ICCJ. Decizia nr. 477/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 477
Dosar nr. 7077/200.
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, rezultă următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Botoşani sub numărul 10856 din 5 septembrie 2003, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Botoşani a solicitat instanţei evacuarea pârâtului C.I. din imobilul situat în Botoşani.
În motivarea acţiunii Inspectoratul Poliţiei Judeţene Botoşani arată că imobilul este proprietatea sa, fiind închiriat pârâtului pe durata contractului de muncă, ca locuinţă de serviciu. După încetarea activităţii prin pensionare, intervenită la 30 noiembrie 2002 şi după expirarea termenului de prorogare a contractului de închiriere (30 iunie 2003), prin actul adiţional la contract, pârâtul refuză eliberarea spaţiului deşi a fost notificat mai întâi să-l predea până la 20 iulie 2003 şi apoi până la 15 august 2003.
Pe calea cererii reconvenţionale, pârâtul a solicitat daune morale şi contravaloarea îmbunătăţirilor făcute apartamentului, estimate la 150.000.000 lei.
Prin sentinţa 6598 din 11 decembrie 2003, Judecătoria Botoşani a admis acţiunea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, dispunând evacuarea pârâtului şi anularea ca netimbrată a cererii reconvenţionale.
S-a reţinut că părţile au încheiat un contract de închiriere a locuinţei de serviciu, pe durata nedeterminată, dar care încetează odată cu încetarea activităţii. Prin două acte adiţionale succesive, părţile au prorogat contractul de închiriere după încetarea raportului de muncă al pârâtului prin pensionare, intervenită la 30 noiembrie 2002, până la data de 20 iulie 2003. După această dată, pârâtul a fost somat să părăsească spaţiul iar la 5 septembrie 2003 a fost acţionat în judecată.
Prin Decizia 1006 din 16 aprilie 2004 Curtea de Apel Suceava a admis apelul pârâtului C.I. şi a schimbat sentinţa 6598 din 11 decembrie 2003 a Judecătoriei Botoşani, în sensul respingerii acţiunii ca nefondată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut că raportul de serviciu al pârâtului a încetat odată cu pensionarea acestuia. Important este însă faptul că în timp ce era angajat, având gradul de comisar vamal, pârâtul a solicitat Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani vânzarea locuinţei de serviciu, inspectoratul fiind ţinut de această obligaţie în temeiul art. 32 din Legea nr. 360/2002.
Neelaborarea normelor metodologice de aplicare a actului normativ, care a constituit motivul pentru care nu s-a dat curs repetatelor cereri de cumpărare ale apartamentului, formulate de pârât, nu poate constitui o piedică în aplicarea actului normativ.
Cum în sarcina reclamantului incumbă obligaţia de vânzare a imobilului în litigiu către pârât, conform Legii nr. 360/2002, măsura evacuării nu se poate dispune, cu atât mai mult cu cât pârâtul beneficiază de prorogarea legală a contractului de închiriere în temeiul art. 1 OUG nr. 8/2004.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Botoşani a declarat recurs împotriva deciziei civile 1006 din 16 aprilie 2004 arătând în esenţă că închirierea fiind accesorie raporturilor de muncă, care au încetat la 30 noiembrie 2002, pârâtului-apelant nu îi sunt aplicabile prevederile art. 32 alin. (2) din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, întrucât nu mai are această calitate.
În sprijinul acestei susţineri, recurentul arată că dispoziţiunile Legii nr. 360/2002 care se coroborează cu prevederile altor acte normative, inclusiv cu Legea nr. 114/1996 şi Legea nr. 85/1992, prin care se interzice Ministerului Administraţiei şi Internelor să vândă locuinţele de serviciu, trebuie interpretate în sensul creării şi instituirii unui drept generic pentru viitor, fără posibilităţi reale de aplicare.
Mai mult, locuinţele de serviciu aflate în patrimoniul Ministerului Afacerilor Interne având regimul juridic al proprietăţii publice, pot fi date doar în administrare, concesiune sau cu chirie, dar în nici un caz nu pot fi înstrăinate.
