea notificării precum şi a acţiunii de contestaţie a dispoziţiei emise de pârâtă nu rezultă că aceasta este moştenitoarea defunctului I.C.M. şi nici dreptul său de proprietate asupra imobilului revendicat.
Cum înscrisurile depuse de reclamantă nu reprezintă acte doveditoare în sensul art. 22 din Legea nr. 10/2001, în mod corect notificarea acesteia a fost respinsă în baza art. 20, art. 21 şi art. 23 din aceeaşi lege.
Faţă de cele arătate, criticile formulate de recurenta reclamantă se privesc ca neîntemeiate, neîncadrîndu-se în cerinţele motivelor de casare invocate. Prin soluţia pronunţată, judecătorii ndepăşindu-şi atribuţiile conferite prin lege şi neâncălcând sau neaplicând greşit textele de lege aplicabile speţei.
Ca urmare, hotărârea instanţei de apel se priveşte ca legală şi temeinică şi în raport de dispoziţiile art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta C.P. împotriva deciziei nr. 1361/A din 3 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4859/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4688/2005. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
