ICCJ. Decizia nr. 4822/2005. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 4822

Dosar nr. 3100/2005

Şedinţa din camera de consiliu de la 3 iunie 2005

Asupra conflictului negativ de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 29 septembrie 2003 la Judecătoria Constanţa reclamanţii P.E., D.C., F.A. şi D.M. au chemat în judecată pe pârâţii N.R., N.M. şi C.G., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa aceştia să fie obligaţi să le lase în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în comuna Mihai Viteazu format din teren în suprafaţă de 3912 mp şi o construcţie cu trei camere şi dependinţe, imobil situat pe lotul nr. 267 în planul cadastral valabil în anul 1947 având ca vecinătăţi la nord proprietatea P.C., drum la est, sud proprietatea T.B., la vest drum cu obligarea pârâtelor la cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 3897 din 7 aprilie 2004 Judecătoria Constanţa a admis acţiunea şi a obligat pârâţii la plata sumei de 10.443.702 lei taxa judiciară de timbru şi 50.000 lei timbru judiciar.

Împotriva acestei sentinţe pârâţii au formulat apel.

Prin Decizia civilă nr. 1099C din 27 octombrie 2004 Curtea de Apel Constanţa şi-a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Constanţa.

Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că valoarea de circulaţie a imobilului este de 161.811.696 lei, stabilită prin expertiză.

Conform dispoziţiilor art. 2821 C. proc. civ. „sunt supuse apelului hotărârile judecătoreşti date în primă instanţă în (....) litigii al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard lei inclusiv".

Conform dispoziţiilor art. 299 alin. (3) C. proc. civ.„In situaţiile în care potrivit dispoziţiilor prezentului cod sau ale legii speciale, încheierile sau alte hotărâri pronunţate de instanţele judecătoreşti sunt supuse numai recursului judecarea acestei căi de atac este de competenţa instanţei imediat superioare celei care a pronunţat hotărârea în cauză, sau, după caz, de competenţa instanţei expres prevăzută de lege".

Prin Decizia civilă nr. 97 din 10 februarie 2005 Tribunalul Constanţa şi-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Constanţa.

A constatat intervenit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată la data de 7 aprilie 2004 deci sub imperiul OUG nr. 58/2003.

Textul art. 2821 C. proc. civ. invocat de Curtea de Apel Constanţa a fost modificat prin pct. 4 al Legii nr. 195/2004 care a intrat în vigoare la 29 mai 2004.

Normele tranzitorii cuprinse în art. II şi art. III ale Legii nr. 195/2004 enunţă expres situaţiile reglementate.

Prin urmare, reţine Tribunalul Constanţa, hotărârile pronunţate în primă instanţă de judecătorii anterior intrării în vigoare a noilor dispoziţii ale art. 2821 C. proc. civ. sunt supuse căii de atac a apelului, iar în absenţa unei prevederi contrare, calea de atac va fi de competenţa curţii de apel potrivit art. 3 pct. 2 C. proc. civ. modificat prin OUG nr. 58/2003.

Asupra conflictului negativ de faţă, urmează a se stabili competenţa de soluţionare a apelului declarat de pârâţii N.R., N.M. şi C.G. împotriva sentinţei civile nr. 3897/2004 a Judecătoriei Constanţa din 7 aprilie 2004 în favoarea Curţii de Apel Constanţa pentru următoarele considerente.

Curtea de Apel Constanţa a reţinut în considerente aplicabilitatea dispoziţiilor art. 282 şi art. 2821 C. proc. civ. introdus prin OUG nr. 138/2000 astfel cum au fost modificate prin OUG nr. 58/2003.

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului în raport de dispoziţiile art. 78 din Constituţie care consacră "Legea se publică în Monitorul Oficial al României şi intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei" se constată că hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată la data de 7 aprilie 2004, sub imperiul OUG nr. 58/2003.

Textul art. 2821 invocat de Curtea de Apel Constanţa a fost modificat prin pct. 4 al Legii nr. 195/2004 care a intrat în vigoare la data de 29 mai 2004.

Aşa fiind, hotărârea judecătoriei fiind pronunţată anterior intrării în vigoare a dispoziţiilor art. 2821 C. proc. civ.este supusă căii de atac a apelului, competenţa fiind a curţii de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Stabileşte competenţa de soluţionare a apelului declarat de pârâţii N.R., N.M. şi C.G. împotriva sentinţei civile nr. 3897/2004 a Judecătoriei Constanţa din 7 aprilie 2004 în favoarea Curţii de Apel Constanţa.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 iunie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4822/2005. Civil