ICCJ. Decizia nr. 4854/2005. Civil. Evacuare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4854
Dosar nr. 4070/2005
Şedinţa publică de la 3 iunie 2005
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
La data de 13 februarie 2004, reclamantul B.G. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză, în contradictoriu cu pârâţii N.E. şi N.D.C., instanţa de judecată să dispună evacuarea acestora din urmă din imobilul situat în Bârlad.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost căsătorit cu pârâta N.E.
Căsătoria a fost desfăcută prin divorţ.
Prin decizia nr. 157 din 24 ianuarie 2001 a Curţii de Apel Iaşi, apartamentul menţionat a fost atribuit reclamantului.
Pârâţii au formulat cerere reconvenţională, solicitând stabilirea unui drept de retenţie asupra imobilului în favoarea acestora.
În motivarea cererii, pârâţii-reclamanţi reconvenţionali au arătat că reclamantul-pârât a fost obligat la plata unei sulte în valoare de 28.847.064 lei.
Acesta nu a executat obligaţia menţionată.
Prin sentinţa nr. 1857 din 24 iunie 2004, Judecătoria Bârlad a respins acţiunea în evacuare, a respins excepţia tardivităţii cererii reconvenţionale, a admis cererea reconvenţională şi a stabilit în favoarea pârâţilor-reclamanţi reconvenţionali un drept de retenţie asupra imobilului în litigiu.
S-a reţinut că, după divorţ, nici una din părţile menţionate nu au pus în executare hotărârea de partaj a bunurilor comune, aşa încât aceasta şi-a pierdut puterea executorie, intervenind prescripţia de 3 ani.
Părţile nu au pierdut însă dreptul de proprietate asupra bunurilor la care aceste hotărâri se referă.
Împotriva hotărârii primei instanţe reclamantul a declarat apel, criticile privind greşita aplicare a legii.
Prin decizia nr. 1718 din 9 noiembrie 2004, Curtea de Apel Iaşi a admis apelul şi a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a admis acţiunea şi a dispus evacuarea pârâţilor.
Prin aceeaşi decizie, instanţa de control judiciar a respins cererea reconvenţională şi a înlăturat dispoziţia privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată la fond.
În motivarea acestei hotărâri, instanţa de apel a reţinut că, în mod legal cererea principală şi cererea reconvenţională au fost judecate împreună.
Plata sultei este legată indisolubil de predarea bunului, aşa încât pârâta, aflându-se în posesia bunului, nu a pierdut prin prescripţie dreptul de a cere sulta.
Cum însă apartamentul în litigiu a fost atribuit reclamantului, acţiunea în evacuare a pârâţilor este întemeiată, aceasta având rolul de a restabili toate atributele dreptului de proprietate.
Admiterea acţiunii în evacuare nu este în contradicţie cu recunoaşterea unui drept de retenţie, care însă indisponibilizează bunul, fără a putea afecta folosinţa acestuia.
Împotriva acestei din urmă hotărâri reclamantul B.G. a declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Reclamantul a susţinut că în mod greşit a fost respinsă excepţia tardivităţii formulării cererii reconvenţionale şi s-a apreciat că dreptul pârâtei de a cere plata sultei nu este prescris.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În raport de dispoziţiile art. 119 alin. (2) teza II C. proc. civ., cu referire la actele dosarului, se constată depunerea în termen a cererii reconvenţionale, aşa încât recursul se constată a fi neîntemeiat sub aspectul acestei critici.
De altfel, cererea reconvenţională a fost respinsă, ca urmare a admiterii apelului declarat de reclamant împotriva hotărârii primei instanţe.
Drept urmare, calea de atac exercitată, exclusiv cu privire la această critică, nu este justificată sub aspectul existenţei condiţiei interesului.
În fine, autoritatea de lucru judecat se referă exclusiv la dispozitivul hotărârii, în raport de împrejurarea că numai acesta concretizează şi precizează dreptul recunoscut sau negat.
Or, prin dispozitivul hotărârii atacate nu s-a statuat asupra dreptului reclamantei reconvenţionale referitor la sultă.
Aprecierile instanţei de control judiciar, prin considerente, privesc exclusiv justificarea soluţiei de admitere a cererii principale, sub aspectul necontrarietăţii cu un eventual drept de retenţie ce s-ar stabili în condiţiile legii în favoarea pârâtei.
Drept urmare, criticile formulate de reclamant sunt neîntemeiate, străine de natura pricinii, care nu a avut ca obiect obligarea la plata sultei şi, ca atare, instanţa nu s-a pronunţat asupra acestui aspect prin dispozitiv.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul B.G. împotriva deciziei civile nr. 1718 din 9 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Iaşi, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 3 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5848/2005. Civil. Conflict negativ de... | ICCJ. Decizia nr. 6710/2005. Civil. Conflict negativ de... → |
|---|
