ICCJ. Decizia nr. 484/2005. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 484

Dosar nr. 10819/200.

Şedinţa publică din 26 ianuarie 2005

Asupra recursului în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Hunedoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 420 din 11 iunie 2003 a admis în parte acţiunea precizată promovată de A.R., A.I., L.N., B.M.A. în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliţie al judeţului Hunedoara şi Ministerul Administraţiei şi Internelor şi a obligat pârâţii să restituie reclamanţilor sumele reţinute lunar cu titlu de CAS în procent de 7% în perioada 1 martie 2000–20 noiembrie 2002 cu aplicarea coeficientului de inflaţie, pentru fiecare lună, până la data executării hotărârii.

A respins acţiunea faţă de C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., C.N.A.S. şi IPJ Hunedoara.

A respins ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanţie formulată de C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. împotriva C.N.A.S. Bucureşti.

Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, prin Decizia nr. 1947/6 octombrie 2003 a respins ca nefondate recursurile declarate de pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor şi IPJ Hunedoara împotriva sentinţei civile nr. 420 din 11 iunie 2003 a Tribunalului Hunedoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.

Împotriva hotărârilor menţionate, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ. şi ale art. II alin. (3) din OUG nr. 58/2003 modificată şi aprobată prin Legea nr. 195/2004, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a declarat recurs în anulare pe motiv că au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.

Recursul în anulare este inadmisibil şi va fi respins.

Potrivit art. 1 pct. 17 din OUG nr. 58 din 25 iunie 2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, dispoziţiile art. 330–3304 care reglementau calea extraordinară de atac a recursului în anulare au fost abrogate.

Art. II alin. (3) din aceeaşi ordonanţă au stabilit şi faptul că „hotărârile pronunţate înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă rămân supuse căilor de atac şi termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunţate".

Menţionata ordonanţă a fost publicată în M. Of. la 28 iunie 2003 şi a intrat în vigoare la 60 de zile de la această dată respectiv la 29 august 2003.

Astfel fiind şi întrucât recursul în anulare se declara în termen de 1 an de la data când hotărârea judecătorească rămânea irevocabilă (art. 3301 C. proc. civ.), apare cu evidenţă că mai puteau fi atacate cu recurs în anulare numai acele hotărâri judecătoreşti ce au devenit irevocabile până la 28 august 2002.

Or, în speţă, dec. nr. 1947/2003 a Curţii de Apel Alba Iulia, hotărâre irevocabilă, a fost pronunţată la 6 octombrie 2003 data la care recursul în anulare era deja desfiinţat şi prin urmare, împotriva ei Procurorul General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu mai putea exercita respectiva cale de atac.

Faţă de cele ce preced, recursul în anulare urmează a fi respins ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca inadmisibil recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei civile nr. 1947 din 6 octombrie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă, şi a sentinţei civile nr. 420 din 11 iunie 2003 a Tribunalului Harghita, secţia comercială şi de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 484/2005. Civil