ICCJ. Decizia nr. 5848/2005. Civil. Conflict negativ de competenta. Stabilirea competenţei
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5848
Dosar nr. 7827/2005
Şedinţa de la 1 iulie 2005
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 23 iulie 2002 pe rolul Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, reclamantul T.T. a chemat în judecată pe pârâţii Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice şi Municipiul Bucureşti, reprezentat prin Primarul general, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună declararea moştenirii vacante a defunctei I.I.(J.), fostă M., decedată la 1 decembrie 1971 şi, pe cale de consecinţă, în contradictoriu cu cei doi pârâţi, să se constate că reclamantul a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 100 mp, imobil cumpărat de la I.I.
Prin sentinţa civilă nr. 4344 din 3 iunie 2004 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, în dosarul nr. 9626/2002 a fost respinsă excepţia necompetenţei generale a instanţei privind constatarea vacantei succesorale invocată de pârâtul Municipiul Bucureşti, a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul T.T., s-a constatat vacantă succesiunea de pe urma defunctei I.I. , decedată la 1 decembrie 1971, cu ultimul domiciliu Bucureşti, şi s-a constatat că reclamantul a dobândit prin uzucapiunea de 30 de ani, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 100 mp, situat în Bucureşti.
Pentru a pronunţa această situaţie, prima instanţă a reţinut că numita I.I. a decedat la 1 decembrie 1971 şi nu sunt cunoscute acte de acceptare a moştenirii rămase de pe urma acesteia, soţul supravieţuitor renunţând expres la drepturile legale cuvenite.
Instanţa a apreciat că, faptul că nu s-a eliberat un certificat de vacantă succesorală, nu este de natură a fundamenta necompetenţa generală a instanţelor, pentru constatarea existenţei unei succesiuni vacante, instanţa fiind sesizată prin cererea unei persoane care justifică un interes în condiţiile în care organele financiare ale statului nu au înţeles să urmeze o procedură notarială.
De asemenea, instanţa a reţinut, pe baza probatoriului administrat, că reclamanta a exercitat asupra imobilului, situat în Bucureşti, o posesie care întruneşte cerinţele prevăzute de art. 1847 C. civ., pe o perioadă de 30 de ani, conform dispoziţiilor art. 1890 C. civ.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primarul general şi Ministerul Finanţelor Publice.
Pârâtul Municipiul Bucureşti a invocat în motivele de apel lipsa calităţii sale procesuale pasive în cererea dedusă judecăţii iar pârâtul Ministrul Finanţelor Publice a criticat hotărârea atacată pentru nelegalitate, atât în privinţa capătului de cerere privind constatarea vacantei succesorale, cât şi în privinţa capătului de cerere privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate ca efect al uzucapiunii de 30 de ani.
Cererile de apel au fost înregistrate sub nr. 4159/2004 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Prin decizia civilă nr. 1322 din 8 decembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, în dosarul nr. 4159/2004 în urma calificării drept recurs a căii de atac, a fost admisă excepţia necompeteneţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti şi, în consecinţă, s-a dispus declinarea competenţei judecării recursului, în favoarea Tribunalului Bucureşti.
La pronunţarea acestei decizii, Curtea de Apel a avut în vedere împrejurarea că litigiul are un obiect a cărui valoare este de 62 milioane lei, conform raportului de expertiză întocmit în faţa primei instanţe, fiind incidente dispoziţiile art. 2821 alin. (1) C. proc. civ., modificat prin Legea nr. 195/2004, hotărârea atacată fiind supusă, numai recursului, de competenţa Tribunalului Bucureşti.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. 614/2005.
La termenul din 4 martie 2005, tribunalul a pus în discuţia părţilor calificarea căii de atac şi competenţa instanţei.
Cu privire la calificarea căii de atac, tribunalul a reţinut următoarele:
Instanţa de fond a fost învestită cu soluţionarea unei acţiuni având două capete de cerere distincte, primul având ca obiect constatarea ca vacantă a succesiunii defunctei I.I. , iar cel de al doilea, având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate ca efect al uzucapiunii de 30 de ani.
Cel de-al doilea capăt de cerere este, în mod evident, evaluabil în bani, conform raportului de expertiză, terenul în litigiu având o valoare de 62 milioane lei.
În ceea ce priveşte primul capăt de cerere, tribunalul reţine că acesta are un obiect nepatrimonial, reclamantul urmărind a se constata că succesiunea defunctei I.I. este vacantă, astfel încât dreptul său, întemeiat pe posesia utilă, exercitată în termenul prevăzut de art. 1890 C. civ., să fie valorificat în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti şi Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, ca persoana care ar pretinde dreptul de proprietate asupra terenului ce a aparţinut defunctei.
Nu se poate reţine că acest capăt de cerere ar avea un caracter accesoriu faţă de cererea având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate ca efect al prezumţiei achizitive, ci, dimpotrivă, constatarea temeiniciei sau netemeiniciei primului capăt de cerere duce la constatarea existenţei sau inexistenţei uneia dintre condiţiile de exerciţiu ale dreptului la acţiune, respectiv, la calitatea procesuală pasivă a pârâţilor Municipiul Bucureşti şi Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice.
Cum acest prim capăt de cerere are un obiect nepatrimonial, tribunalul apreciază că, în cauză, nu pot fi incidente dispoziţiile art. 2821 C. proc. civ., care prevăd excepţiile de la regula atacării cu apel a hotărârilor judecătoreşti, calea de atac declarată împotriva sentinţei civile nr. 4344 din 3 iunie 2004 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, fiind apelul, conform dispoziţiilor art. 282 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 195/2004.
Examinând actele dosarului, tribunalul c0onstată că a fost învestit pentru a soluţiona cererile de apel promovate împotriva unei hotărâri pronunţată de judecătorie într-o cerere care are ca obiect constatarea vacantei succesorale şi constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune.
Obiectul acestei cereri nu poate determina competenţa tribunalului în soluţionarea cererilor de apel, hotărârea apelată nefiind dată în vreuna din materiile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 2 alin. (2) pct. 2 lit. a) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 65 din 9 septembrie 2004.
De asemenea, nu poate fi reţinută nici incidenţa dispoziţiilor art. 2 pct. 2 lit. e) C. proc. civ., neexistând vreo dispoziţie specială în temeiul căreia apelurile declarate împotriva hotărârilor având ca obiect constatarea vacantei succesorale, să fie date în competenţa tribunalului.
Pentru aceste considerente, în baza art. 158, tribunalul va admite excepţia de necompetenţă şi va constata că, în conformitate cu dispoziţiile art. 282 alin. (1) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cererii de apel, revine curţii de apel , căreia i se va declina competenţa.
Conform dispoziţiilor art. 20 C. proc. civ., tribunalul va constata că s-a ivit un conflict negativ de competenţă între Tribunalul Bucureşti şi Curtea de Apel Bucureşti şi, în temeiul art. 21, art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va dispune înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru a hotărî asupra conflictului de competenţă.
Examinându-se conflictul existent între cele două instanţe , Curtea constată că, în raport de obiectul acţiunii şi de hotărârea atacată, competenţa de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Bucureşti, căruia i se va trimite dosarul spre competentă soluţionare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Stabileşte competenţa de soluţionare a apelului în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 1 iulie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5851/2005. Civil. Conflict negativ de... | ICCJ. Decizia nr. 4854/2005. Civil. Evacuare. Recurs → |
|---|
