ICCJ. Decizia nr. 4838/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4838
Dosar nr. 21318/200.
Şedinţa publică din 3 iunie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3826 din 19 aprilie 2004 Judecătoria Iaşi a respins, ca nefondată, acţiunea civilă formulată de reclamantul F.Ş. în contradictoriu, cu pârâta F.C.
Pentru a se pronunţa astfel, Judecătoria a reţinut că, în fapt, F.D. a decedat la 20 februarie 1995.
La data de 3 iulie 1996 s-a formulat cerere de dezbatere a succesiunii, cerere urmată de autentificarea în 5 aprilie 1996 a declaraţiilor de neacceptare a succesiunii după defunctul F.D. de către moştenitorii legali, Z.A., F.Ş., C.A., F.V., T.N., B.M., A.A.C., F.D. şi D.F.
Instanţa a constatat că la 3 iulie 1996 a fost eliberat certificatul de moştenitor de Biroul notarului public N.K., prin care s-a constatat că după defunctul F.D. a răspuns, ca moştenitor legal, pârâta F.C. , cu o cotă de 1/1, şi că sunt străini de succesiune, prin neacceptare, numiţii F.Ş., C.A., F.V., T.N., B.M., A.A.C., F.D. şi Z.A.
Faţă de cele astfel reţinute, în raport de dispoziţiile art. 76 şi art. 83 din Legea nr. 36/1995 şi ale art. 686 C. civ., instanţa a constatat că în drept, acţiunea este nefondată.
Astfel, conform dispoziţiilor legale, la data deschiderii succesiunii în persoana moştenitorilor se naşte un drept subiectiv de opţiune succesorală de a alege acceptarea succesiunii sau renunţarea la succesiune.
Prin urmare succesibilii sunt ţinuţi să-şi exercite dreptul de opţiune succesorală fie în sens pozitiv, fie în sens negativ, însă nimeni nu poate fi obligat să accepte o succesiune ce i se cuvine.
Ca atare, moştenitorii pot opta pentru neacceptarea succesiunii, aşa cum au optat, în speţă, moştenitorii legali ai defunctului F.D.
Unul din caracterele juridice ale actului de opţiune succesorală, caracter de la care nu se poate deroga, este indivizibilitatea, deoarece atât acceptarea cât şi renunţarea trebuie să se refere la succesiunea în întregul ei, fiind inadmisibilă, o acceptare sau o renunţare parţială.
Astfel, dat fiind că, prin declaraţia autentificată sub nr. 1208/1996 reclamantul F.Ş. a declarat că nu acceptă succesiunea exercitându-şi dreptul la opţiune succesorală în sens negativ, reclamantul a devenit străin de succesiune în întregul ei, fără a se putea face vreo diferenţă de opţiune între cele două bunuri imobile succesorale, cu atât mai mult cu cât nici în declaraţia sa nu se poate face vreo menţiune în acest sens.
Împotriva sentinţei a formulat apel F.Ş., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea apelului, arată că este eronată menţiunea din sentinţă, potrivit căreia a renunţat la întreaga moştenire. Apelantul susţine că nu a renunţat la suprafaţa de 500 mp teren. El mai invocă inadvertenţa dintre data pretinsei autentificări a declaraţiilor de neacceptare a succesiunii (5 aprilie 1996) şi data formulării cererii de dezbatere a succesiunii (3 iulie 1996).
Formulând întâmpinare, intimata F.C. solicită respingerea apelului. Ea învederează că apelantul a devenit străin de succesiune, în întregul ei, prin exercitarea dreptului de opţiune succesorală în sens negativ.
Actul de opţiune succesorală, susţine intimata, se caracterizează prin indivizibilitate, fiind inacceptabilă o acceptare ori o renunţare parţială.
Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia civilă nr. 142 din 28 septembrie 2004 a respins apelul formulat de reclamantul F.Ş. împotriva sentinţei civile nr. 3826 din 19 aprilie 2004 a Judecătoriei Iaşi, menţinând, astfel, hotărârea atacată.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea constată că apelul este nefondat, pentru considerentele expuse în cele ce urmează:
Astfel cum corect a constatat şi prima instanţă, renunţarea este manifestarea de voinţă a succesibilului care declară, în mod categoric şi precis, că înţelege a nu uza de drepturile pe care vocaţiunea sa legală i le conferă asupra moştenirii. Ca şi acceptarea, renunţarea este indivizibilă; ea se răsfrânge asupra întregii succesiuni sau asupra întregii părţi ce revine fiecărui succesor.
De aceea, declaraţia făcută de F.Ş. şi autentificată sub nr. 1208 din 5 aprilie 1996 îl face pe apelant străin de succesiunea lui F.D. Apelantul a arătat în declaraţie, fără echivoc, că nu a făcut nici un act de acceptare expresă, forţată sau tacită, a moştenirii.
În această situaţie, judicios, a reţinut prima instanţă, că acţiunea este nefondată. Confuzia din cuprinsul sentinţei, între data formulării cererii de dezbatere a succesiunii şi cea a eliberării certificatului de moştenitor, este o simplă eroare materială, fără consecinţe asupra legalităţii şi temeiniciei sentinţei.
Raportat la considerentele expuse şi în aplicarea art. 296 teza 1 C. proc. civ., Curtea va respinge apelul, menţinând hotărârea atacată.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs F.Ş., care a arătat că nu este de acord cu soluţiile pronunţate de judecătorie şi de instanţa de apel şi că, aceste soluţii, s-ar explica prin activitatea ilicită a notarelor publice M.G. şi K.N., pe care le-a chemat şi în justiţie, fără nici un rezultat.
Recursul este nefondat.
Analizând hotărârea atacată, în raport de cele susţinute de recurent se observă că în mod corect, prima instanţă i-a respins cererea iar instanţa de apel, i-a menţinut hotărârea, atâta timp cât acesta a renunţat la moştenirea fratelui său decedat, F.D., de succesiunea căruia a devenit străin.
Recurentul nu a reuşit să dovedească nici în plângerea penală introdusă împotriva celor două notare reclamate şi nici în faţa instanţelor civile că ar fi făcut declaraţia de renunţare, în condiţii ilicite, create de cele două notare publice, încât cele reţinute de instanţe, corespund legii.
În raport de cele arătate, recursul declarat de reclamantul F.Ş. împotriva deciziei civile nr. 1421 din 28 septembrie 2004 a Curţii de Apel Iaşi va trebui privit, ca nefondat şi respingerea, ca atare, menţinându-se, astfel, hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul F.Ş. împotriva deciziei civile nr. 1421 din 28 septembrie 2004 a Curţii de Apel Iaşi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4846/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4767/2005. Civil → |
|---|
