ICCJ. Decizia nr. 481/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 481.
Dosar nr. 1102/1/2005
Dosar nr. 209/2005
Şedinţa publică din 17 mai 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin notificarea înregistrată la executorul judecătoresc sub nr. 4245 din 26 octombrie 2001, reclamanta P.P. a solicitat acordarea de despăgubiri băneşti pentru cota de ½ indiviză din apartamentul situat în Bucureşti, în temeiul dispoziţiilor art. 1 alin. (2), art. 4 alin. (2), art. 21 şi art. 36-40 din Legea nr. 10/2001. În susţinerea cererii sale, reclamanta a arătat că, apartamentul a fost cumpărat în anul 1970 de către tatăl şi respectiv sora sa. Cota de ½ a acesteia din urmă a fost preluată de stat, în temeiul Decretului nr. 223/1974, cu plata unei despăgubiri, conform deciziei nr. 757/1979 a Consiliului Popular al municipiului Bucureşti. Sora reclamantei a decedat la data de 5 august 2001, iar reclamanta este unica ei succesoare, conform certificatului de moştenitor nr. 86/2001.
Ca răspuns la notificare, Primarul general al municipiului Bucureşti a emis dispoziţia nr. 1636 din 29 octombrie 2003 prin care a respins cererea de restituire în natură cu motivarea că aceasta nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001.
Împotriva acestei dispoziţii a formulat o contestaţie reclamanta, înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. 4346 din 2 decembrie 2003. Prin contestaţie, reclamanta a arătat că a solicitat despăgubiri şi nu restituirea în natură pentru că apartamentul a fost vândut unui terţ în baza Legii nr. 112/1995, iar cererea sa se încadrează în prevederile Legii nr. 10/2001.
Contestaţia a fost respinsă ca nefondată, prin sentinţa nr. 526 din 28 mai 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, cu motivarea că reclamanta poate formula o acţiune în pretenţii.
Apelul declarat de reclamantă a fost admis prin Decizia nr. 1157/A din 7 octombrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi litigii de muncă. Sentinţa a fost schimbată în parte, în sensul că s-a admis contestaţia, a fost anulată dispoziţia şi a fost obligat Primarul General al municipiului Bucureşti să emită o nouă dispoziţie prin care să soluţioneze pe fond notificarea reclamantei.
În motivarea deciziei s-a reţinut că, instanţa de fond a calificat greşit contestaţia reclamantei ca o acţiune în pretenţii, ce nu face obiectul Legii nr. 10/2001. S-a apreciat că notificarea reclamantei pentru despăgubiri se încadrează în prevederile art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 10/2001, astfel că pârâtul era obligat să cerceteze fondul acesteia şi să emită o dispoziţie pentru măsurile reparatorii cuvenite reclamantei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Municipiul Bucureşti prin Primarul General, criticând-o pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurentul a arătat că soluţia pronunţată de instanţa de fond a fost corectă.
Recursul declarat de pârât este nefondat pentru considerentele ce urmează.
Este cert că reclamanta a formulat în termen legal notificarea adresată Primarului General al municipiului Bucureşti (în petiţie fiind greşit indicată „Prefectura municipiului Bucureşti", ca o instituţie care nu există) prin care a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, acordarea de măsuri reparatorii constând în despăgubiri băneşti pentru cota de ½ din apartamentul situat în sector 6, cotă ce a aparţinut surorii sale, în prezent decedată şi care a fost preluată de stat în temeiul Decretului nr. 223/1974.
Primarul General al municipiului Bucureşti a emis dispoziţia atacată de reclamantă cu contestaţie, săvârşind două erori: una în sensul că s-a pronunţat la o cerere de restituire în natură, care nici nu a fost formulată şi a doua, constatând neîncadrarea ei în dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
La rândul său, instanţa de fond a greşit când a respins contestaţia, stabilind că reclamanta are la îndemână o altă cale, respectiv o acţiune în pretenţii.
Imobilul în litigiu, respectiv cota de ½ din acesta a fost preluată în temeiul Decretului nr. 223/1974, ceea ce face incidente dispoziţiile art. 1 şi art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001, reclamanta neavând la îndemână altă cale legală de a obţine măsuri reparatorii, în calitate de succesoare a proprietarei iniţiale, deci nici o acţiune în pretenţii cum a reţinut instanţa de fond.
Respingând cererea reclamantei consemnată în notificare, pe considerentul că ea nu se încadrează în prevederile Legii nr. 10/2001 este evident că recurentul nu a examinat-o pe fond, astfel că apare ca legală şi temeinică soluţia instanţei de apel, care urmează a fi menţinută, prin respingerea recursului ca nefondat [art. 312 alin. (1) C. proc. civ.].
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul general împotriva deciziei nr. 1157 A din 7 octombrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII a civilă şi litigii de muncă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4986/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4822/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