De asemenea recurentul arată că durata contractului de închiriere încheiat cu intimatul C.I. expirându-se la 30 iunie 2003, acestuia nu-i sunt incidente dispoziţiunile art. 1 alin. (1) din OUG nr. 8/2004.
Recursul este nefondat.
La 12 februarie 1996, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Botoşani a închiriat apartamentul nr. 3 din Botoşani, ca locuinţă de serviciu intimatului C.I. La data de 30 noiembrie 2002 C.I. şi-a încetat activitatea la Ministerul Administraţiei şi Internelor ca urmare a pensionării. Prin două acte adiţionale s-a prorogat durata contractului de închiriere până la 20 august 2003 după care la 5 septembrie 2003 pârâtul C.I. a fost acţionat în judecată.
În timpul derulării raporturilor de serviciu şi al contractului de închiriere al pârâtului a apărut Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, prin care a fost creat dreptul poliţistului cu o vechime în serviciu de cel puţin 10 ani, de a cumpăra locuinţa de serviciu. În temeiul acestei legi, intimatul C.I., care îndeplinea condiţiile prevăzute de art. 32 din Legea nr. 360/2002 a înaintat o cerere de cumpărare a locuinţei de serviciu, la care a făcut reveniri repetate faţă de refuzul Ministerului de Interne de a perfecta contractul, în lipsa unor norme metodologice (aşa cum se evidenţiază prin adresele de răspuns aflate la dosar).
Legea 360/2002 care a conferit poliţistului dreptul de cumpărare a locuinţei de serviciu, a pus capăt subordonării şi condiţionării contractului de închiriere existenţei raporturilor de serviciu, astfel că măsura evacuării pârâtului pe acest considerent nu se mai justifică.
Legea nr. 562 din 9 decembrie 2004 autoriză instituţiile publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională de a vinde personalului propriu locuinţele de serviciu pe care acestea la au în administrare. Această lege, dată în aplicarea Legii nr. 360/2002, statuează expres că locuinţele de serviciu ocupate de pensionari sau de urmaşii titularilor contractelor de închiriere decedaţi, al căror venit nu le permite cumpărarea locuinţei, pot păstra calitatea de chiriaşi.
Aşa fiind şi întrucât pârâtul îşi exprimase voinţa de a cumpăra apartamentul, ocupat în temeiul unui contract de închiriere pe durată nedeterminată, potrivit dreptului conferit de Legii nr. 360/2002 înainte de încetarea raporturilor de serviciu, măsura evacuării acestuia apare ca fiind abuzivă şi de natură a-l frustra de exerciţiul unui drept.
În acelaşi timp, contractul iniţial de închiriere căpătând un caracter independent de existenţa raporturilor de serviciu ale pârâtului, fiind în derulare şi după data pensionării pârâtului, 30 noiembrie 2002, cele două acte adiţionale apar ca fiind lipsite de orice eficienţă juridică.
Mai mult, pârâtul-intimat beneficiază şi de efectele art. 1 alin. (1) din OUG nr. 8/2004, în temeiul căruia contractele de închiriere privind suprafeţele locative cu destinaţia de locuinţe, din proprietatea statului sau unităţilor administrativ teritoriale, aflate în curs de executare la 11 martie 2004 şi care expiră la 8 aprilie 2004, se prelungeşte de drept pe o perioadă de 5 ani.
Implicit pârâtele beneficiază, urmarea prelungirii legale a contractului de închiriere şi de efectele art. 6 din Legea 562 din 9 decembrie 2004.
Prin efectul Legii nr. 360/2002 şi ale Legii 562/2004, imobilele din domeniul public, aflate în administrarea instituţiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională au intrat în circuitul civil, astfel că şi sub acest aspect susţinerile recurentului cum că locuinţele de serviciu ale Ministerului Administraţiei şi Internelor ar fi inalienabile sunt neîntemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Botoşani împotriva deciziei nr. 1006 din 16 aprilie 2004 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 484/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 444/2005. Civil → |
|---|
Vezi şi alte speţe de drept civil:
Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 477/2005. Civil
