ICCJ. Decizia nr. 4771/2005. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 4771

Dosar nr. 21792/200.

Şedinţa publică din 2 iunie 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul V.E. a chemat în judecată pe pârâtul G.S., formulând o acţiune în constatare şi intabulare a dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Timişoara înscris în C.F. nr. 96437 Timişoara nr. top 26234/C/11.

În motivarea acţiunii se arată că proprietara tabulară M.R. datorând o sumă de bani pârâtului G.S. i-a înstrăinat acestuia imobilul prin actul intitulat „chitanţă". Pârâtul la rândul său, a înstrăinat acelaşi imobil reclamantului, prin act sub semnătură privată.

Judecătoria Timişoara, prin sentinţa civilă nr. 3707 din 29 aprilie 2004 a respins acţiunea reclamantului.

Instanţa a reţinut că dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu nu a fost transmis legal către pârâtul G.S., astfel că nici acesta nu a put transmite legal dreptul de proprietate către reclamant.

La data „primei vânzări" transmiterea dreptul de proprietate se putea face numai prin înscrierea în C.F. care au efect constitutiv de drepturi (Decretul-lege nr. 115/1938).

Apelul declarat de reclamant a fost respins de Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia civilă nr. 2412 din 28 octombrie 2004.

În plus faţă de cele reţinute de instanţa de fond, instanţa de apel apreciază că conform art. 294 alin. (1) C. proc. civ. în apel nu se pot face cereri noi, iar reclamantul prin acţiune trebuia să cheme în judecată pe moştenitorii proprietarei tabulare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul.

Se susţine, în esenţă, proprietatea a fost transmisă succesiv de la M.R. la G.S. şi apoi la reclamant prin acte juridice legale, contracte de vânzare cumpărare; instanţele nu au avut rol activ, prin introducerea în cauză a moştenitorilor primei vânzări; primul contract putea fi interpretat ca şi testament olograf; în cel îl priveşte este un dobânditor de bună credinţă prin actul sub semnătură privată încheiat cu pârâtul.

Recursul se priveşte ca nefondat.

Conform art. 304 alin. (1) C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.

Recursul nu exprimă concret care sunt prevederile legal încălcate prin hotărârea recurată. Se referă doar la modul de interpretare al probelor administrate.

Instanţele au stabilit o situaţie de fapt în concordanţă cu probele administrate şi au aplicat corect prevederile legale în materie.

Actele succesive de „vânzare" a imobilului în litigiu, primul intitulat „chitanţă" care este şi nedatat, nu a putut transmite dreptul de proprietate de la M.R. la pârât, nefiind intabulat în C.F. şi nici al doilea intitulat „contract de vânzare cumpărare" nu a putut transmite proprietatea de la pârât la reclamant deoarece pârâtul nu era proprietar în sensul legii (Decretul-lege nr. 115/1938, coroborat cu Legea nr. 7/1996).

Rolul activ al instanţelor, invocat de recurent, nu poate trece peste voinţa explicit exprimată de reclamant prin petitul acţiunii. Modificarea acţiunii era numai la îndemâna reclamantului. În apel, cum corect a reţinut instanţa, nu mai puteau fi formulate cereri noi [art. 294 alin. (1) C. proc. civ.].

Primul act intitulat „chitanţă" nu poate fi apreciat ca testament olograf din conţinutul sau nerezultând voinţa unei liberalităţi, din contră se vorbeşte de preţ, astfel încât nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 856 şi urm. C. proc. civ.

Astfel fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) C. civ., recursul urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul V.E. împotriva deciziei nr. 2412 din 26 octombrie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 2 iunie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4771/2005. Civil